Admitere liceu 2022. Niciun loc liber la liceele teoretice de stat din București, după prima etapă a repartizării computerizate / Numărul de locuri disponibile este mai mic decât cel anunțat inițial

17.083 de vizualizări
Foto: © Udra11 | Dreamstime.com
Au fost afișate locurile rămase disponibile la licee în București, dar este mai mic decât cel anunțat inițial de minister, în condițiile care oricum locurile erau de 3 ori mai puține pentru elevii rămași nerepartizați în Capitală. Niciun liceu teoretic nu este de stat, dintre cele 12 licee cu locuri libere cu predare în limba română. Sunt fie licee private teoretice, fie de stat tehnologice, potrivit admitere.edu.ro.
  • Cererile de înscriere pentru cea de-a doua etapă de admitere la liceu se depun în perioada 1-3 august, potrivit calendarului oficial
  • Edupedu.ro a semnalat faptul că inspectoratele și ministerul au mințit când au spus că sunt destule locuri pentru admiterea la liceu. La nivelul țării au rămas 6.853 de copii nerepartizați, iar numărul locurilor rămase neocupate în toate liceele din România a fost 4.993. Practic, 1.860 de copii, absolvenți de clasa a VIII-a și care au susținut Evaluarea Națională, nu au avut loc din start în niciun liceu din România.

Numărul elevilor care au rămas în afara repartizării la liceu, în Capitală, este de 3 ori mai mare decât numărul locurilor care au rămas disponibile după această primă etapă de admitere. Sunt 409 locuri libere pentru 1.216 elevi rămași nerepartizați în București.

Dintre aceștia, 7 copii cu medii peste 9 și 3 cu medii peste 8 care au rămas nerepartizați în prima etapă pentru că nu au pus suficiente opțiuni.

Există o neconcordanță pe numărul de locuri. Pe același site admitere.ro apare numărul de locuri neocupate pe județ: 409 pentru București, și pe altă pagină, pe cea a locurilor pe licee sunt disponibile doar 329 de locuri pentru liceele cu predare în limba română și 420 dacă adunăm locurile de la predare în limba maghiară și germană.

Elevii au de ales locuri la 12 licee: trei sunt teoretice, dar private cu tarife care ajung și la peste 10.000 euro pe an. Restul de licee sunt tehnologice și oferă specializări ca mecanică, electric, turism și alimentație, estetică și igiena corpului omenesc.

În țară, județele cu cel mai mare procent de locuri rămase libere sunt următoarele: Ilfov (15.81%), Călărași (12.56%), Caraș-Severin (12.46%), Arad (12.02%), Mureș (10.37%), Mehedinți (8.91%).

În Ilfov sunt 159 de locuri libere în 16 licee. Lista o găsiți pe site-ul inspectoratului școlar Ilfov. Județul Giurgiu este singurul județ unde nu a rămas nici măcar un loc neocupat. În Constanța doar două locuri au rămas neocupate, iar în Alba 12.

Cine se poate înscrie în etapa a II-a de repartizare

Cererile pentru a doua etapă pot fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la liceele. De asemenea, în aceeași categorie intră și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Pe 26 iulie are loc înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Calendarul pentru doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023:

25 iulie 2022: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă;

26 iulie 2022: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă;

27–28 iulie 2022: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă;

28-29 iulie 2022: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații.

1-3 august 2022: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.

Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.

Notă: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distincte alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

4-5 august 2022: Repartizarea candidaților în etapa a doua, de către comisia de admitere județeană / a Municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană sunt deja Municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean / al municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 11 iulie 2022.

6 august 2022: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Foto: © Udra11 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


12 comments
  1. De fapt, școlile sunt public – private pentru că cele acreditate primesc aceeași sumă de bani pe cap de elev ca și școlile de stat. Doar cele neacreditate sunt private adică se susțin doar din banii părinților. Altă ipocrizie!

  2. Cum este posibil sa ramana locuri libere la un liceu care a fost prima optiune pe lista noastra ? Copilul a intrat prin repartizare la a treia optiune .

    1. Ati optat pentru toate specializarile, trecand separat codurile pentru fiecare dintre ele (mate-info, stiinte ale naturii, filologie, stiinte sociale)?

  3. Cum se obțin notele foarte mari, era vorba de evaluare, apropo de calitatea actului educațional și de acreditarea școlilor. Știm cu toții efectul învățământului superior privat, ce calitate a absolvenților. Răstălmăciți vorbele și vă prefaceți că nu înțelegeți. Învățământul privat de fapt este doar cel neacreditat susținut doar din taxele părinților, celeilalte școli sunt privat &stat întrucât primesc aceiași bani pe cap de elev, dar mențin taxe uriasey!

