Ana-Maria Rusu, profesoară de Educație Muzicală: Amorul artelor – sau cum sunt avantajați cei care mint mai mult

8.891 de vizualizări
Ana Maria Rusu / Foto: Facebook

Analiza de mai jos este semnată de Ana-Maria Rusu, profesoară de Educaţie Muzicală la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny” și la Colegiul Național „Unirea” din Focşani, profesor MERITO 2018:

”Mi-ar plăcea, desigur, să împlinesc o misiune grandioasă şi nobilă, dar prima mea îndatorire este aceea de a-mi îndeplini treburile zilnice ca şi cum ar fi grandioase şi nobile”. Hellen Keller
Eleva mea A. din clasa a șaptea mi-a povestit astă toamnă (dădeam un test Kahoot cu premii) că nu poate participa că e pedepsită de părinți și nu are acces la telefon și nici la creioane. Ce creioane, măi A.? ”Păi mie îmi place sa desenez în stilul Manga, știți, am învățat de pe Youtube și când fac câte ceva nepotrivit, părinții îmi iau creioanele și hârtia, dar eu sunt fată deșteaptă și tot desenez în pix la școală pe caiete la sfârșit”.

M-am gândit atunci la un alt elev de acum vreo 10 ani care m-a rugat să-i pun un 10 la muzică; el ar fi făcut orice doar să-i pun un 10. De ce, îi zic?” Păi vedeți, sunt pedepsit iar tata a zis că-mi ridică pedeapsa la primul 10 luat la școală. N-a specificat materia și mă gândeam că pot să vă rog sa ma ajutați”.

În definirea personalității umane, funcția afectivă are un rol la fel de important ca și cea cognitivă. În ultimii ani, în aprecierea capacității profesionale a unui candidat la un concurs de angajare se evaluează atât coeficientul de inteligenţă – IQ, competența profesională, cât şi coeficentul emoţional – EQ. Se consideră că randamentul în activitatea profesională ar fi dat în proporţie de 80% de EQ şi de doar 20% de IQ. Inteligența muzicală și artistică este în strânsă relație cu inteligența emoțională; ea se dezvoltată în școală prin sensibilizarea la frumos, prin expunerea elevului la diferite contexte artistice și culturi muzicale. 

Nu demult, câteva propuneri de modificare a planurilor cadru au fost scoase la lumină. Ele aveau ca obiectiv aplicarea legii care prevede tăierea cu până la 5 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu.

De aici, cei direct vizați și nu numai au lansat diverse discuții, îngrijorări, explicații, petiții ce au ocupat și încă o mai fac, spațiul public online.

M-am gândit destul de mult la aceste propuneri, am apreciat și petițiile extrem de argumentate pe care le-am semnat și distribuit, am urmărit cu interes toate grupurile specifice și mărturisesc că am primit zeci de mesaje de la colegi de catedră din țară (cunoscuți sau nu) care au simțit nevoia, îngrijorați, să mă întrebe ”Și oare noi ce facem? Nu o sa avem posturi, nu o să avem catedre”.

Eu am absolvit Conservatorul (varianta aia lungă când se făceau 5 ani) la secția Pedagogie muzicală. Nu mi-am dorit neapărat, dar nu am intrat la secția Interpretare instrumentală și cum deja pierdusem aproape un an de studiu zilnic la instrument, știam că nu voi mai lua admiterea la această secție (în 1999 nu prea erau locuri ”cu taxă” și oricum ieșea din discuție aspectul). A fi profesor nu era cea mai bună soluție pentru mine atunci și nu știu dacă reprezintă acum o opțiune nr. 1 pentru mulți absolvenți de arte. Pentru noi, cei de atunci, a fi profesor era o zonă destul de comodă în care știai că poți trăi liniștit dacă nu ești pretențios. Eu eram cred la fel, doar că s-a întâmplat că am fost nevoită să ”țin” niște ore unei doamne, timp de o săptămână, atunci când eram în anul V; țin minte că eram tare emoționată, mă simțeam responsabilă și total nepregătită; eu știam că practica pedagogică, didactica și metodica predării au fost materii pe care le-am studiat cam ”pe genunchi” în acei ani, copiam diverse chestii de la unul la altul, accentul fiind pus pe teorie, ansamblu coral și mai ales dirijat. 

