Admitere liceu 2022. Sfat de la ministerul Educației: Cu cât poziția elevului în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare pentru a nu risca să rămână nerepartizat

15.879 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / George Călin
Mâine, 1 iulie, va fi afișată ierarhia la nivel județean, respectiv cea pe București a elevilor care au susținut Evaluarea Națională și vor să se înscrie la Admiterea în liceu 2022. După contestații, peste 19.000 de note au fost greșite și au primit alte note, majoritatea mai mari. Acest lucru este de luat în calcul având în vedere că în acest an au fost cu 14.000 mai mulți elevi care au terminat clasa a VIII-a față de anul trecut. O analiză Edupedu.ro arată că poziția în ierarhia de la Evaluarea Națională 2022, în București, s-a schimbat anul acesta cu peste 1.200 de locuri față de anul trecut pentru un elev cu media 9, de exemplu. La media 7, diferența e de aproape 3.000 de locuri.

Părinții și elevii se pregătesc să completeze fișele cu opțiunile de liceu, după ce mâine va fi afișată ierarhia pe județe.

Cel puțin peste 19.000 de note au fost greșite la Evaluarea Națională 2022, 9 din 10 contestații au dus la modificarea notei, în 70% dintre cazuri pe plus.

Potrivit ministrului, după contestații, la Limba Română 86,1% dintre elevi au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5, la Matematică 77,5% au reușit acest lucru. La Limba și Literatura Maternă, procentul este de 96,1%.

Rata mare de lucrări care au fost notate în plus la contestații poate influența poziția în ierarhie având o pondere de 80%, însă media finală conține și media de gimnaziu.

În cadrul conferinței de presă susținută de ministrul Educației privind notele finale după contestații, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion, a explicat părinților și elevilor cum ar trebui să completeze fișele de înscriere pentru liceu. El a subliniat că este foarte importantă poziția elevului în ierarhia care se va afișa mâine. Acesta reprezintă media finală a fiecărui elev calculată cu tot cu media din cei 4 ani de gimnaziu (care are o pondere de 20%).

„Ceea ce trebuie să ia în considerare elevii și părinții este poziția în ierarhie, mai puțin valoarea absolută a mediei pentru că repartizarea se face în funcție de poziția în ierarhie, și sfatul e unul simplu: cu cât poziția în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare pentru a nu risca să rămână nerepartizați chiar dacă va exista o etapă ulterioară de repartizare”, a spus Sorin Ion.

Amintim, o analiză Edupedu.ro pe baza rezultatelor de la examene arată că numărul suplimentar de elevi din generația actuală (o generație de elevi mai mare decât cea anterioară cu 30% în București și 18,5% la nivel național), față de cea care a susținut Evaluarea Națională anul trecut, plus mediile mai mari obținute anul acesta, față de cele de anul trecut, duc la o ierarhizare semnificativ diferită; practic, note mari vor ocupa locuri inferioare în ierarhie, ceea ce va face ca elevi cu medii peste 9 să nu poată intra la prima opțiune, dacă se ghidează după ultima medie de anul trecut.

Prezent și el alături de ministrul Educației la conferința de presă în care s-au anunțat rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2022, secretarul de stat Florin Lixandru a sfătuit și el părinții și elevii care urmează să aleagă liceele înaintea repartizării: „Sfatul meu pentru părinți este să studieze ierarhia care va fi publicată mâine, și în funcție de aceasta să aleagă opțiuni realiste în raport cu media obținută de elev din media la Evaluarea Națională, în proporție de 80% și 20% media claselor V-VIII, și un număr suficient de opțiuni care să permită repartizarea la liceu”.

Din totalul de 21.854 de contestații, 19.663 au determinat modificarea notei. Aceasta înseamnă că nu mai puțin de 89.97% dintre lucrările pentru care au fost depuse contestații au avut nota modificată

Întrebat dacă rezultatele finale după contestații vor influența ierarhia, secretarul de stat Florin Lixandru a spus că „vom vedea mâine când o vom afișa”.

Redăm calendarul admiterii la liceu 2022:

4 – 11 iulie 2022: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită. Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023, completează opțiunile în perioada 8 – 11 iulie 2022.

4 – 11 iulie 2022: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

4 – 11 iulie 2022: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.

12 iulie 2022: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.

Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.

12 iulie 2022: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.

13 iulie 2022: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.

13 iulie 2022: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.

14 iulie 2022: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.

14 iulie 2022: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.

15 – 20 iulie 2022: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

20 iulie 2022: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.

21, 22 și 25 iulie 2022: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Foto: © Udra11 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Au mai rămas patru săptămâni de școală până la vacanța de vară 2024. Elevii de clasa a XII-a termină anul școlar pe 7 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 14 iunie și elevii din învățământul tehnologic și profesional pe 28 iunie

Au mai rămas patru săptămâni până la vacanța de vară. Cursurile se încheie pe 21 iunie 2024, potrivit structurii anului școlar 2023-2024. Elevii de clasa a VIII-a termină anul școlar…
Vezi articolul

Elevii își vor putea vizualiza lucrările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 înainte de contestații și de la școala de proveniență, nu doar de la centrul de examen, spune secretarul de stat Lixandru

Începând cu examenele naționale din 2025, elevii își vor putea vizualiza lucrările înainte de a depune contestații. Secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru a explicat că vizualizarea va…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail

Procedura pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2023 a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere…
Vezi articolul

Subiecte Evaluare Națională 2024 – Limba și literatura română: Texte suport din Constantin Chiriţă – „Cireșarii” și din Cella Delavrancea – „Portret”. La subiectul al II-lea, elevii au avut de făcut o compunere în care să caracterizeze un personaj

Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024 au avut două texte suport: primul din Constantin Chiriţă –…
Vezi articolul