Admiterea la liceu organizată înainte de Evaluarea Națională s-ar putea întâmpla din toamna anului viitor – anunță ministrul Educației. Cîmpeanu: Elevii admiși la liceu ar putea să nu mai dea Evaluarea Națională. Poate un liceu să lase 25% din locuri pentru ocupare prin repartizare computerizată

19.334 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Examenul de admitere în liceu organizat înainte de Evaluarea Națională s-ar putea întâmpla “din toamna anului în care va trece o nouă Lege a Educației”, a declarat ministrul Educației. “Dacă vom reuși să avem o formă coerentă a unui proiect de lege în toamna acestui an și care să fie aprobat în Parlament în acest an sau la începutul anului viitor, va fi timp și pentru legislația ulterioară și pentru acest nou tip de examen”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

În plus față de planurile anunțate de consilierul Ligia Deca din proiectul “România Educată”, Sorin Cîmpeanu a declarat că poate exista posibilitatea ca elevii admiși la liceu să nu mai susțină Evaluarea Națională. “Una din variante este să nu fie supuși la două examene, dacă au dat admiterea la un liceu și au fost declarați admiși, să nu mai fie nevoie să susțină și Evaluarea Națională”, a declarat ministrul Educației.

“Cei care optează să susțină un examen de admitere la un anumit liceu pot fi declarați admiși la acel liceu, restul vor fi repartizați computerizat. Poate vom apela la soluția ca un liceu să nu ocupe toate locurile prin concurs propriu și va lăsa un 25% pentru ocupare prin repartizare computerizată”, a continuat Cîmpeanu.

“Examenele vor fi lăsate la latitudinea fiecărui liceu, mai puțin data și ora susținerii examenului, astfel un elev nu va putea susține la două licee examenul de admitere”, a precizat oficialul.

Posibilitatea ca liceele unde concurența este mai mare decât numărul de locuri să organizeze propriul examen de admitere la liceu, înainte de Evaluarea Națională, a apărut din nou în proiectul România Educată. “Este doar o posibilitate pentru liceu să organizeze, nu o obligativitate. Această schimbare poate fi introdusă mai rapid decât bacalaureatul pe competențe”, a declarat astăzi Sorin Cîmpeanu, într-o conferință cu privire la rezultatele obținute după contestații la Bacalaureat 2021.

“Una din variante este să nu fie supuși la două examene, dacă au dat admiterea la un liceu și au fost declarați admiși, să nu mai fie nevoie să susțină și evaluarea națională”, a anunțat Cîmpeanu.

“Corectarea informatizată la Bacalaureat va fi un proiect pilot începând de anul viitor, vom avea un centru de examen în fiecare județ unde fiecare lucrare va fi scanată, va avea alocat un cod în așa fel încât corectura să se facă informatizat. Evaluatorii vor corecta online fără să se cunoască între ei, sistemul poate evalua doar la grilă”, a precizat Cîmpeanu.

Declarațiile, în video-ul de mai jos la minutele 33:30 și 36:30:

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
VIDEO Sorin Cîmpeanu: 52.874 de note au fost modificate în urma contestațiilor la Bacalaureat. Soluția: corectarea informatizată, care va fi pilotată la BAC 2022 / Rata finală de promovare la Bac 2021 este 69,8%
Cum va fi informatizată corectarea la Bacalaureat? Vom avea un centru de examen în fiecare județ, evaluatorii vor corecta online, sistemul poate evalua doar la grilă – anunță Cîmpeanu
Cîmpeanu, despre demiterea inspectoarei acuzată că ar fi adus elevi la alegerile interne din PNL: Pe borderourile de vot există elevi înscriși care au votat, având vârsta mai mică de 18 ani

21 comments
  1. eu spun ca nu ar mai trebui sa fie nici un examen,nici o ierarhizare! si asa se obserava ca de la an la an sunt tot mai multe locuri exclusiv pentru rromi (anul asta au intrat cu medii de 6 la sava mate info) si ces(vedeti conditiile si va cruciti).asteptam si locuri pentru lgbt …

