Amânare grade didactice 2023. Profesorii pot depune dosarele până pe 16 octombrie, potrivit procedurii ISMB. Lista documentelor necesare

11.096 de vizualizări
Foto: © Andrei Rahalski | Dreamstime.com
Profesorii care vor să amâne susținerea gradelor didactice, în anul școlar 2023-2024, vor depune un dosar la inspectoratul școlar în perioada 14 septembrie-16 octombrie, potrivit procedurii Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Vezi mai jos, în articol, în ce condiții pot cadrele didactice să ceară amânarea gradelor didactice și ce trebuie să conțină dosarul.
  • Conform informării ISMB, dosarul de amânare se depune la registratura ISMB în format letric sau poate fi transmis și pe adresa de e-mail: office@ismb.ro
Care sunt condițiile pentru amânarea gradelor didactice, potrivit procedurii ISMB

Gradul didactic II

„a) Cadrele didactice înscrise la examenul pentru acordarea gradului didactic II – sesiunea 2023, care „nu au putut susţine testul din metodica specialităţii şi/sau proba orală de examen datorită unor motive obiective, susţinute cu documente, şi au fost declaraţi neprezentaţi, pot solicita aprobarea pentru susținerea acestor probe în sesiunea următoare” – art. 23 alin. (5) din O.M.E.C.T.S. nr. 5561/2011;

b) Cadrele didactice care în anul școlar 2023-2024 au contractul de muncă suspendat (concediu de creștere și îngrijire copil, concediu fără plată, concediu pentru studii doctorale). Perioada de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, conform prevederilor legale în vigoare, nu se consideră vechime la catedră, ci doar vechime în învățământ, în această perioadă nu se efectuează inspecții curente/speciale și nu se susțin probe de examen;”

Gradul didactic I

„a) Cadrele didactice înscrise la examenul pentru acordarea gradului didactic I, seria 2022 – 2025 ”care nu s-au putut prezenta la colocviul de admitere (sesiunea 2023) datorită unor motive obiective, susținute cu documente, și au fost declarați neprezentați se pot prezenta pentru susținerea acestei probe a examenului în sesiunea imediat următoare”- art. 34 alin.(4) din O.M.E.C.T.S. nr. 5561/2011;

b) Cadrele didactice înscrise la examenul pentru acordarea gradului didactic I, seria 2021- 2024 „admişi la colocviul de admitere, care nu au putut elabora şi depune în termen lucrarea metodico-ştiinţifică (31.08.2023), datorită unor motive obiective argumentate cu documente, pot solicita amânarea depunerii lucrării metodicoștiințifice în anul școlar următor” – art. 35 alin. (21);

c) Cadrele didactice care în anul școlar 2023-2024 au contractul de muncă suspendat (concediu de creștere și îngrijire copil, concediu fără plată, concediu pentru studii doctorale). Perioada de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, conform prevederilor legale în vigoare, nu se consideră vechime la catedră, ci doar vechime în învățământ, în această perioadă nu se efectuează inspecții curente/speciale și nu se susțin probe de examen;”

Profesorii care intră în concediu de creștere a copilului

În procedură se arată că profesorii care intră în concediu de creștere și îngrijire copil sau concediu fără plată vor depune dosarul de amânare doar după ce școala emite decizia de suspendare a activității de la catedră.

Ce trebuie să conțină dosarul de amânare

Pentru gradul didactic II, dosarul cuprinde următoarele, conform documentului menționat anterior:

  • cererea de amânare (Anexa nr. 1);
  • copii ale rapoartelor scrise de la IC1, IC2 și IS (fără fișele de evaluare ale activităților didactice) – după caz;
  • documente care justifică motivul amânării (decizie suspendare contract de muncă, certificat/adeverință medicală, alte documente);

Pentru gradul didactic I sunt necesare următoare documente:

  • cererea de amânare (Anexa nr. 1);
  • copii ale rapoartelor scrise de la IC1, IC2 și IS (fără fișele de evaluare ale activităților didactice)– după caz;
  • documente care justifică motivul amânării (decizie suspendare contract de muncă, certificat/adeverință medicală, alte documente) – după caz;
  • adeverință eliberată de D.P.P.D. din care să reiasă dacă a fost promovat colocviul de admitere la gradul didactic I și dacă s-a depus sau nu lucrarea metodico-științifică;
  • acordul scris al coordonatorului științific al lucrării;

Cerere de amânare – model

Cadrelor didactice al căror contract de muncă a fost suspendat (concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului, concediu fără plată, concediu plătit pentru studii doctorale), pentru calcularea valabilităţii inspecţiilor curente şi a vechimii efective la catedră, li se iau în considerare doar anii şcolari în care au desfăşurat activitate de predare efectivă la catedră, de la obţinerea definitivatului/gradului didactic II până la data de 31.08….. a anului în care se va finaliza examenul pentru obţinerea gradului didactic II/I, prevede sursa citată.

Foto: Captură – Procedură ISMB de amânare a gradelor didactice

Procedura Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultată mai jos:

Foto: © Andrei Rahalski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alegeri prezidențiale 2025: TikTok promovează în România de trei ori mai mult conținut de extremă dreaptă decât alte curente politice, cu câteva zile înainte de turul doi – analiză Global Witness / Rețeaua socială respinge acuzațiile

Algoritmul TikTok direcționează utilizatorii din România către conținut de extremă dreaptă în proporție de trei ori mai mare decât către alte curente politice, arată o investigație realizată de organizația internațională…
Vezi articolul

Elevii navetiști din mai multe județe nu au asigurat transportul gratuit spre școală. Șeful ISJ Teleorman: Acum circulă niște mașini prin județ, dar nimeni nu vrea să le dea copiilor un abonament / La 3 luni de la începerea școlii, Ministerul Educației pregătește un proiect de hotărâre de Guvern prin care să le acorde sume forfetare acestor elevi

La 3 luni de când a început școala, elevii navetiști din mai multe județe nu au asigurat transportul gratuit la școală, așa cum prevede legea Educației. Ca să ajungă la…
Vezi articolul

Anisie: Pregătim o Ordonanță de Urgență cu toate măsurile dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare a cursurilor în sistem online

Ministerul Educației pregătește o Ordonanță de urgență prin care se vor stabili măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile când începe școala „dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare…
Vezi articolul

VIDEO Aproape 5.000 de elevi sunt în autoizolare în Republica Moldova, 187 diagnosticați cu COVID-19 la două săptămâni de la începerea școlii. Șarov: Începerea școlii nu a dus la majorarea numărului de infectări

Elevii din 10 școli și 171 de clase din Republica Moldova învață la distanță din cauza carantinei, adică 4.958 de elevi și 288 de profesori sunt în autoizolare scrie anticoruptie.md. De…
Vezi articolul

Surse: Salarizarea profesorilor la plata cu ora pentru încă o normă întreagă, pentru a preda pe grupe la clasele primare, a VIII-a și a XII-a, plus renunțarea la laboratoare și la sporturile cu mingea – printre soluțiile pentru începerea școlii

Revenirea fizică la grădiniță și la școală a elevilor de clasele pregătitoare – a IV-a, a VIII-a și a XII-a, cu respectarea distanței de minimum 1 metru între bănci, este…
Vezi articolul