Săptămâna aceea însă mi-a schimbat viața total, îi priveam pe copiii din fața mea fascinată; copii care știau o sumedenie de date despre compozitori, termeni muzicali, dar care nu știau să-mi spună de ce diezul are liniile oblice sau de ce pianul și chitara nu sunt instrumente prezente permanent într-o orchestră simfonică. Am inventat pe loc un joc de recunoaștere a timbrelor sonore (îl folosesc și acum, după 14 ani) și le-am arătat cum pot învăța formulele la mate folosind ritmul. Mă uitam la ei cum mă ascultă cu gurile căscate și mă rugam sa nu vină ziua de vineri când se încheia săptămâna mea ca profesor-student.

Propunerile de modificare au venit ca o măsură ce s-a vrut firească din partea celor care păstoresc învățământul românesc în urma aplicării unor chestionare atât părinților, cât și elevilor termenul fiind până pe data de 15 martie. În 15 martie România era în plină stare de urgență fiind prima săptămână de carantină atât pentru elevi, cât și pentru profesori. În acel moment s-au aplicat aceste chestionare ele fiind distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare. Consider în urma analizei rezultatelor că s-au pierdut din vedere cîteva mici aspecte:

  1. Perioada în care a fost aplicat chestionarul s-a desfășurat în intervalul în care toți săteam acasă izolați, ne îngrozeam de ce vedeam sau auzeam la TV și nu e relevantă pentru un studiu de calitate. Nu cunosc impactul din punct de vedere sociologic al aplicării unui chestionar în plină stare de urgență, dar consider că nu a fost cea mai bună perioadă de colectare a datelor.
  2. Din cei 3,5 milioane elevi de vârstă școlară și aș zice din cei aproape 5 milioane părinți cu copii școlarizați, din cei 200 000 de profesori pe care această țară îi are, aproximativ 12.000 (și sunt generoasă) au răspuns acestui chestionar. Nu știu să calculez procentul cât reprezintă din totalul elevilor țării sau măcar ponderea celor de la gimnaziu, nici să îmi explic de ce nu au fost mai mulți interesați; poate nu au văzut, nu i-a interesat sau nu era perioada potrivită. Nici nu contează.

Ideea pe care doresc să o exprim este totuși alta. Indiferent de varianta aleasă, rezultatele acestor chestionare așa cum sunt ele scot la iveală un lucru incomod pe care personal l-am remarcat încă din primii mei ani la catedră și pe care îl ascundem continuu: este răsplata blazării, a lipsei de temeinicie, a plictisului, răsplata unor alegeri comode a absolvenților de demult, astăzi profesori. Plata unei ”spoieli” didactice în care vinovați suntem deopotrivă: profesori, părinți, minister.

Profesori

Cel mai avansat, complicat conținut pe care eu îl predau la Educație muzicală este învățat de mine undeva prin clasa a VI-a – școală de muzică. Mă gândeam și eu în primii mei ani ca profesor la ce-mi mai folosesc noțiunile asimilate în facultate, cromatizarea gamelor majore și minore, relațiile armonice ale treptelor secundare, contrapunctul palestrinian vs cel bachian, restantele la dirijat și ansamblu coral atâta timp cat eu predau doimea, simfonia și cântecul de leagăn unor elevi care oricum știu că vor primi nota 10. Acum privesc altfel tot demersul, îi văd logica cu toate că nu mă pot numi specialist conform oricăror măsurători. Nu am neapărat atâtea rezultate ”măsurabile” pentru cei din minister, iar conform regulei Gladwell am doar 8.820 ore efective la clasă strânse în cei 14 ani vechime.

Predau  însă cu mare drag o materie care deși e plăcută de elev, nu e neapărat apreciată. Nu e o problemă, rezultatele se observă în general peste timp, când copilul devine adult, iar eu nu aș face niciodată altceva decât asta. Aplic teoria personală dezvoltată încă din copilărie, din zilele în care trebuia să studiez ore îndelungi la flaut: ”Ce facem când n-avem chef? Facem același lucru, doar că fără chef.”

Elevii deși mă iubesc sincer, îmi umplu viața de bucurie și sens, se dau un pas în spate totuși dacă nu le hrănesc curiozitatea oră de oră, sunt elevii aceia care mă întreabă dacă mi-e rău atunci când stau pe scaun la catedră sau care mă privesc îngrijorați dacă vreodată le dau un test. Sunt profesorul a cărui amenințare supremă este spusă pe un ton neserios: ”Măi, vezi că-ți pun un 9”!

