Material susținut de Universitatea Româno-Americană

Admitere la facultate 2025, Universitatea Româno-Americană. Rectorul Costel Negricea: Tinerii care vor să studieze în străinătate au o alternativă în România, excelență academică recunoscută la nivel internațional, la costuri mult mai avantajoase / 20 % dintre locurile de la licență sunt fără taxă

3.539 de vizualizări
Prof. Univ. Dr. Habil. Costel Negricea, rectorul Universității Româno-Americane / Foto: Universitatea Româno-Americană
Universitatea Româno-Americană propune programe educaționale dezvoltate în colaborare cu universități prestigioase din străinătate, pentru sesiunea de admitere din iulie 2025. Rectorul Costel Negricea subliniază că aceste programe sunt gândite special pentru a oferi tinerilor o experiență autentică internațională, fără să plece din România: „Aceste programe le oferă tinerilor care vor să studieze în străinătate o alternativă chiar la ei în țară, având practic experiența unui învățământ de top, la un nivel de excelență academică recunoscut internațional, la costuri mult mai avantajoase. Studenții pot beneficia astfel de o dublă diplomă, eliberată de Universitatea Româno-Americană și parteneri precum University of York din Marea Britanie”.

„Alegerea facultății este o decizie profund personală, care poate influența întregul parcurs profesional. De aceea, am creat StudyVerse, o platformă digitală inovatoare care îi ajută pe elevi să se cunoască mai bine, să exploreze opțiunile disponibile și să ia o decizie informată”, spune rectorul Costel Negricea.

„Am integrat și SkillQuest Navigator, un quiz care le recomandă facultatea potrivită pe baza răspunsurilor și abilităților lor

Însă, tot acest proces nu ar fi fost complet fără partea de consiliere vocațională personalizată. Astfel, tinerii pot solicita o discuție cu un reprezentat al universității care le va răspunde la toate întrebările și îi poate ghida către o alegere informată, care transformă procesul de orientare într-o experiență autentică și relevantă”, a adăugat rectorul Costel Negricea. 

  • Înscrierile pentru sesiunea din iulie 2025 încep pe 1 iunie și se desfășoară până pe 24 iulie în format online, prin platforma noastră dedicată, admitere.rau.ro
  • Cei care preferă interacțiunea directă pot veni în campus în perioada 7 și 25 iulie.
  • Concursul de admitere va avea loc pe 28 iulie, iar rezultatele vor fi comunicate prompt, în cel mult două zile.
Interviu cu Costel Negricea, rectorul Universității Româno-Americane 

În primul rând, ne puteți oferi câteva detalii practice despre înscriere?

Costel Negricea: „Admiterea la Universitatea Româno-Americană este mai mult decât un proces administrativ, este începutul unei călătorii personale și profesionale pentru fiecare tânăr care își dorește să își construiască un viitor solid, iar noi venim în întâmpinarea lor și le putem la dispoziție suport online dedicat în tot acest proces, astfel încât ei să facă cea mai bună alegere pentru ei.

Este esențial ca fiecare tânăr să facă acest pas după ce a înțeles foarte bine ce domeniu de studii i se potrivește. Acest lucru este important și pentru noi ca universitate și ulterior pentru noi ca societate din perspectiva calității vieții personale și profesionale a fiecărei persoane absolventă a unui program de studii.

Înscrierile pentru sesiunea din iulie 2025 încep pe 1 iunie și se desfășoară până pe 24 iulie în format online, prin platforma noastră dedicată, admitere.rau.ro. Cei care preferă interacțiunea directă pot veni în campus în perioada 7 și 25 iulie. Concursul de admitere va avea loc pe 28 iulie, iar rezultatele vor fi comunicate prompt, în cel mult două zile.

Procesul de admitere este gândit să fie echitabil și să valorifice atât rezultatele academice, cât și potențialul personal.

Pentru programele de licență în limba română, evaluăm media de la Bacalaureat și un certificat sau atestat relevant. Pentru cei care nu dețin un astfel de document, oferim alternativa unui eseu sau interviu online, în care candidatul are ocazia să își exprime motivația și aspirațiile. Este o formă de evaluare care pune accent pe autenticitate și pe dorința reală de a învăța.

La nivel de masterat, ne concentrăm pe coerența parcursului academic și pe capacitatea de reflecție a candidatului, printr-un eseu tematic și media de la licență.

