Admiterea la școlile de poliție nu se organizează anul acesta. Ministerul de Interne susține că are prea mulți elevi – o nouă admitere în 2020

20.367 de vizualizări
SURSA: Facebook/ministeruldeinterne
După ce au fost organizate examene de admitere la școlile de agenți și subofițeri din cadrul MAI în sesiunile august/septembrie 2018, respectiv ianuarie 2019, Ministerul Afacerilor Interne anunță că anul acesta nu se mai organizează o nouă sesiune de admitere în școlile de poliție. ”La momentul actual, în aceste școli se pregătesc, la capacitate maximă, două serii de elevi, totalizând peste 5.750 de elevi”, potrivit comunicatului publicat pe site.

În anul calendaristic curent nu va exista posibilitatea tehnică pentru a mai putea fi organizată o nouă sesiune de admitere, anunță MAI.

O nouă sesiune de admitere la școlile postliceale ale M.A.I. va fi organizată în prima parte a anului 2020, conform graficului ce va fi comunicat în timp util, mai spun reprezentanții ministerului.

Aceștia precizează că colarizarea în două serii într-un singur an a fost organizată pentru a contribui la reducerea deficitului de personal care se manifesta la nivelul anilor 2016 și 2017. Astfel, în perioada 2017 – 2019 au fost organizate 4 sesiuni de admitere și au terminat 5 serii la fiecare școală postliceală a MAI, totalizând aproximativ 13.000 de absolvenți.

SURSA: Facebook.com/MAI

Școlile MAI sunt următoarele:

MAI mai anunță că se va organiza admitere la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, în sesiunea iulie-august 2019, pentru toate specializările (ordine și siguranță publică, drept, instalații pentru construcții – pompieri, arhivistică). Activitățile de recrutare a candidaților vor demara în cursul lunii aprilie 2019. Regulamentul poate fi descărcat de aici.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noua componență a Comisiei de etică a Managementului Universitar a fost numită: mulți membri din vechea echipă, inclusiv fostul președinte Ciprian Preda, păstrat în pofida unor nereguli semnalate în trecut cu privire la angajarea sa

Componența Comisiei Naționale de Etică a Managementului Universitar (CNEMU), ce ia locul fostului Consiliu de Etică a Managementului Universitar (CEMU), cu atribuții extinse conform noii Legi a învățământului superior, a…
Vezi articolul

Prima de carieră didactică de anul trecut, cu noile condiții de cheltuire, ar putea fi reglementată până în martie 2026, potrivit unui răspuns dat de Ministerul Proiectelor Europene / Niciun termen avansat de instituție pentru acordarea banilor către profesori

Cel puțin 1.000 de lei din prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, care urmează să fie acordă în contul anului trecut, trebuie să fie cheltuiți pentru…
Vezi articolul