Știu, pare amuzant, pentru că în mare parte profesorii care intră la clase și predau arte sunt asociați cu distracția, sau cu ”facem ce vrem, stăm pe telefoane”. Eu știu puțini colegi care își permit să evalueaze corect și real în orele de arte și să treacă notele în catalog. Un test? Nu poți, nu ai de ce, o faci, o fac și eu, dar doar pentru tine așa… ca să ai conștiința muncii împlinite, ca să asiguri fluxul învățării materiei tale; e un război nedeclarat al notelor, acestea devenind deseori subiecte de negociere sau monedă de schimb pentru disciplină, politețe, etc.

Am umblat mult prin țară cu ateliere de formare didactică și am cunoscut mulți profesori sau inspectori de arte extraordinari, oameni care se pun în slujba meseriei, au poșeta plină de creioane și pensule, care își rup mâinile cărând la ore instrumente cumpărate de ei, care îi lasă pe copii să deseneze cu căștile în urechi, profesori ce pictează cu cafeaua de la tonomat sau conduc formații corale excepționale, care fac repetiții voluntar, fără să aibă în orar disciplina Ansamblu coral sau Club de pictură și care o fac așa, doar pentru a-și împlini sinele, pentru a amprenta elevul cu un strop din prea-plinul sufletului lor mare. 

Eu am fost atentă mărturisesc, la ce au răspuns în special elevii în chestionare. Radiografia pe care acești puțini respondenți ne-o pun în lumină este de fapt alta și am de gând să o spun asumat, știind că deranjez: profesorii de arte, muzică, tehnologii, latină, religie –  toate aceste materii propuse spre a fi ”decapitate” sunt totuși într-o considerabilă parte acei profesori care deși au absolvit universități grele, complicate sau universități fantomă, la distanță, nu fac altceva decât să întoarcă deseori către elevi micile neîmpliniri pe care ei le poartă în suflete. 

Atâta timp cât nu îmbraci conținutul în poveste, cât nu depui efortul minim cerut spre a dezvolta cea mai la îndemână competență, atâta timp cât ”Zeul Muzicii și al Artelor” ești tu în sala de clasă, nu poți avea pretenția ca un elev să te aleagă, să te aprecieze, să spună în cor: ”Eu vreau să fac desen și muzică mereu”.

Vorbesc aici despre cel care se limitează la manual și refuză să accepte diversitatea uriașă a muzicii, a tehnicilor de expresie artistică; care nu acceptă că elevul ascultă acasă muzica timpului său, iar tu vii în completarea acestui puzzle oferindu-i imaginea clară a genezei artei, cei care nu pricep că predau o materie ce generează învățare inclusiv la matematică, fizică, Lb. română, etc.

Vorbesc despre profesorii care aleg să fie profesori pentru că pot ieși la pensie comod, cei care pot ”dormi” lunea la ore pentru că sunt obosiți după nunțile cântate din weekend, profesorii care sunt obosiți doar de Crăciun când trebuie să cânte colinde și fac din asta o povară expusă repetitiv cancelariilor.

Sunt cei care își permit să le spună copiilor că nu au voce, nu au talent, nu au nimic, care îi dau afară din cor în ziua concertului, care rup ușile inspectoratelor și primăriilor să cânte colinde de Crăciun pentru că ”Așa se face!”; da, profesorii care sunt soliștii formațiilor lor de copii pentru că niciunul nu se ridică la înălțimea așteptărilor sale înalte.

Sunt și cei care își regizează orele pentru inspecții și caută proiectări didactice pe internet, care se enervează când nu găsesc proiectările fix pe conținut, cei care aleg un manual doar dacă vine la pachet cu o planificare; cei care așteaptă să le ofere ministerul, oricine, cineva, să le cumpere școala ceva ca să poata și el spune că e profesor;

Și nu mai puțini sunt cei care fug la ziare ca să se vadă că ei ”marchează momentul” de 1 Decembrie, de ziua lui Eminescu, de ziua mamei, cei care și-ar dori să fie apreciați doar pentru că au absolvit o facultate complicată, vocațională sau doar pentru că au luat examenul de titularizare.

Aceștia suntem, buni sau răi, iar acum observăm cum (deocamdată un mic procent) elevii noștrii ne taxează.

Ministerul

Prevederile legii în vigoare sunt cât se poate de clare: daca norma didactica a profesorilor din invatamantul gimnazial nu se poate constitui conform prevederilor alin. (1) si art. 262 alin. (3), aceasta poate fi constituita din 2/3 din ore de la specializarea sau specializarile de baza si completata cu 1/3 din ore de la disciplinele stabilite in mod expres prin lege ori prin adaugarea de ore conform prevederilor.

