Analfabetismul funcțional devine o problemă de securitate națională, spune ministrul Educației și Cercetării: Voi prezenta în mai un raport. Dacă cineva îşi va asuma politicile educaţionale, voi mai fi ministru, dacă nu, nu

1.856 de vizualizări
Foti: Edupedu.ro
Ministrul Educației, Daniel David, spune că în luna mai, după ce va prezenta o analiză asupra sistemul de învățământ va veni și cu politici educaționale. „Dacă cineva îşi va asuma politicile educaţionale, voi mai fi ministru, dacă nu, nu”, a spus Daniel David miercuri, 5 februarie, la lansarea raportului național de alfabetizare matematică din România. De remarcat, este a doua oară în ultimele 2 săptămâni când ministrul spune că „analfabetismul funcțional devine o problemă de securitate națională“.

Daniel David a spus că va prezenta în raportul din luna mai privind sistemul de învățământ, și politici educaționale. „Dacă cineva îşi va asuma politicile educaţionale, voi mai fi ministru, dacă nu, nu”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.

Referitor la situația din mediul rural, Daniel David a spus că „în zona rurală ne trebuie o schimbare completă. Deci ce avem acum nu mai poate continua. Nu mai e ca pe vremea lui Spiru Haret, când erau concentrați și când făceai o clasă, aveai 30-40 de copii din toate comunele. Acum ai școli cu 7-8 copii, cu 10, cu 4. Ai profesori care țin simultan lecții la niveluri diferite. N-ai cum să asiguri calitate. Nu se poate”, a spus ministrul.

Redăm răspunsul integral al ministrului Educației

Moderator: Cum pot fi susținuți profesorii din mediul rural?

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Cred că asta este o problemă pe care trebuie să o discutăm dacă eu o să mai fiu ministru, în a doua jumătate a lunii. Pentru că voi prezenta în luna mai un raport foarte obiectiv despre starea sistemului românesc de educație și cercetare și după acel raport eu voi spune ce va trebui făcut pentru că problema asta devine o problemă de securitate națională. Când tu scoți aproape jumătate din absolvenții de liceu, în zona de analfabetism funcțional, nu mai este o problemă în care corectăm ceva, cândva, e o problemă de securitate națională și de aceea spun: dacă după ce voi spune aceste lucruri și voi prezenta acele politici educaționale, cineva și le va asuma, o să mai fiu ministru. Dacă nu, n-am să fiu ministru. Dar cred că în zona rurală ne trebuie o schimbare completă. Deci ce avem acum nu mai poate continua. Toată lumea spune hai să ducem școli, microbuze, după mine asta este o greșeală.

Noi încă avem mulți copii în mediul rural, mulți, dar nu mai e ca pe vremea lui Spiru Haret, când erau concentrați și când făceai o clasă, aveai 30-40 de copii din toate comunele. Acum ai școli cu 7-8 copii, cu 10, cu 4. Ai profesori care țin simultan lecții la niveluri diferite. N-ai cum să asiguri calitate. Nu se poate. Ce se pilotează în acest moment la nivelul ministerului, n-a fost ideea mea, dar îmi place, o întăresc și dau bani în direcția respectivă, este ideea campusul unor campusuri în mediul rural, adică: pe o arie și hotărâm, nu știu, pe o rază de 50-70-100 km să îi aduci pe toți copiii într-un campus în care nu mai sunt 10, sunt 50 sau sunt 70 în care poți să duci profesori de calitate pe care să-i plătești bine, în care poți asigura masă sănătoasă, în care, dacă e nevoie, le oferi și cazare, nu îți mai trebuie 5000 de microbuze care să meargă de la un sat la altul. Trebuie mai puține microbuze care să și funcționeze, să nu se strice pe drum. Deci noi dacă nu schimbăm filosofia educației în mediul rural, 40 și ceva la 100 cred că dintre copii se află acolo, vom avea situații multe de genul celor pe care le vedem aici. Poate aveți o altă idee, eu n-am o altă idee. Cred că campusul rural poate fi o idee bună, dar sunt deschis și la alte sugestii, numai că nu mai suntem cum spuneam, pe vremea lui Spiru Haret, când aveam copiii concentrați și reforma lui într-o generație a emancipat o țară. În mediul rural, nu mai putem face asta.

Moderator: În momentul acesta, ca măsuri imediate: poate programul masa caldă, poate programul școala de după școală, pentru că acolo unde ne dorim să-i ajutăm pe acești copii, e nevoie de o învățare personalizată, e nevoie de intervenții punctuale. Avem resurse să facem lucrul asta? 

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării: Pentru toți copiii cum sunt împrăștiați în mediul rural, adevărul este că nu ai suficiente resurse să duci profesor de calitate în acele zone, acesta este adevărul. Noi încercăm să facem școală, să le oferim această posibilitate cu ce avem și ca resurse financiare și ca resurse de personal. Dar ideea că mai putem funcționa așa în mediul rural eu cred că este o greșeală, nu avem, uitați-vă când apare câte o criză de genul ăsta economico-financiară și vine guvernul și spune nu mai sunt bani să dăm pentru naveta profesorilor, efectiv nu mai sunt, că dacă mai facem asta și mai dăm și acolo și mai dăm și acolo și mai dăm și acolo, se blochează țara. Autoritățile locale care plăteau până acum naveta profesorilor, invocă, deși nu era un blocaj prin ordonanță, invocă acest lucru și acum ne trezim că profesorii care făceau naveta la aceste școli în mediul rural nu își mai pot acoperi cheltuielile. Ce o să facă? (…) Repet, devine o problemă de securitate națională. Poate e o sintagmă, așa, dură. Ăsta este adevărul. Când te uiți la ratele de analfabetism funcțional în PISA, procentele de aici, ce adulți vreți să avem?”