  2. Pai ori revenim la genul de examen national la liceu, cu subiecte unice cum era in anii 80-90, ori lasam cum e acum computerizat. Varianta struto-camilo nu este menita decat sa-i avantajeze pe anumiti indivizi. In plus parintii nu scapa de nebunia zecilor de optiuni si ierarhii ale liceelor. Clasa VIII-a e o corvoada pentru parinti si copii. Se poate creea ceva simplificat, coerent si sanatos pe termen lung? Sau incercam asa 5 ani , innebunim 5 generatii si apoi modificam ca e prea complicat…

  3. Este cea mai mare greseala.Admiterea nu va fi una adevarata ca inainte de anii 90 cand erau subiecte pe judet.Daca vor elabora subiectele fiecare liceu in parte , va fi fix ca la clasa a 4 a.Va intra cine trebuie in liceele mult ravnite.

  4. Sa speram ca nu mai sunteți ministru până atunci. Ecaterina era novice pe lângă dansul. In aceste conditii voi intra pilele de partid.

  5. Este o tampenie.

    Acesta este capitalism de cumetrie.

    PS: Utima data cand am votat PSD-ul a fost Iliescu vs Vadim.

  6. Am doi copii, clasa a XI a și clasa a VIIIa. Amândoi au dat un astfel de examen in clasa a Va și amândoi l-au luat unde și-au dorit. Dar consider că modificarea Evaluării naționale nu are absolut nici un sens, nu înțeleg de ce se dorește modificarea unui sistem ce funcționează. Acum toți elevii au aceeași șansă, dacă se modifică sistemul de admitere in clasa a IXa vor fi avantajați cei cu posibilități materiale, ce vor putea să facă meditații cu profesorii de la liceele respective. Chiar am crezut că în sfârșit s-a renunțat la dorința de a schimba ceva in învățământul doar de dragul schimbării și că se va insista pe lucrurile care chiar nu funcționează (gen programa școlară sau numărul de ore).

  7. Acest sistem a mai fost acum mulți ani și s-a modificat pentru ineficienta lui: sa presupunem ca Popescu, un elev foarte bun, da examen la cel mai bun liceu din oraș și nu reușește sa intre pentru câteva sutimi; ce se va întâmpla cu Popescu? La ce liceu va reuși el sa învețe mai apoi?
    Va sfătuiesc sa analizați bine situația, sa nu va bateți joc de copiii care încă mai învață și cel mai important lucru: tratați copiii acestei tari ca pe copiii dumneavoastră!

  8. Este o tampenie!

    Este invitatie la coruptie si parvenire pentru copiii si nepotii clicii politice care ne conduce!

    Daca liceele care au cerere vor sa isi organizeze propriul examen se pot completa fisele cu optiuni inainte de Evaluarea Nationala.

    In felul acesta un liceele care are cerere vor putea sa isi organizeze propriul examen de admitere.

  9. Cum sa lase liceele la care se da examen de admitere, 25% din locuri neocupate, sa fie facute cadou prin repartizare computerizata?
    Adica va bateti joc de cei care dau examen la liceu, obligand elevi care pica cu medie foarte mare, sa dea obositi deja, si evaluarea nationala?