Ne mândrim cu faptul că ne atingem misiunea ca universitate prin oferirea de locuri fără taxă pentru studenții pe baza performanțelor academice. 20% dintre locurile de la licență și 10% de la masterat, la programele de studii în limba română, sunt alocate acestor tineri valoroși. Este modul nostru de a încuraja excelența și de a susține accesul echitabil la educație de calitate.

Foto: Universitatea Româno-Americană

Ce le oferiți studenților? Ce beneficii educaționale au dacă aleg Universitatea Româno-Americană?

Costel Negricea: La Universitatea Româno-Americană, credem că educația trebuie să fie o experiență transformatoare. Nu ne limităm la a transmite cunoștințe, ci ne propunem să formăm caractere, să dezvoltăm gândirea critică și să cultivăm încrederea în sine. Studenții noștri beneficiază de un mediu academic modern, internațional și profund uman, în care fiecare este încurajat să își descopere vocația și să își urmeze visul. Lucrăm intens la dezvoltarea de parteneriate naționale și internaționale cu instituții de învățământ dar și companii pentru a le pune la dispoziție cât mai multe oportunități de a explora și de a beneficia de practică și experiențe educaționale integrate. 

De asemenea, am inclus noi tehnici de predare și noi tehnologii educaționale în activitatea universitară, fiind preocupați de crearea unui ecosistem educațional care să pună studentul și nevoile acestuia în centrul său. Cred că toate aceste demersuri sunt absolut esențiale pentru îndeplinirea misiunii noastre principale, aceea de a forma tinerii pentru viitor. Un viitor care este în schimbare și care ne determină să punem accentul pe dezvoltarea pas cu pas, experiență cu experiență. 

Desigur că pentru a îndeplini această misiune este nevoie de o echipă de cadre didactice extrem de bine pregătite și dedicate, de personal administrativ care vine în sprijinul studenților, dar și de parteneri din mediul academic și profesional, parteneri de încredere alături de care să putem construi în fiecare zi un viitor mai bun.

Un exemplu de astfel de partener, alături de care construim oportunități pentru tineri, este CITY College, University of York. Împreună am dezvoltat programe de dublă diplomă, atât pentru licență cât și pentru masterat, care oferă o oportunitate unică de a urma un program internațional de studii chiar aici, în București, și de a obține, la final, două diplome recunoscute la nivel mondial din două sisteme educaționale diferite, România și Marea Britanie – una de la Universitatea Româno-Americană și una de la University of York, una dintre cele mai prestigioase universități britanice, care a obținut rating-ul Gold la Teaching Excellence Framework (TEF) în 2023 și este clasată pe locul 10 în clasamentul Times Higher Education (THE) al Research Excellence Framework (REF). Acest sistem de dublă diplomă reconfirmă calitatea educației din universitățile din România și ajută la menținerea noastră ca repere ale pieței educaționale internaționale. 

Aceste programe le oferă tinerilor care vor să studieze în străinatate o alternativă, chiar la ei în țară, având practic experiența unui învățământ de top, la un nivel de excelență academică recunoscut la nivel internațional prin rating-urile amintite mai sus, la costuri mult mai avantajoase. Cei care urmează aceste programe studiază alături de o echipă de profesori internaționali și naționali care le sunt alături pentru o experiență educațională integrată.

Totul este foarte practic și aplicat, într-un mediu multicultural care îi provoacă să devină cea mai bună versiune a lor. Este, în esență, o investiție în viitorul lor, dar și o modalitate prin care încercăm să păstrăm în țară tinerii foarte buni, oferindu-le o alternativă pe măsura ambițiilor lor academice, profesionale și personale. 

Parteneriatul cu University of York completează colaborările noastre pentru oferirea de dublă diplomă pentru programe de studii, de licență sau masterat, derulate cu universități partenere din SUA și Italia. 

Aveți parteneriate cu universități din străinătate?

Costel Negricea: Da, pe lângă parteneriatul menționat anterior cu CITY College, University of York Europe Campus, avem peste 300 de parteneriate la nivel internațional cu universități și alte instituții, care nu sunt doar parteneriate formale, ci colaborări vii, dinamice, care generează oportunități reale pentru studenți. Așa cum menționam, avem relații consolidate cu universități din Statele Unite și Italia, prin care le oferim studenților posibilitatea a opta pentru obținerea unei duble diplome în condiții speciale. Avem parteneriate la nivel de Europa, Asia, Africa de Sud și chiar Australia, prin care oferim mobilități Erasmus+ dar și schimburi bilaterale, de scurtă și lungă durată, burse de studii, proiecte de cercetare și acces la rețele academice globale. 

