Admitere liceu 2024. Elevii romi și cei cu cerințe educaționale speciale află joi, 18 iulie, unde au fost repartizați

35.419 vizualizări
Foto: John Schnobrich on Unsplash
Elevii romi și cei cu cerințe educaționale speciale află joi, 18 iulie, unde au fost repartizați la liceu în anul școlar 2024-2025. Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES sau candidaților de etnie romă se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere, conform calendarului oficial.

La această repartizare s-au înscris la liceu doar elevii care au Certificat de Orientare școlară și Profesională pentru ciclul gimnazial, valabil pentru anul şcolar 2023 – 2024, emis de CJRAE/CMBRAE, care atestă existența unei cerințe educaționale speciale.

Certificatul de orientare școlară și profesională este singurul document acceptat pentru admiterea pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă, conform ordinului de ministru privind admiterea la liceu, în 2024.

Între 19 și 22 iulie, adică spre finalul săptămânii, candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES și candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru romi completează fișele cu opțiuni în vederea admiterii la liceu în etapa de repartizare computerizată generală.

Tot pe 19-22 iulie pot completa fișele cu opțiuni de admitere la liceu și candidații romi și cei cu CES care sunt repartizați pe 18 iulie, dar renunță la acele locuri și vor să fie repartizați în etapa generală.

Ce prevede calendarul admiterii la liceu 2024 despre repartizarea pe locurile special alocate pentru elevii romi și cei cu cerințe educaționale speciale

18 iulie 2024 Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi și comunicarea rezultatelor candidaților prin afișarea la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar. 

Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru romi, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024- 2025.

18 iulie 2024 Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă și comunicarea rezultatelor candidaților prin afișarea la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar.

Repartizarea candidaților pe locurile distinct alocate candidaților cu CES se face computerizat într-o sesiune distinctă, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere și pe baza opțiunilor completate în fișa de înscriere.

NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, pot solicita și primi o nouă fișă de înscriere pentru a putea participa la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025.


15 comments
  1. S au afișat?Daca da unde?

  2. Incercati sa intrebati la scoala de provenienta. Si ei primesc rezultatele repartizarilor.
    Eu personal, in Prahova, am fost anuntata (m-a sunat de la secretariatul scolii) de la scoala de provenienta unde a fost repartizat copilul. Asa am aflat repartizarea la ora 12.30, si am scapat de stres.

  3. Haideți, cât durează sa afișați niște repartiții!
    Sunt copiii care nu fac fata stresului,mai ales cei cu ces

    1. crede-ma ca nu ii intereseaza ! in doare in …posterior ! ce conteaza ce simte un copil cu ces ? ….made in Romania !

  4. pai când vin ca să nu fie prea târziu la înscriere la alta unitate de învățământ pentru copii rromi. va multumim

  5. Cine a verificattttttt daca înscrierile la Romi sunt reale??? Verifica cnv corectitudinea adeverințelor emise? Clar nu! Da nu are timp ministerul sa verifice asa ceva😂😂😂
    Gata au pasat o catre inspectorat😂😂😂😂 daca aveați vreun premiu de oferit de minister la ora 8 era publicat! Sa vina vacanta vb profesoarelor !

  6. nu apare lista de admitere pentru Romiiiiiiii???? sau o publicati cand isi aduce aminte cnv ? la ora 12 era normal sa fie afisata……..sau Romi pot sa astepte pana la ora 20 …….

    1. Bună ziua, publicăm listele atunci când sunt afișate de inspectoratele școlare. Repartizarea în aceste cazuri vine după ședințe publice care durează până după-amiază, potrivit informațiilor publicate de inspectoratele școlare – apoi vin și listele afișate cu ce a rezultat în urma repartizării. Mulțumim că ne urmăriți!

      1. suntem in data de 24 iulie ,iar la Caras Severin e liniste de mormant ( nici telefonul nu suna la aia ) ! pe o scara a tupeului ISJCS unde se afla ? asta denota cu nu ii intereseaza nimic insemnind nimic ! chiar nu le poate spune cineva ceva ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere la liceu 2025. Repartizarea computerizată la liceu are loc pe 23 iulie. Dosarele de înscriere se depun de joi, 24 iulie până pe 30 iulie – lista documentelor

Repartizarea computerizată generală a candidaților va avea loc, miercuri, pe 23 iulie, când rezultatele acestei primei etape vor fi publicate pe admitere.edu.ro. Depunerea dosarelor de înscriere, cu alte cuvinte confirmarea repartizării la…
Vezi articolul

FOTO Admitere liceu 2024. Zeci de părinți și elevi de clasa a VIII-a din București stau la coadă la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu”, pentru a se înscrie la testările de limbă străină și probele de aptitudini, care încep pe 21 mai

Zeci de părinți și elevi de clasa a VIII-a din București stau la coadă la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” pentru a se înscrie testările de limbă străină și probele de…
Vezi articolul

Doi elevi de liceu, către colegii lor din clasa a VIII-a: Evaluarea Națională e doar un pas, sunt doar 2 ore din viața ta / Indiferent de unde ești, dacă tu îți dorești și dacă muncești, poți ajunge, indiferent de profil, în locul pe care ți-l dorești

Ana și Victor, doi elevi de clasa a X-a, respectiv a XI-a, au povestit din experiența lor despre Evaluarea Națională, cum și-au ales liceele în etapa de Admitere și cum…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Vor fi 26 de elevi într-o clasă de a IX-a la liceele teoretice, în anul școlar 2025-2026 / Ministerul Educației a modificat oficial cifrele de școlarizare pentru liceu la 6 zile de la precedentul ordin de ministru, fără nicio explicație sau anunț

Vor fi  26 de elevi într-o clasă de a IX-a la liceele teoretice, în anul școlar 2025-2026, nu 24 cum era specificat în ordinul publicat în Monitorul Oficial pe 16…
Vezi articolul

Ghid de Admitere la liceu 2022. Ce înseamnă fiecare filieră și profil în parte, ce competențe ar trebui să obțină un elev de la specializarea aleasă și ce meserii ar putea alege apoi – recomandările Inspectoratului Școlar Iași

În perioada 4-11 iulie 2022, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admiterea la liceu 2022, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației. Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea…
Vezi articolul

Admitere liceu 2024. Secretarul de stat Sorin Ion: Recomandarea pe care o fac de fiecare dată, foarte apăsat, tuturor candidaţilor e să pună suficiente opţiuni, cât mai multe opţiuni. Nu neapărat liceul este important, ci specializarea

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, pentru TVR 2, referitor la admiterea la liceu 2024, că „recomandarea pe care o fac de fiecare dată, foarte apăsat,…
Vezi articolul