  4. Tocmai asta e problema,sa se duca copii la scoli profesionale…ar trebui sa fie o alegere,nu o obligație pentru ca nu mai sunt locuri la zi

  5. Au fost alocate mai multe locuri la liceele cu promovabilitate 0 sau foarte mică la bacalaureat, parcă se spunea că vor fi desființate!? Părintele urmărește și rezultatele finalizării studiilor. De asemenea, spunem că avem abandon școlar dar nu oferim o cifră de școlarizare adecvată. Avem locuri la școli profesionale, dar în propunerea noii legi se desființează aceste școli. Cred că ar trebui să se recunoască greșeala rezultată din incompetență, dacă nu,inclin să cred că a fost o măsură cu scopul să oblige părinții să își înscrie copiii la școli private cu taxe imense în comparație cu venitul mediu. Mai mult decât atât, se cunoaște slaba calitate a învățământul liceal privat, iar dacă se aduce în discuție liceul international cu olimpici, poate se spune și faptul că acolo, acești elevi studiază acele materii în mult mai multe ore decât prevede programa, în detrimentul celorlalte discipline. Să încheiem cu fățărnicia!

  6. Au venit foarte mulți elevi din afara Bucureștilor (județe limitrofe) , mai mult decât atât, a venit o majoritate de la liceele private. În ambele situații, acești elevi obțin cu ușurință note foarte mari cu scopul fățiș de a ocupa cele mai bune locuri la liceele de top din București. Merită o anchetă. Elevii nu pot fi obligați să se înscrie la liceele private pentru că nu li s a asigurat nr necesar de locuri, învățământul fiind obligatoriu 10 clase.

    1. “În ambele situații, acești elevi obțin cu ușurință note foarte mari cu scopul fățiș de a ocupa cele mai bune locuri la liceele de top din București”. Nu înțeleg. Dacă obțin note foarte mari înseamnă că sunt foarte buni, deci nu e nimic imoral în faptul că ocupă locuri în liceele de top. Ce vreți să sugerați prin ” scopul fățiș”? Evident, scopul fățiș al oricărui elev care susține evaluarea națională este de a obține note mari și locuri în licee cât mai bune. Elevii din afara Bucureștiului și din școlile private sunt dușmanii celor din școlile de stat din București?
      Nu am înțeles cine ar trebui anchetat, cine a încălcat legea și care lege.

  7. Buna ziua! Aceste date sunt publice din momentul in care s-a incheiat repartitia computerizata. Mai sunt la nivel de Bucuresti, imca aproximativ 600 de locuri libere la scoala profesionala.

    1. Problema este că s a alocat un nrr mare de locuri la liceele tehnologice și la școlile profesionale unde promovabilitatea la bac este 0 sau foarte mică. Ca întotdeauna, lucrurile se bat cap în cap. Desființăm școlile neperformante sau le mărim nr de locuri!? Spunem că avem abandon școlar, dar nu oferim locuri suficiente în liceele cu finalizare de bac!? Totul este anapoda, este evidentă împingerea către școlile private unde fie nu este calitate, fie spunem că avem olimpici dar nu spunem câte ore din materia respectivă de performanță se studiază în detrimentul celorlalte discipline. S a greșit, ideea este dacă din incompetență sau din interesul învățământului privat. Noua lege prevede chiar desființarea școlilor profesionale! Vă hotărâți ce vreți?

    2. Au fost suplimentate locuri la liceele cu promovabilitate 0 sau foarte mică la bacalaureat. Spunem mereu despre abandon școlar dar nu asiguram nr de locuri necesar. A fost o greșeală din incompetență sau o intenție să fie ocupate locurile în liceele private unde calitatea este îndoielnică iar taxele depășesc cu mult posibilitățile unei familii cu venit mediu. Dacă din nou se aduce în discuție liceul internațional, atunci să se spună și faptul că acolo pentru atingerea performanței se studiază multe ore acea disciplină în detrimentul celorlalte discipline. Să încetăm cu fățărnicia! În plus, în propunerea nouă de lege, școlile profesionale se desființează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andronescu spune că majoritatea tinerilor cu BAC-ul picat din 2011 încoace au plecat “probabil” la lucru în afară. Dă vina pe Legea Educaţiei pentru deficitul de meserii creat de desfiinţarea şcolilor profesionale

Ministrul Educaţiei a pus pe seama Legii Educaţiei nr 1 din 2011 eşecul la Bacalaureat a “6-700 de mii de tineri” şi, potrivit Ecaterinei Andronescu, “majoritatea, fără niciun fel de…
Vezi articolul

Admitere liceu 2021. Cum alegem profilul potrivit? Psiholog școlar: Există mai multe prejudecăți care-i determina pe părinți să ignore realitatea. Costurile unei alegeri greșite sunt multiple: scăderea stimei de sine, frustrare, atacuri de panică, depresie, conflicte în familie, sacrificii, bani pe meditații

Săptămâna aceasta, vineri, 16 iulie, este prima zi când absolvenții claselor a VIII-a și părinții lor pot completa fișa cu opțiuni pentru licee în funcție pentru repartizarea computerizată care va…
Vezi articolul

Calendarul admiterii la liceu 2021 a fost modificat. Pe 25 iulie toți părinții care vor să depună fizic dosarele de înscriere trebuie să dea telefon sau e-mail la școlile la care copiii lor au fost repartizați, ca să se programeze

Calendarul Admiterii la liceu 2021, stabilit prin ordin de ministru din august anul trecut, a fost modificat la finalul lunii trecute. Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a pe…
Vezi articolul