  10. Opriți aceasta aberatie cât mai e timp! Modificarea propusă nu este un progres, ci o întoarcere în timp la ceva ce a funcționat prost mulți ani de zile. Înseamnă renunțarea la obiectivitatea si transparența câștigată atat de greu prin actuala evaluare națională. Cui ii este de folos acest tip de admitere? Elevilor? Se va întâmpla ceea ce era și pe vremuri, adică elevi buni nu vor intra la licee cu concurență foarte mare, în timp ce alții mai slabi vor putea intra la alt liceu similar, unde a fost concurență mai mica sau subiecte mai usoare. Sau mulți elevi foarte buni, dar mai puțin curajoși vor participa din start pentru admitere la un liceu mai slab, pentru siguranță. In loc de concurență pe știință și competențe o să fie o concurență pe inspirația la alegerea liceului unde să dea examen și pe noroc. Să nu uităm că examenele se vor da in același timp, nu vor putea da examen la mai multe licee. Pentru repartizarea in urma evaluării nationale vor rămâne prea putine locuri la licee bune, pentru elevi care ar fi meritat. Să fie această modificare de folos liceelor? De ce? Nu intră elevi foarte buni la liceele de elită? Nu este vizibilă concurența între licee? Dimpotrivă, evaluarea triază destul de obiectiv copiii, se vede si in rezultatele ulterioare pe parcursul liceului. Sau se dorește o oarecare amestecare a copiilor, sa nu mai fie ierarhizarea liceelor atât de clară ca in urma repartizării computerizate? Pentru ce să se dea atâta putere liceelor? Liceele nu aparțin profesorilor de acolo, ci potențialilor elevi, care trebuie să aibă acces în ele doar in baza unui examen general obiectiv, indiferent dacă au făcut gimnaziul în acel liceu, sau la o școală generală oarecare, sau undeva in județ, în zonă rurală. Copiii care urmează colegiile din clasa a V-a vor fi favorizați, deoarece vor fi mai bine pregătiți pe tipul de subiecte care se vor da la admitere. De asemenea, cota profesorilor din respectivele licee pentru meditații va crește până la cer, nu ca sa-i învețe carte pe copii, ci ca să-i pregătească pe tipul de subiecte de la admiterea din acel liceu. Vor fi bineînțeles si câteva locuri “pentru cine trebuie”. Se știe foarte bine cum circulau înainte subiectele, când se faceau pe județ, la nivelul inspectoratelor. Darămite acum, când se vor face la nivelul fiecărui liceu in parte? Tocmai acum, când examenele naționale sunt mai sigure ca oricând, cu subiecte securizate, supraveghere video, corectare în alte județe, să li se diminueze drastic importanța? E greșit ce s-a spus, ca e o extindere a ceea ce există și acum, la liceele vocaționale. Acolo e o preselecție de aptitudini, nicidecum o dublare a ceea ce verifică evaluarea națională. Dacă vor subiectele la evaluare mai dificile, să le facă, importante nu sunt notele și statisticile oficiale, ci ierarhia rezultată în urma unor subiecte și bareme comune pentru toți copiii. Se tot spune ca învățământul este în prezent extraordinar de polarizat, in urma acestei modificări se va accentua acest lucru, șansele unor copii cu posibilități materiale si familiale reduse de a urma un liceu bun se vor reduce și mai mult. Rog decidenții să ne explice beneficiile avute în vdere prin această modificare și să aibă înțelepciunea de a renunța la ea cât mai e timp, pentru a putea rămâne posibilitatea de alegere a liceului pentru toți copiii în baza unei ierarhii obiective, transparente și să nu le frângă aripile cu nedreptăți la început de drum in viață!

  11. Este o idee foarte proasta.

    Daca tot vor ca examenul sa fie organizat de liceul atunci elevii pot completa fisele de optiuni inainte de examen iar examenul sa se dea la prima optiune.

    Nu este mai simplu?

    Ceea ce vor ei este invitatie la coruptie pe scara larga.

  12. Situație:
    Un copil bun, de la tara, din familie fără resurse materiale, nu va veni la admiterea speciala organizată de un liceu de renume,că nu are bani! Alt copil, mult mai slab,va veni la admiterea respectivă și va ocupa locul pe care l-ar fi avut elevul fără posibilități, in urma evaluării nationale și a repartizarii computerizate.
    Chestia cu 25% din locuri păstrate pentru repartizarea computerizată arată că se conștientizează nedreptatea sistemului! Adică să fie 75% nedrept și 25% corect.
    Daca nici copiilor nu le oferiți șanse egale, peste România se va stinge definitiv lumina!

  13. In baza E.N., 95% dintre licee au mai mult de un candidat pe loc. Singurele licee unde acest lucru nu se intampla sunt cele care raman cu locuri neocpuate la EN.