În învățământul gimnazial din mediul rural, norma didactică se poate constitui din 1/2 din ore de la specialitatea sau specialitățile de bază și completată cu 1/2 din ore de la disciplinele stabilite la alin. (2) ori prin adăugare de ore conform prevederilor art. 262 alin. (1) lit. c).

Deseori, exact aceste ore arte, religie, latină, tehnologii sunt acoperite de profesori nepregătiți. Elevii, mai ales cei din mediul rural, ”beneficiază” de educație artistică în general prin intermediul bisericii, al familiei, al meșterilor populari locali, educația artistică în școală lipsind aproape cu desăvârșire.

Așa cum se propune în petiția trimisă către minister de inițiatori –  ”Disciplinele artistice nu pot fi predate de profesori de chimie, istorie, matematică sau biologie. În lipsa personalului calificat aceste discipline pot fi integrate la plata cu ora sau în norma profesorilor care au absolvit în formarea inițială sau continuă cel puțin un modul de metodica a educației muzicale sau a artelor vizuale, respectiv profesori din învățământul preprimar, primar sau de religie”. Soluții ar fi. Am putea să predăm noi Muzică și mișcare la ciclul primar superior asigurând astfel o continuitate, dar nu știu dacă se vrea.

Părinții

Părinții te apreciază pentru că al lor copil ”e relaxat și învață chestii faine”. Sunt oameni îngrijorați de parcursul școlar al copiilor lor, oameni care apreciază munca pe care o depui cu copilul și care deseori îți oferă credit de încredere, își lasă copilul să participle la diferite evenimente, se bucură sincer când descoperi în el un sâmbure de talent și te prețuiesc atunci când îi cultivi încrederea și simțul artistic.

Unii părinții te apreciază pentru că în cei 25% cât e ponderea mediei din gimnaziu la EN tu ai un aport iar la final, adunat, toate materiile de pe pagina din dreapta a catalogului reprezintă un câștig. În final, de ce să nu spunem, valoarea elevului oferită de note, fie ele corecte sau nu, este dată de cel care minte mai mult.

Părinții sunt cei care în general consideră necesar să îți ofere flori când copilul lor obține nota 8 la test, pentru că ei îți înțeleg frustrările dar totuși, media contează. Sub nota 7 deja nu prea se mai discută personal, ci în grupuri de părinți: ”Mă gândesc serios dacă locul acestei doamne e în această școală”, la diriginți sau la directori. Diriginții, directorii încearcă să ne împace pe toți, să ne convingă pe noi că media trebuie să fie 10, că ne putem găsi rost în alte activități, că oricum noi contăm în acea școală și fără aceste note.

Și totuși elevii…

Elevii sunt totuși în centrul acestor frământări și așa cum îi cunosc eu pe ai mei știu că pe ei nu îi prea interesează ce notă au la arte atâta timp cât, așa cum îmi spunea mie D., ”Ora dumneavoastră e singurul motiv pentru care vin joia la școală”. El nu se supără nici dacă ia un 4 la muzică pentru că știe că ”Doamna îl pune cu drag și pe ăla”. Ei intră în sala de cor pentru că au auzit că se întâmplă chestii faine acolo, dar îți spun: ”Aaa nu, am venit doar să mă încălzesc că am liber o oră”.

Elevii sunt curioși, empatici și în general știu exact ce trebuie SĂ FIE (medici, arhitecți, doctori), dar nu prea au idee CE SUNT. Elevii nu știu neapărat ce le place și de ce, nu vor să dezamăgească, confundă valoarea cu moda, iar în prima oră cred că ei nu au voce sau talent; posedă un exagerat simț al ridicolului (indus), dar sunt cei mai sinceri critici, nu se feresc să îți ceară sau ofere ajutorul, te simt când nu ești în apele tale și ți se destăinuie fără să Ie ceri asta. Elevii te iubesc necondiționat și după ce nu mai ești profesorul clasei lui, doar pentru că te văd normal, te văd firesc, te văd ”de-al lor”.

Totuși, dacă am sta un pic să ne gândim, oare de ce un elev cu atâtea calități tinde să considere nepotrivită o materie atât de ofertantă și plăcută și o vrea eliminată din Planul Cadru? Cred că ar trebui să ne ridicăm serioase semne de întrebare și să mai citim o dată ce e scris mai sus. Pentru că poate printre cei 12.000 de elevi respondenți este și unul de la clasele noastre.

