Albinele din mediul urban, esențiale în transportul microorganismelor cu care interacționează oamenii zilnic – studiu internațional

170 de vizualizări
Foto: © Verastuchelova | Dreamstime.com
Albinele din mediul urban pot fi folosite pentru a înţelege mai bine peisajul invizibil al oraşelor noastre, alcătuit din microorganisme ce pot avea o mare importanţă pentru sănătatea noastră, potrivit unui studiu publicat joi, transmite AFP, citat de Agerpres.

Cercetătorii, ale căror constatări au fost publicate în jurnalul Environmental Microbiome, au început prin a efectua un studiu pilot cu albine melifere în cartierul Brooklyn din New York, înainte de a-şi extinde cercetarea în alte patru oraşe (Melbourne şi Sydney din Australia, Tokyo din Japonia şi Veneţia, Italia).

Scopul a fost acela de a înţelege mai bine microflora oraşelor, adică a microorganismelor (bacterii, ciuperci, virusuri etc.) care trăiesc în astfel de medii, conform Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat că aceste insecte, care pot parcurge distanţe de peste 1,5 kilometri în jurul stupurilor din oraşe, ar putea fi valoroase pentru colectarea acestor microorganisme urbane, evitând încredinţarea acestei sarcini laborioase oamenilor.

„Această metodă este mai potrivită la scara spaţiilor urbane comparativ cu alte metode de eşantionare”, a explicat pentru AFP Elizabeth Hénaff, de la Universitatea din New York, co-autoare a studiului.

Cercetătorii au identificat, într-adevăr, diverse informaţii genetice, diferite de la un oraş la altul, în resturile acumulate în stupi, mai scrie sursa citată.

„Scopul studierii microflorei urbane este acela că microflora din mediu este foarte importantă pentru dezvoltarea şi sănătatea umană”, a subliniat Elizabeth Hénaff.

Studiul face referire şi la alte cercetări care tind din ce în ce mai mult să demonstreze că bunăstarea noastră depinde de interacţiunile noastre cu bacteriile şi ciupercile.

Cercetătorii au reuşit astfel să identifice urme ale unui agent patogen care se transmite de la pisici la oameni, ceea ce sugerează că, teoretic, ar fi posibilă utilizarea albinelor ca mijloc „potenţial” de monitorizare a anumitor boli, mai informează Agerpres.

Autorii temperează, însă, acest aspect al descoperirii lor. „Interesul nostru este mai degrabă să putem caracteriza microflora ‘sănătoasă’ a zonelor urbane, având în vedere că majoritatea microbilor sunt benefici sau chiar esenţiali pentru sănătatea umană”, a insistat Elizabeth Hénaff.

„Aceasta ne deschide calea către ideea mai generală conform căreia detectarea agenţilor patogeni este posibilă” în acest mod, a concluzionat în cadrul unei conferinţe de presă Kevin Slavin, cercetător independent şi coautor al studiului.

El nu mizează, însă, întru totul pe albine, a căror activitate este marcată de anotimpuri. Ca urmare, alte specii apropiate omului ar putea într-o zi să facă îndeplinească această funcţie, a sugerat el, conform sursei citate.

Foto: © Verastuchelova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța Organizațiilor Studențești îi cere președintelui Nicușor Dan să numească un consilier prezidențial dedicat zonei de educație și cercetare sau să atribuie acest domeniu în mod explicit unuia dintre cei numiți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi cere președintelui Nicușor Dan să numească un consilier prezidențial dedicat zonei de Educație și Cercetare sau să atribuie acest domeniu unui…
Vezi articolul

Alianța studenților: Guvernul a aprobat doar una dintre propunerile studențești în bugetul de stat / “Cu intervenții modeste nu avem cum să ajungem la 6%” din PIB pentru educație

Doar una dintre propunerile studenților pentru Legea Bugetului de stat pe 2021 se regăsește în proiectul Bugetului de stat, anume cea referitoare la taberele studențești, arată Alianța Națională a Organizațiilor…
Vezi articolul

Alianța „O voce” a abandonat prima „propunere critică” legată de legea Educației, fixată de organizațiile componente – finanțarea educației cu „cel puțin 15% din bugetul general consolidat, începând cu anul 2023”

După întâlnirea reprezentanților Alianței „O voce pentru Educație” cu premierul Nicolae Ciucă, organizația a publicat un mesaj pe pagina oficială în care anunță prezența la Guvern. În mesaj, aceștia scriu:…
Vezi articolul

Sute de profesori și oameni de știință ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă atacul lui Putin asupra Ucrainei: Protestăm vehement față de ostilitățile declanșate / Ucraina nu reprezintă o amenințare

Sute de oameni de știință, intelectuali, profesori universitari, academicieni și jurnaliști ruși au semnat o scrisoare deschisă în care condamnă „vehement” atacul lui Putin asupra Ucrainei. „Nu există o justificare…
Vezi articolul