  14. Ministrul Câmpeanu promoveaza sistemul PCR (pile, cunostinte, relatii). Distruge unul din putinele lucruri corecte si obiective care exista in prezent in educatia din România. Ce il impiedica pe un elev bun, in prezent, sa intre la liceul pe care si-l doreste? Nimic. Sistemul automat il repartizeaza dupa medie si in ordinea optiunilor. Care sunt argumentele ministrului pentru aceasta schimbare? Unde scrie in programul de guvernare ca se face asa ceva? Acest Ministru da senzatia ca trateaza Educatia ca pe propria mosie. RUSINE!

  15. Asa faceau si comunistii. Cand maica-mea a dat la facultate in anii ‘ 60, 80% din locuri erau pentru copiii de tarani si 20% pentru cei ai burghezilor. Acum 75% copiii pilelor si relatilor si 25% prostimea. Superb!
    Sa-i toti votati pe acesti imbecili.

  16. Doua masuri pentru copii! Unii vor fi masurati cu Ocaua Mica, altii cu Ocaua Mare! Cum s-ar spune, curat-murdar, coane Fanica!
    Nu se poate asa ceva daca mai suntem o tara normala!
    Invatamantul preuniversitar a fost organizat corespunzator din punctul de vedere al examinarilor! De ce s-ar vrea sa se strice ceva clar, care merge bine, care asigura sanse egale pentru toti copii?

  17. Am ramas ca la dentist
    Abrambureala abramburelii
    Mama sparanghelului
    Culmea absurdului.

    Pai cum vine, sa dea copii examen, si sa nu mai dea Evaluare Nationla! Dar cei care nu iau examenul, vor mai da Evaluare Nationala?
    Cum se va asigura impartialitatea notelor si a repartizarii in tara asta, vestita prin ”impartialitate si repartitii pe merit”! Nu ma luati cu abureli! Evaluarea Nationala si BAC-ul de pe actualul sistem au fost bine gandite si au dat acces in scoli copiilor dupa pregatire! Daca le anulam, ne vom intoarce intr-o situatie neclara, iar copii, mai ales cei mai saraci, dar care vor sa invete, vor trebui sa abandoneze si ultima speranta!
    Daca se va ajunge aici, invatamantul va fi iarasi dinamitat! Cei care vor apuca vremuri ca cele anuntate, trebuie sa lase orice speranta!

  18. Loazele unor politicieni nu mai prin locuri la licee bune? Asta e scopul examenului?

    Ministru’ ignorant ar trebui sa explice cum va sti in care liceu “concurența este mai mare decât numărul de locuri”. Se vor completa optiunile inainte sau se stabilesc dupa cum bate vantul in nu stiu ce partid? Sau in functie de numarul loazelor?

    Din ce zice individul asta “corectarea informatizată” nu va fi prea diferita de ce se face acum. Previne doar ca doi profi sa se consulte intre ei. Alte erori nu sunt eliminate.

    “sistemul poate evalua doar la grilă” – o noua exprimare interesanta a acestui vorbitor de limba romana :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate admitere liceu 2022. Top 50 de specializări pe țară / Colegiul Național „Sfântul Sava” din București este pe primul loc la media de admitere pentru Matematică-Informatică cu clasa de engleză bilingv

Colegiul Național „Sfântul Sava” din București rămâne și anul acesta pe primul loc la media de admitere la profilul Matematică-Informatică, cu media 9,89 la clasa de engleză bilinv, potrivit rezultatelor repartizării…
Vezi articolul

Clase de până la 33 de elevi la liceu s-ar putea forma încă din prima etapă de admitere, nu doar în situațiile speciale, cum e în metodologie, din cauza cazurilor multiple de elevi cu medii egale la repartizarea computerizată – surse

La repartizarea computerizată din acest an se vor putea forma clase de liceu cu până la 30 de elevi, iar cu aprobarea inspectoratului școlar al municipiului București, numărul ar putea…
Vezi articolul