Alături de parteneriatele instituționale, universitatea noastră derulează o serie de colaborări cu cadre didactice internaționale care vin în campusul nostru, în fiecare primăvară și toamnă, pentru a ține cursuri extracurriculare intensive de care poate beneficia, pe bază de interes, oricare student și absolvent al universității noastre. 

Toate aceste demersuri sunt făcute pentru ca tinerii să aibă parte de experiențe academice și personale care să le formeze caracterul, gândirea critică și să îi transforme în liderii de mâine. 

Ce programe noi, unice sau diferite de licență și master propuneți pentru viitorii studenți?

Costel Negricea: Ne adaptăm constant la nevoile pieței și la interesele generațiilor actuale. Toate cele 7 facultăți cu tradiție din Universitatea Româno-Americană, precum Afaceri Internaționale, Drept, Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, Finanțe și Contabilitate, Informatică Managerială, Management-Marketing sau Turism și Managementul Ospitalități oferă 32 de programe de studii de licență sau masterat, astfel încât viitori studenți pot alege domeniul care li se potrivește cel mai bine. 

De asemenea, pot opta pentru programele unice cu dublă diplomă, din cadrul parteneriatului cu CITY College, University of York Europe Campus.

Procesul de adaptare la nevoile pieței presupune un efort constant de adaptare a programelor de studii actuale dar și pentru lansarea a două noi facultăți: Psihologie și Științele Educației și Științe Medicale.

Indiferent de programul de studii ales, facultatea sau specializarea, studenții noștri au parte de un campus modern, dotat cu tehnologie de ultimă generație, un mediu multicultural, cursuri cu profesori internaționali, activități extracurriculare și evenimente cu mediul de afaceri, mentorat, proiecte practice și chiar de întâlnirii cu angajatorii încă din timpul facultății. 

Colaborați cu mediul de afaceri?

Costel Negricea: Colaborarea cu mediul de afaceri este una dintre pietrele de temelie ale modelului nostru educațional. Credem că învățarea trebuie să fie ancorată în realitate, iar studenții trebuie să aibă contact direct cu profesioniștii din industrie. De aceea, avem parteneriate active cu companii din domenii precum business, IT, avocatură, banking, turism, consultanță, marketing, sport și sănătate.

Aceste colaborări se traduc în stagii de practică, târguri de locuri de muncă, proiecte aplicate, sesiuni de mentorat și workshopuri tematice, întreprinderi simulate, acceleratoare de afaceri, sesiuni de interviuri de angajare simulate alături de specialiști de resurse umane,  care le oferă studenților noștri o înțelegere profundă a pieței muncii și a cerințelor reale ale angajatorilor. Este o formă de învățare experiențială care vine în completarea formării academice și le oferă un avantaj competitiv solid. 

Ce alte facilități au studenții universității?

Costel Negricea: Studenții noștri învață într-un mediu modern, care le oferă toate condițiile pentru a se dezvolta armonios. Avem cămin hotel în campus, o bibliotecă fizică și digitală, laboratoare IT de ultimă generație, centru de sport în apropierea campusului, spații de coworking, restaurant-cantină, cafenele, spații de evenimente pe care le pot folosi pentru a da viață proiectelor pe care le gândesc, dar și o comunitate activă, multiculturală, implicată în activități extracurriculare, culturale și sociale.

Pe lângă toate acestea, Universitatea Româno-Americană este un spațiu în care tinerii au la dispoziție o multitudine de evenimente academice, profesionale, culturale, de dezvoltare personală și pot alege singuri în ce își investesc timpul și energia. 

Oferim bursele de studii pe baza performanțelor academice, burse de studii oferite de mediul de afaceri sau bursele speciale Ion Smedescu – numite după rectorul fondator, care a pus bazele universității noastre și a transformat un vis în realitate, un vis care continuă și astăzi prin dedicarea pe care ne-a insuflat-o atât cadrelor didactice, cât și foștilor studenți, parte dintre ei regăsindu-se astăzi la catedră. 

În fiecare an, în luna octombrie, avem Gala excelenței, un moment unic care sărbătorește și premiază studenții de 10 și profesorii remarcabili, susținând astfel performanța și echitatea. Cred că fiecare tânăr merită șansa de a-și atinge potențialul, indiferent de contextul din care provine. De aceea, investim constant în infrastructură, în oameni și în oportunități.

Cum sprijiniți elevii să aleagă facultatea potrivită pentru ei?