Pe 14 septembrie cică începe școala. Nu știu cum va începe acest an școlar, clar îmi doresc să fie ca înainte, dar știu cumva în sufletul meu că nu va fi. Îmi doresc să fim bine oriunde s-ar întâmpla asta, acasă sau la școală, dar știu sigur că nu voi risca nici o secundă sănătatea nimănui doar așa de ”amorul artelor”. Una peste alta, vine sindicatul care solicită salarii mai mari pentru că altfel va boicota începerea anului școlar. Să-l boicoteze singur zic, pe mine nu mă mai reprezintă nimeni pentru că mie îmi e dor să pășesc obosită la 19.30 spre poarta liceului, după 7 ore de stat în picioare, cu fesul pe cap și rucsacul în spate și să aud în curte: ”Frate, m-a terminat profa asta de muzică azi! Face să pară totul atât de simplu… Da, e tare rău și nu știu cum, dar praf ne face în fiecare oră.”

 

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii
  1. Pentru ca este totusi un articol despre educatie, am observat propagarea unui mit grosolan, asa ca-mi scuzati off-topicul si faptul ca trebuie sa fiu direct si concis. Partea despre EQ.

    Nu exista niciun studiu stiintific serios care sa ateste aberatiile despre EQ folosite in articol, propagate ostentativ pentru a vinde diverse carti care n-au nicio legatura cu intentiile celui care a inventat termenul sau cu ce se stie stiintific despre acest subiect. De fapt, realitatea este ca EQ este in stransa corelare cu IQ (persoanele cu IQ mai mare vor avea si EQ mai mare). Nici nu cred ca sunt indicatori relevanti pentru performanta academica sau profesionala. Asa ca daca vreti sa vorbiti despre cum sunt avantajati cei care mint mai mult, nu le promovati ideile celor care au mintit despre subiecte de care va pasa…

  2. Totuși, se publică si alte mesaje adăugate celor deja apărute? Intreb pentru a mă lămuri pe mine doar

  3. Dragă Elena, “nu îți dai seama” pentru că nu vrei (ti-ai dat deja seama oricum). Este un articol al neputinței de a opri acest tăvălug al incompetenței, si este un strigăt surd al durerii lăuntrice. S-a ajuns in acest domeniu al învățământului, intr-o fază a unui absurd perfid care va abrutiza si deforma ireversibil mințile copiilor 😓, in cazul in care se vor pune in practică aceste modificări. Nu cred că vreo țară normală si-a permis vreodată așa ceva cu cetățenii ei si mai ales cu formarea pentru viață a viitoarelor generații.
    Nu sunt profesor al uneia dintre specialitățile vizate de acești distrugători de națiune, dar nu pot să tac așa cum face cea mai mare parte a dascalimii plină de obediență.
    Îmi pare rău Ana, pentru copiii acestei țări, ÎMI PARE RĂU DE ACEASTĂ ȚARĂ, dar tot ce se întâmplă este rezultatul inculturii si superficialitatii promovate chiar de domeniul învățământului in timpul ultimilor 30 de ani…
    Îmi pare rău de noi…

  4. Un profesor de matematică din mediul rural,iată, tot atât de devotat,să nu poată avea în norma o oră,doua de muzică, atunci când are nevoie.Invers se poate?Cred ca da,atata timp cat profesorul de muzică pune formule matematice pe note muzicale.

  5. Rezolvarea problemei este simplă.
    Legea 1/2011,prevede că profesorul are normă ( 18 ore de predare + 1 oră de dirigenție în cazuri fericite),iar profesorul pentru învățământ primar are post .Adică ultimul,efectuează la clasa pregătitoare 15 ore/ săptămână la clasele I-a și a II-a,16 ore pe săptămână la clasa a III-a 17 ore / săptămână iar la clasa a IV-a 16 ore săptămânal.
    Având în vedere că acesta primește automat sporul pentru,,dirigenție” practic una din cele 15 -17 ore săptămânale este ,,dirigenția” ,adică a 19 oră a profesorului de gimnaziu sau liceu.
    Ultimii trebuie să aștepte 25 de ani( vechime în învățământ) și să aibă gradul didactic întâi ,ca să și reducă norma de predare la 16 ore săptămânal.
    Dacă norma didactică a profesorului de gimnaziu sau liceu ar fi de 15 ore( cât este media fără ,,dirigenție” la profesorul pentru învățământ primar) n ar trebui să plece nimeni.
    Până la urmă au aceleași studii,același loc de muncă și aceleași salarii.De ce n ar avea și același număr de ore ,,lucrate” ?
    Cu stimă.

