Admiterea la liceu doar pe baza mediilor din V-VIII? / Secretarul de stat Sorin Ion: N-ar mai trebui să avem nevoie de un examen național, dacă vom avea evaluare standardizată, pentru că mediile de la clasă reprezintă cel mai bun criteriu de ierarhizare

4.578 de vizualizări
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025
Foto: Freepik.com
Notele obținute de elevi la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a ar putea să nu mai constituie media de admitere la liceu în viitor, a declarat secretarul de stat Sorin Ion, la emisiunea InfoEdu. Acesta a explicat că introducerea standardelor de evaluare în școli, din septembrie 2026, va oferi „certitudinea că nota 8,00 reflectă același nivel de competență în toate școlile din România”, astfel încât elevii ar putea fi admiși la liceu pe baza mediei anilor de gimnaziu.
  • Sorin Ion este secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării din noiembrie 2020. El a ocupat această funcție în timpul mandatelor miniștrilor Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca, Daniel David și Mihai Dimian.

„Cred că după o utilizare suficient de îndelungată a acestor standarde de evaluare, la momentul în care avem certitudinea că nota 8,00 reflectă același nivel de competență în toate școlile din România, atunci de ce ne-am putea să folosim doar mediile la clasă [n. red. pentru admiterea la liceu]?”, a pus problema Sorin Ion.

„Părerea mea este că dacă evaluarea standardizată va fi un succes, mai degrabă admiterea pe bază de medie ar fi mai corectă [n. red. decât admiterea pe baza mediei de la Evaluarea Națională], pentru că ia în calcul toate disciplinele […]. Când spun că toate disciplinele sunt în egală măsură importante, nu e doar o lozincă, e realitatea”, a mai adăugat el.

Întrebat când va avea loc această reformă, secretarul de stat a subliniat că în „3-4 ani, într-o generație de elevi. Dacă începem în 2026 cu utilizarea standarde lor de evaluare, atunci putem să obținem o medie generală pe 4 ani după 4 ani, în totalitate folosind standarde de evaluare.

Redăm pe larg declarațiile secretarului de stat Sorin Ion pe subiect:

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Vom avea oarecare revoluție începând de la toamnă, cu evaluarea standardizată. Am pilotat în ultima perioadă a anului precedent evaluare standardizată și va intra în vigoare în 2026. Cred că după o utilizare suficient de îndelungată a acestor standarde de evaluare, la momentul în care avem certitudinea că nota 8,00 reflectă același nivel de competență în toate școlile din România, atunci de ce ne-am putea să folosim doar mediile la clasă? La un moment dat, admiterea de la liceu lua în calcul și media claselor V-VIII. De la 50% la 25%, de-a lungul anilor au fost diverse experimente și s-a renunțat la un moment dat tocmai din cauza nestandardizării notării și evaluării.

Toată lumea spunea – era aproape un clișeu – „nota 10 din București nu este egală cu nota 10 din comuna mea natală”. Era o ipoteză nu neapărat verificată și adevărată în totalitate, dar, pornind de la premisa că era corectă, am renunțat la media claselor V-VIII. Atunci când media claselor V-VIII va reflecta același lucru în toată țara …

Moderator: În câți ani s-ar putea întâmpla asta?

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Nu știu, după câțiva ani de experimentare și după câțiva ani de utilizare de către profesori, pentru că nu este simplu.

Moderator: Câțiva ani poate să însemne doi ani sau nouă ani.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: 3-4 ani. Hai să nu zicem 9. Într-o generație de elevi. Dacă începem în 2026 cu utilizarea standarde lor de evaluare, atunci putem să obținem o medie generală pe 4 ani după 4 ani, în totalitate folosind standarde de evaluare. Teoretic, n-ar mai trebui să avem nevoie de un examen național, pentru că mediile de la clasă reprezintă cel mai bun criteriu de ierarhizare.

Moderator: Nu vreau să mă gândesc ce discuții vor fi atunci. Ce discuții sunt acum pentru o notă de 10 ca elevul să ia bursă. Ce discuții vor fi atunci pentru o medie ca să intre la liceu? Va fi pur și simplu o ploaie de reproșuri.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Știu. Încercăm să ne obișnuim cu faptul că în ultimii ani a contribuit foarte mult existența rețelelor sociale la aceste discuții. Văd multe păreri avizate sau mai puțin avizate, dar văd și păreri absolut aberante, care sunt susținute cu mult ardoare. Uneori se pare că e mai puțin important ce susținem și mai degrabă cum susținem și cât de agresivi suntem în a ne susține punctele de vedere. Trebuie să privim cu moderație tot ce vedem în spațiul public, pentru că nu tot ce vedem acolo sunt axiome.