Costel Negricea: Alegerea facultății este o decizie profund personală, care poate influența întregul parcurs profesional. De aceea, am creat StudyVerse, o platformă digitală inovatoare care îi ajută pe elevi să se cunoască mai bine, să exploreze opțiunile disponibile și să ia o decizie informată.

În StudyVerse ei pot intra în universul nostru academic printr-un tur virtual multimedia, în care pot explora planetele facultăților, pot afla chiar de la studenții noștri mai multe despre facultatea respectivă, se pot plimba prin campus, sau descoperii beneficiile pe care le au într-un mod interactiv. 

Foto: Universitatea Româno-Americană

În tot acest demers am integrat și SkillQuest Navigator, un quiz care le recomandă facultatea potrivită pe baza răspunsurilor și abilităților lor.

Însă, tot acest proces nu ar fi fost complet fără partea de consiliere vocațională personalizată. Astfel, ei pot solicita o discuție cu un reprezentat al universității care le va răspunde la toate întrebările și îi poate ghida către o alegere informată, care transformă procesul de orientare într-o experiență autentică și relevantă. 

De asemenea, pe paginile noastre de social media pot găsi conținut relevant, avem suport pentru admitere pe whatsapp, pe e-mail, telefonic, chiar și un live chat pe site, care va fi deschis începând cu 10 iunie. Astfel, elevii sau părinții pot beneficia de sprijinul nostru constant în această perioadă grea și încărcată de emoții. Cred cu tărie că vocația nu se descoperă dintr-un pliant, ci printr-o experiență care te provoacă să te întrebi cine ești, ce îți place și unde vrei să ajungi.

Ce abilități pot dezvolta studenții pe parcursul anilor de studiu și cum îi ajută acestea în găsirea unui loc de muncă după absolvire?

Costel Negricea: Studenții noștri își dezvoltă, în primul rând, încrederea în sine. Învață să gândească critic, să comunice eficient, să lucreze în echipă, să conducă proiecte și să se adapteze. Aceste abilități sunt esențiale într-o lume în care schimbarea este constantă și în care succesul profesional depinde tot mai mult de capacitatea de a învăța continuu, de a colabora și de a te adapta cu ușurință la noi contexte.

Prin tot ceea ce facem, de la cursuri și proiecte, la interacțiuni cu mediul de afaceri și experiențe internaționale, îi pregătim pentru viață. Iar acest lucru se vede în carierele de succes pe care și le construiesc, în România și în întreaga lume”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Sănătății, despre noul rezidențiat: Suntem în etapa în care rezidențiatul va fi preluat de către universități / Stagiile făcute în străinătate vor fi recunoscute de ele, iar calificarea profesională – de Colegiul Medicilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că noul rezidenţiat înseamnă că va fi preluat de universităţile de Medicină, iar recunoaşterea calificării profesionale din țară și din străinătate va fi simplificată prin…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

EXCLUSIV Studenții care vor să devină profesori prin Masterul Didactic sunt lăsați fără burse guvernamentale, în anul II de studiu. Prioritate în România educată, programul a rămas fără susținerea Guvernului Cîțu: “Inclusiv din cauza constrângerilor bugetare existente, procesul de plata a burselor s-a dovedit a fi unul greoi” – Ministerul Educației

Studenții de la nou-înființatul Masterat Didactic nu vor mai primi bursa acordată de guvern anul trecut, din banii Ministerului Educației, ci din cei ai universităților. Deși Guvernul Cîțu a promis…
Vezi articolul

EXCLUSIV Finanțarea studenților din străinătate a fost cerută Guvernului de Liga Studenților Români din Străinătate, care propune „externalizarea către LSRS” a mai multor servicii. Robert Stredie, LSRS: Sunt bani publici, nu ne atingem de aceste fonduri / Plus: ONG-ul fondat de liberalul Burduja vrea folosirea misiunilor diplomatice pentru atragerea de studenți în ligă

Organizația care a deschis la Guvern discuțiile pe tema finanțării din bani publici a studenților români din străinătate a fost Liga Studenților Români din Străinătate, a declarat pentru Edupedu.ro președintele…
Vezi articolul

Universitatea de Arte din Iași anulează spectacolul coordonat de actorul Mihai Mălaimare după ce acesta a amenințat public că „veți ajunge în canal sau la canal” / UNAGE: Reafirmăm cu tărie respectul pentru democraţie

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași a anunțat oficial oprirea proiectului „La margine de Copou”, coordonat de actorul Mihai Mălaimare, după ce acesta a postat pe Facebook…
Vezi articolul