Al doilea om din Ministerul Educației, după venitul primit, Sorin Decă, primește o prelungire de mandat pentru încă 6 luni ca secretar general adjunct al instituției

1.082 de vizualizări
Foto: Captură decizie
Actualul secretarul general adjunct al Ministerului Educației, Sorin Decă, a primit o prelungire de mandat pentru încă 6 luni, la solicitarea Ligiei Deca, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Sorin Decă este și directorul general al Direcției generale pentru implementarea proiectului „România Educată”.

„Începând cu data de 26 aprilie 2023, domnul Sorin Ștefan Decă, director general al Direcției generale pentru implementarea proiectului „România Educată”, exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Educației pentru o perioadă de 6 luni”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Foto: Captură Monitorul Oficial

Potrivit situației veniturilor brute din Ministerul Educației, secretarul general adjunct, la data de 31 martie 2023, are o indemnizație lunară de 19.211 lei, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 1.411 lei. Drepturile salariale totale sunt 20.622 lei, conform documentului. Spre deosebire de luna septembrie 2022, veniturile au crescut cu aproape 6.000 de lei.

În martie 2023, drepturile salariale totale ale ministrului Educației sunt de 21.840 de lei.

Foto: Captură edu.ro
Informații de context

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Educației, secretarul general adjunct are atribuții de coordonare a departamentelor care asigură:

  • „a) implementarea componentei aferenta educației și formării profesionale, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca beneficiari structuri ale sistemului national de educație și formare profesională;
  • b) monitorizarea, evaluarea si raportarea progresului în implementarea investiţiilor şi reformelor stabilite in cadrul componentei educație, finanțată prin PNRR;
  • c) elaborarea, întocmirea și aprobarea rapoartelor de implementare a proiectelor de investiții/reformelor, așa cum acestea sunt reglementate prin mecanismul de implementare și mecanismul financiar al PNRR;
  • d) transmiterea, prin mijloace electronice, a datelor referitoare la proiecte, investiții sau reforme, și anume condițiile contractuale, inclusiv rezultatele și etapele și obiectivele respective;
  • e) punerea la dispoziția MIPE, și a oricăror structuri de audit și control naționale sau ale UE, a documentației necesare pentru efectuarea de acțiuni de control, până la închiderea investițiilor respective;
  • f) îndeplinirea oricăror alte atribuţii necesare pentru asigurarea implementării proiectelor de investiţii/componentelor care fac obiectul finanţării din PNRR.”

Sorin Decă a participat din funcția de secretar general adjunct al Ministerului Educației la concursul pentru ocuparea postului de director general al Direcției Generale pentru Implementarea Proiectului România EducatăEdupedu.ro a scris că acest lucru ridică urme de suspiciuni.

Întrebat dacă există vreo verificare pentru concursul pe care l-a câștigat acesta, concurs la care a participat din postura de șef al celor din comisie, Ministerul Educației a răspuns în 3 pagini și a dat de înțeles că nu există suspiciuni. Răspunsul instituției este asumat de Direcția Generală Juridică și Control și de Direcția Resurse Umane și Salarizare.

De menționat este că Sorin Decă a obținut punctajul maxim la interviu, adică 100 de puncte. Când a fost contactat de Edupedu.ro, el a negat că ar fi un conflict de interese și a spus că urmează să fie încadrat pe postul de director.

Amintim că Direcția Generală pentru Implementarea Proiectului „România Educată” din Ministerul Educației are două alte direcții în componență, una care se ocupă de strategii pentru implementarea proiectului și alta care are în sarcină monitorizarea și evaluarea implementării acestuia.

Citește și:
Un șef din Ministerul Educației a candidat pe postul de Director general al Direcției România Educată, care era și în subordinea lui. A luat concursul cu 100 de puncte la interviu / „Dacă era conflict de interese, nu făceam asta”, susține Sorin Decă


2 comments
  1. De are spor de condiții vătămătoare?Ce-l vatămă?Profesorii nu au acest spor, el de ce are?

  2. dar si munceste la program? ca nu tin minte sa fi avut vreo interventie pe vreo tema legata de invatamant… daca ma insel va rog sa ma corecteze cineva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR / Foto: Agerpres - Alex Tudor

USR şi Forţa Dreptei anunţă moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în urma acuzaţiilor de plagiat: „România educată să fure. Sorin Cîmpeanu face şcoala de ruşine”

Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, a anunţat, marţi, în plen, că USR şi Forţa Dreptei depun moţiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, cu titlul „România educată…
Vezi articolul

Directorul Colegiului Gojdu din Oradea, dat afară pentru că a decis că elevii pot face o zi pe săptămână online și în scenariul verde: Trebuia să-mi închidă gura / Șeful ISJ: Eu nu dau pe nimeni afară, l-am demis atâta tot. Școlile îmi sunt mie subordonate aici

Elevii și profesorii Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea au protestat luni în curtea școlii și în clase față de decizia Inspectoratului Școlar Județean Bihor de a-l demite pe directorul…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

EXCLUSIV Școala „antrenorului de genii” funcționează ilegal ca unitate de învățământ. Ministerul Educației, despre organizația fondată de Lajos Kristof, reținut pentru violarea unui minor: Amias International School nu este și nu a fost în procedurile sau registrele Agenției României care acreditează școlile

Ministerul Educației avertizează într-un răspuns pentru Edupedu.ro asupra funcționării fără respectarea legislației din educație a organizației autointulate „școală” fondate de „antrenorul de genii” Lajos Kristof, reținut pentru violarea unui minor.…
Vezi articolul

Editorial „Nature”: Președintele Trump încearcă „să demoleze știința și instituțiile internaționale”, iar comunitatea globală de cercetare trebuie să ia poziție împotriva acestor atacuri / „Un asalt asupra științei dintr-un loc este un asalt asupra științei de pretutindeni”

Administrația Trump a „lansat un asalt fără precedent asupra științei, asupra instituțiilor din cercetare și asupra unor inițiative și organizații internaționale vitale”, scrie publicația Nature într-o luare de poziție pe…
Vezi articolul

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate / Cele 12 documente pe care le vor aduce reprezentanții inspectoratelor școlare la Consfătuirea națională a inspectorilor de educație fizică și sport

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, a fost cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Vezi mai…
Vezi articolul