  6. Nu cred ca Ana isi elogiaza munca desi ar trebui. Eu consider ca munca ei este un punct de reper pentru modul in care ar trebui sa ne prezentam la ore cu totii. Elevii din ziua de azi au nevoie de lectii atractive, trebuie sa venim mereu cu ceva nou ca sa nu apara plictiseala. Recunosc ca incerc sa aplic mereu metodele faine pe care le utilizeaza la ore si care sunt disponibile pe o pagină dedicata de facebook.
    Cred ca Ana doar trage un semnal de alarma in privinta raspunsurilor date de elevi in chestionare. Aceste raspunsuri se pare ca au contat in gandirea noilor variante de plan cadru, prin urmare si noi avem o parte de vinovatie daca nu reusim sa ne facem orele cum ar trebui.
    Sunt constient ca e tot mai dificil sa predam arta elevilor, care sunt influențați negativ din toate partile dar trebuie sa ne adaptam.
    P.S Intrati pe facebook/mai multa educatie muzicala in scoli si gradinite daca doriti sa vedeti ce lectii faine face Ana

  7. Bună ziua! Felicitări pentru acest gest curajos, d-na profesoară Ana-Maria Rusu!
    Vă dați seama că v-ați expus opiniei publice, care nu se exprimă în termeni eleganți, în special când nu sunt de acord!?
    Sunt perfect de acord cu d-voastră, însă vreau să adaug unele detalii ce țin de managementul sistemului de învățământ:
    1. Este interesant că d-na Ministru/Guvernul se grăbește să implementeze această Lege, dar Legea care prevede 6% din PIB pentru învățământ, nu.
    2. Greu nu va fi profesorului care pleacă; consider că profesorii, care vor preda disciplinele artistice/vocaționale, vor avea un volum de lucru la catedră imens și atipic: aprox. 1000 de elevi, 5-7 unități școlare, 5-8 directori și directori adjuncți etc. Cine poate lucra în aceste condiții? Profesorii care predau aceste discipline vor fi MUSAFIRI peste tot! Acesta este scenariul în care un profesor va preda doar Educație muzicală. Și vor fi astfel de cazuri! Însă, cum au putut să treacă peste aceste detalii de lucru d-na Ministru și d-nii/d-nele Secretar de Stat, adică MANAGERII? Ministrul Spiru Haret, prin îmbunătățirile aduse Legii învățământului din 1901 – 1908 – 1909, a avut în atenție păstrarea unui echilibru între politica Guvernului privind educația copiilor și organizarea unei categorie profesionale (dascălii de la catedră). Când reglementezi într-o parte, se modifică și în partea cealaltă. Trebuie un profesor să le amintească MANAGERILOR acest lucru? Și mai solicită și performanță? Ceva nu e logic!
    3. Mă așteptam ca Academia Română să fi propus în 30 de ani un proiect național viabil în acest domeniu. Mă surprinde lipsa lor de reacție!
    4. În final, mă întreb ce rațiune a permis aprobarea acestei modificări în mai puțin de un an? Ce impact vor avea aceste schimbări în societate? Cine și le asumă? (Ministrul vine și pleacă.) Profesorii nu au șansa reală de a se recalifica pe o a doua specializare prin programul de reconversie profesională!

    Serios vorbind, părinții și elevii vor așa ceva?

    Semnează un profesor de Educație muzicală, cadru didactic cu toate gradele didactice, titular de 11ani, care nu vrea să se expună, pentru că au mai fost REFORME.

    P.S. – Ah, sunt subiectiv?
    – DAAAA!
    – De acord! Atunci eu tac și aștept pe cineva să prezinte datele reale ale situației.

  8. Multumesc. E primul articol…eseu…analiza…compunere (nici nu stiu cum s-o numesc) din viata mea de profesor. Multumesc pt. gandul sincer si vorba buna.

  9. “Am inventat pe loc un joc de recunoaștere a timbrelor sonore (îl folosesc și acum, după 14 ani) și le-am arătat cum pot învăța formulele la mate folosind ritmul.”
    Va rog detaliați.

  10. Este un articol dedicat importanței orelor de arte în dezvoltarea copiilor sau este o odă închinată profesorului care sunteți? Nu am reușit să îmi dau seama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like