Moderator: Vin dinspre profesorii aceste observații cum că elevii și părinții în mod constant comentează aceste note pe care profesorii le dau, având în vedere bursele și media pentru examen.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: E adevărat. Existența burselor a pus o presiune suplimentară pe profesori, din păcate. Este fața mai puțin plăcută a unui lucru bun, în esență, pentru că existența burselor e, în esență, un lucru bun. Trebuie să fim atenți la efectele secundare. Am să dau un exemplu: presiunea de a nu consemna absențele în catalog, pentru că la un număr de absențe se pierde bursa. Atunci când se leagă partea financiară de școală, lucrurile devin complicate, dar, până la urmă, stiloul stă tot în mâna noastră.

Moderator: Ce e mai realizabil? Să schimbăm acest examen, să aibă mai multe materii, câte vor decide specialiștii …

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: La un moment dat așa se va întâmpla.

Moderator: Sau să fie această admitere de care spuneți dumneavoastră, pe baza mediilor din V-VIII?

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Părerea mea este că dacă evaluarea standardizată va fi un succes, mai degrabă admiterea pe bază de medie ar fi mai corectă, pentru că ia în calcul toate disciplinele. Deocamdată am testat-o în niște școli. Ce se va întâmpla când o aplică sute de mii de oameni e cu totul altceva. Nu ne mai punem problema la ce să dăm examen, la cinci, șapte, nouă materii. Va fi mai mai corect așa. Când spun că toate disciplinele sunt în egală măsură importante, nu e doar o lozincă, e realitatea. Și întrebați asta profesorii de la acele discipline la care nu se susține examenul național.

Standardele de evaluare sunt făcute de două companii private – Brio Teste Educaționale SRL și Ascendia, iar Edupedu.ro a scris despre licitația controversată de 4 milioane de lei pentru standardele de evaluare și despre suspiciunile că fost una cu dedicație. Standardele sunt elaborare în proiectul RECRED al Ministerului Educației, finanțat cu milioane de euro, fonduri europene, care ar trebui să modernizeze evaluarea educațională în România.

Acestea au fost pilotate în perioada martie-mai în 75 de școli din România, iar din septembrie 2026, notele tuturor elevilor de clasele primare, gimnaziale și ale celor de clasa a IX-a vor fi date pe baza standardelor naționale de evaluare.

Bogdan Cristescu a explicat că aceste standarde descriu niveluri de performanță – de exemplu, nivel avansat. „În secunda în care noi spunem ca la nivelul avansat, care este un nivel corespondent, dacă vreți, unei plaje orare 9-10, elevul trebuie să facă cutare, cutare, cutare, și pentru ele, un descriptor de performanță este consolidat sau avansat, ne dăm seama când apare nota 10 și când apare nota 9”, a precizat acesta. 

Daniel David a precizat că după adoptarea noilor standarde se va putea relua „problematizarea Evaluării Naționale”: „Vei putea lua în calcul și portofoliul pe note, pe medii, pe diverse discipline, fiindcă vom avea acele standarde”.

Bogdan Cristescu a declarat că admiterea la liceu ar putea să nu se mai facă strict pe baza notelor obținute la Evaluarea Națională dacă elevii vor fi evaluați pe baza noilor standarde de evaluare.

  • „În mod cert, vom putea să folosim, într-un grad suficient de mare, evaluarea profesorilor la clasă, pentru că în secunda în care evaluarea profesorilor la clasă va fi unitară, pe baza standardelor și validată prin evaluări externe, este absolut normal și necesar ca evaluarea pe parcursul unui întreg ciclu al copiilor să conteze la admitere”, a mai precizat acesta.


2 comments
  1. S-o creadă el! Dacă ține neapărat, să se revină la media 5-8 cu evaluarea națională! Dar să fie nota 9 și la Vianu și la școala nr 348 și la școala Căcărează din deal cu aceeași însemnătate și pusă pentru fix aceleași competențe, asta nu se va întâmpla nici peste 90 de ani.

  2. nu , nu , de cele mai multe ori notele sunt umflate, sau invers si ce legatura au notele de la muzica, religie , etc cu evaluarea la mate si romana???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *