Adrian Năstase, Doctor Honoris Causa al Universității din Arad. Ecaterina Andronescu a condus Comisia de Laudatio

10.485 de vizualizări
Adrian Năstase, fostul premier condamnat cu executare în două dosare pentru corupţie la nivel înalt, pentru care a făcut 500 de zile de pușcărie, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Arad, iar Comisia de Laudatio a fost condusă chiar de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Adrian Năstase este, din 2001, profesor onorific al Universităţii din Arad, iar conducerea a decis să-i acorde titlul academic pentru „meritele excepţionale în apărarea şi promovarea interesului naţional ca diplomat”, transmite Agerpres.

Comisia de Laudatio condusă de Ecaterina Andronescu spune că titlul este acordat „în semn al aprecierii pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică, pentru rolul avut în dezvoltarea României”.

Doctor honoris causa înseamnă „doctor datorită meritelor” şi este un titlu onorific, acordat unor persoane eminente de către o universitate, în special persoanelor care s-au distins în anumite domenii profesionale, sociale sau politice şi reflectă mai ales buna reputaţie a acelei persoane.

Titlul a fost acordat în prezența lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române. „Adrian Năstase a avut un rol decisiv în faptul că Sibiul a devenit Capitală Culturală a Europei, alături de Luxemburg. Lucrul acesta trebuie să-l recunoască toată lumea, inclusiv fostul primar al Sibiului (Klaus Iohannis – n.r.), care uneori e amnezic din acest punct de vedere”, a spus vicepreşedintele Academiei Române.

Ecaterina Andronescu a vorbit despre rolul lui Năstase în integrarea României în Uniunea Europeană şi în NATO. „Sunt convinsă că istoricii vor face o radiografie corectă a perioadei respective şi îl vor aşeza pe Adrian Năstase acolo unde îi este locul, între cei care au contribuit esenţial la o Românie europeană”, a spus ministrul Educaţiei.

Adrian Năstase a spus în discursul său că este „emoționat” să audă „cuivnte foarte frumoase” la adresa sa din partea Comisiei de Laudatio.

„Mă bucur că, uneori, putem să selectăm din destinul unora dintre persoanele publice aspecte pozitive, elemente care pot fi aduse în prezent, pentru a fi eventual utile ca lecţii pentru cei mai tineri”, a spus Năstase.

Cine este Adrian Năstase

Adrian Nastase a fost primul premier al României condamnat în două dosare pentru fapte de corupţie la nivel înalt. Acesta a condus guvernul între anii 2000 şi 2004, perioadă cunoscută ca fiind una dintre cele mai negre de după ’89, pentru libertarea presei şi independenţa sistemului judiciar. De profesie, jurist, politicianul a fost preşedinte al PSD.

Pe 20 iunie 2012 Adrian Nastase a fost condamnat definitiv şi irevocabil la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, printre care interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice.

Faptele din dosarul “Trofeul Calităţii” s-au petrecut în 2004, când Năstase camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale prin iniţierea unui simpozion. Manifestarea „Trofeul calităţii în construcţii” a fost organizată de către Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), iar taxele de participare încasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiatii familiei Nastase. De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firmă care a prestat diverse servicii în campania prezidenţială a liderului social-democrat.

A doua condamnare a fost în dosarul “Zambaccian”, pe 6 ianuarie 2014, la 4 ani cu executare. Acuzaţia: a primit diverse obiecte si contravaloarea unor lucrari de constructie in schimbul numirii si mentinerii in functia de directoare a Inspectoratului de Stat in Constructii a Irinei Jianu.

FOTO: Prefectura Arad


11 comments
  1. Nastase lasa o impresie buna atunci când spune ceva, dar faptele lui îl contrazic flagrant, din păcate.
    Un frustrat clasic, a ratat cu siguranța un loc meritoriu in istoria României.

    1. PSD,promovează un pușcăriașul. Asta este valoarea PSD -ului. Romani,votați fara PSD !

  2. E jenant, dar nu foarte…E vorba, totuși, de UAV Arad (care are și așa destule bube în cap). I-au găsit pe Abramburica și pe obositul de R.Theodorescu să gireze moral această parodie.

    Dacă era vorba de o universitate mai de Doamne-ajută, atunci, da, era o știre.

  3. Condamnatul Penal infractor a fost premiat!!!! Astea sunt valorile pe care le promoveaza Romania de astazi……Bombonel ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV G4Media: O nouă sesizare de plagiat pentru teza de doctorat a lui Lucian Bode a respectat condițiile de înregistrare și a fost trimisă către CNATDCU. Personalități de prim rang în comisia de analiză

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a anunțat, astăzi, că a trimis către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții au mințit public profesorii că nu se pot face creșteri de salarii: „Evaluările privind performanța ministrului pot fi realizate după ce ne reasigurăm că sistemul de învățământ continuă în mod normal”

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de Edupedu.ro în conferința de presă susținută vineri, de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții…
Vezi articolul

Fostul director al Muzeului Național Brukenthal, profesorul Sabin Luca, a plagiat într-o carte publicată în 2006, a stabilit Comisia națională de etică din cadrul Ministerului Cercetării / Cartea va fi retrasă de la vânzare din România și Germania

Consiliul național de etică din cadrul Ministerului Cercetării, Inovației și Digitalizării a decis că „prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită…
Vezi articolul

Peste jumătate dintre elevii de gimnaziu și liceu din România iau în calcul să plece din țară – sondaj Salvați Copiii. Educația este unul dintre motivele principale / Scade dramatic toleranța față de colegii cu probleme de sănătate mintală

Mai bine de jumătate dintre copiii care urmează studii de gimnaziu sau liceu din România iau în calcul să plece din România pentru un timp sau definitiv, iar o treime…
Vezi articolul