“Alt ministru, aceeași atitudine” – acuzația mai multor asociații de elevi, care critică lipsa de acțiune a Ligiei Deca față de tăierea burselor elevilor navetiști

378 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Mai multe asociații de elevi din țară, printre care Asociația Elevilor din Constanța (AEC), critică dur, într-un comunicat de presă, lipsa de acțiune a noului ministru al educației față de tăierea burselor elevilor navetiști și anunță că vor ataca în instanță ordinul. “Ne dorim un altfel de ministru, nu doar un alt ministru”, spun organizațiile. Joi, 10 noiembrie, a trecut termenul de 30 de zile în care Ministerul Educației putea răspunde la plângerea prealabilă depusă de Asociația Elevilor din Constanța pentru revocarea ordinului de ministru ce a tăiat bursele elevilor din mediul rural. “În ciuda insistențelor reprezentanților elevilor de a primi un răspuns, ministerul Educației s-a arătat incapabil să respecte un termen legal și să vină cu o poziție concretă față de ordin”, scrie în comunicat.
  • Recent, Ligia Deca a spus că Ministerul Educației va cere inspectoratelor, la sfârșitul anului școlar, o analiză despre eliminarea burselor rurale pentru liceeni. – detalii aici

“Alt ministru, aceeași atitudine”, așa scriu asociațiile de elevi semnatare ale comunicatului de presă. Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Timiș (AETM), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din
Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Bacău (AEBc) anunță că vor ataca în instanță ordinul emis de fostul ministrul Sorin Cîmpeanu prin care elevii de liceu din mediul rural, care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, nu mai primesc bursele de navetă.

Decizia a fost luată la început de an școlar de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. – detalii aici

Amintim că pe 2 noiembrie, AEC anunța că eliminarea burselor rurale pentru liceeni va fi motiv de contestație în instanță dacă Ministerul Educației nu revocă ordinul de ministru privind bursele, transmitea asociația pe Facebook. În ceea ce organizația numea un ultimatum către Minister, reprezentanții elevilor susțin că au solicitat instituției “ferm, de 3 săptămâni, să revoce ordinul, însă am fost ignorați”.

În comunicatul de presă al asociațiilor de elevi se precizează că joi, 10 noiembrie, a.c. a trecut termenul de 30 de zile în care Ministerul Educației putea răspunde la plângerea prealabilă depusă de Asociația Elevilor din Constanța pentru revocarea ordinului de ministru ce a tăiat bursele elevilor din mediul rural. “În ciuda insistențelor reprezentanților elevilor de a primi un răspuns, instituția s-a arătat incapabilă să respecte un termen legal și să vină cu o poziție concretă față de ordin. Prin inacțiune, noul ministru al educației Ligia Deca a devenit complice la dezastrul creat de Sorin Cîmpeanu, refuzând să revoce ordinul, în ciuda faptului că acesta a fost adoptat într-un context complet ilegal. Mai mult, în cadrul unor răspunsuri la interpelări formulate de către multiplii parlamentari, Ligia Deca s-a arătat dornică să își asume și să apere greșelile fostului ministru, invocând diferite motive aberante pentru justificarea ordinului”, acuză reprezentanții elevilor.

Edupedu.ro atrăgea atenția pe 8 septembrie că măsura privind tăierea burselor pentru liceenii din mediul rural, din ordinul de ministru, nu a fost anunțat public anterior.

Asociațiile de elevi subliniază în comunicat că noul ministrul încearcă să îl apere pe Sorin Cîmpeanu, precizând că elevii au fost consultați cu privire la ordin, dar aceștia neagă acest lucru.

“Într-un mod absolut mincinos, Ligia Deca încercat să invoce organizarea unei Comisii de Dialog Social pentru a justifica încălcarea Legii transparenței decizionale și nepublicarea pe site-ul instituției a ordinului anterior adoptării lui, afirmând faptul că ordinul a fost dezbătut în cadrul Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației, fiind înaintat spre consultare asociațiilor de elevi, lucru complet fals, noi neavând nicio idee de existența ordinului anterior adoptării sale. În contextul în care Ligia Deca recurge la aceleași acțiuni la care a recurs și Sorin Cîmpeanu, arătând dispreț față de elevi, Ministerul Educației neprezentându-se la audierile CNCD cu privire la ordinul ce vizează bursele și refuzând să răspundă, în termeni legali, la plângerea prealabilă formulată de AEC, încercând constant să justifice și să apere încălcarea legii, în loc să repare greșelile făcute, nu avem alte opțiuni decât să ne folosim de toată căile legale de atac pe care le avem pentru a ne recupera dreptul, începând cu a acționa în instanță ordinul și continuând cu a depune plângere penală pentru abuz în serviciu“.

Recent, Ministrul Educației Ligia Deca a precizat că va solicita inspectoratelor școlare, la sfârșitul anului școlar, o analiză a consecințelor aplicării OME nr. 5379/2022, “astfel încât să ne asigurăm că scopul pentru care sunt acordate bursele elevilor este atins și, eventual pentru a opera modificările necesare în anul școlar următor”. – mai multe detalii aici

Comunicatul de presă integral al Asociației Elevilor din Constanța, în format .pdf:
Citește și:
Eliminarea burselor rurale pentru liceeni, motiv de contestație în instanță anunțat de Asociația Elevilor din Constanța care deplânge public ignoranța Ministerului Educației pe subiect

1 comment
  1. Adevarat! Dupa numeroasele gafe facute de Sorin Mihai , inca este tinut in functie! Ce masuri a luat impotriva celor doi inspectori scolari spagari? Le-a dat calificativul Foarte bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe digitale de la profesoara Alexandra Stroe, Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia: Elevii trebuie să salveze ce lucrează doar în folderul de examen, doar astfel evaluatorii le găsesc și le notează

Probele de competențe digitale și lingvistice s-au reluat pentru candidații la Bacalaureat 2022, în acest an școlar, după doi ani în care nu s-au susținut și s-au echivalat după anumite…
Vezi articolul