13 comments
  1. Domnule ministru, aveti de-a dreapta un corp de control caruia cred ar trebui sa ii solicitati sa verifice cum si-a acoperit salariile in lunile decembrie 2004 si ianuarie 2005 seful de ludrari Georgescu Calin la Universitatea din Pitesti.

  2. Nu trebuie sa astepte pana in mai! Sa isi dea demisia acum. Oricum, dupa ce a venit cu propunerea mareata de a elimina Istoria si Geografia Romaniei, trebuia sa fie demis imediat.

  3. Analfabeții funcționali?Nu veți mai avea nici asa ceva măcar. Noile planuri cadru sunt un dezastru.Doar cei cu mulți bani vor mai avea acces la educație, restul :la cules de mango!

  4. Stimabile, vorbești de analfabetism funcțional, dar pui în discuție planuri cadru care reduc drastic matematica și fizica în liceu. De istorie și geografie vad și aud declarații pe toate canalele media, dar de mate-fizica nimic!
    Când scoți matematica din programul viitorilor învățători și când lași la liceu fizica doar in clasele a 9-a și a 10-a cate o ora pe săptămână, abia asta e atac la siguranța națională!

  5. pana la o reforma adevarata, macar nu mai aruncati banii pe proiecte inutile, care doar birocratizeaza, aduc costuri in plus. sunt prea multi secretari de stat si subsecretari care trag in jos sistemul. scanarea la examene este unul din proiectele , vandut sub denumirea de digitalizare.

  6. Selecție reală a tuturor profesorilor,salarii mari pentru profesori și monitorizați audio video la orele de curs.Programa schimbata,reguli clare pentru profesori,elevi și părinți .

    1. Sunt monitorizați!
      Sunt monitorizați și elevii, uită de la mână până la gură, adică din bancă până la tablă!
      Daca nu ai norocul unui profesor “incomod”, din acela de nu-ți lasă copilul să doarmă liniștit, ești pierdut, cu sau fără camere!
      ❗️
      Copilul e perfect, știu!
      Dacă ia notă mare, l-a făcut mama lui deștept, a lucrat dumneaei cu el!
      Dacă ia notă mică, profesorul nu-și dă interesul, nu stăpânește materia, nu are cunoștințe psiho-pedagogice, nu….

    2. Aiureli.Va mai rămâne Scaraoschi în învățământul vostru de tara bananiera după tot dezastrul și bătaia de joc.Dupa n examene și nopți nedormite vine un neica nimeni care vrea reforma ca în Caragiale sau “trădare sa fie dar sa știm și noi”.Nu ne mai țin nervii.Sa vina sa predea nepalezii ,rudele lor de culoare de pe plaiuri europene ,minunata gasca rromanes ,ca romani nu veți mai pupa.Sa va educe copii cine vreți voi,cu camere,microcipati și cu morcovul în f…..d cum ca place vouă,ca aia nu au pretenții, la ei dacă ai o cana de orez ești rege.

  7. Ce faceți voi cu noile planuri cadru de la liceu? doriți să scoateți analfabeți funcționali pe bandă rulantă.
    Lăsați planurile cadru așa cum sunt și simplificați materia, la noi este foarte stufoasă materia, încărcată cu foarte multe lucruri neimportante.
    La noi se merge după principiul mult și prost. Mai bine puțin și bun, elevii nu mai deschid caietele și cărțile acasă să învețe, dacă ar fi mai puțină informație ar reuși să rețină lecțiile din clasă.
    La sfârșitul anului școlar, evaluarea la toate materiile ar trebui să se facă cu subiecte la nivel național de tipul E N, iar nota obținută să reprezinte media, în felul acesta nu ar mai exista analfabeți cu burse de merit.

  8. Lăsați telefoanele în școli in continuare si o să scadă foarte mult analfabetismul funcțional!

    Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare!

  9. Voi faceți ce vreți, modificați, anulați, rectificați… dar problemele cu anal fabetismul funcțional, agramații și pur și simplu eșecurile de la PISA și ROSE, nu vor dispărea peste noapte. Va dura minim 10 ani să dispară proștii de pe „piață”. Tre să treacă niște promoții ca să începi să erodezi din cretinismul, meltenismul, barbaria și proasta creștere care există astăzi în rândul omuleților.

    1. Bravo, corect spus! Un cumul de greseli politice de 20 de ani nu se poate remedia in educatie tac-pac. Uita-te in urma, David! Vezi cum un oarecare ministru a hotarat sa nu se lase repetenti in invatamant primar, sa se integreze toti drzaxatii cu CES in invatamant de masa, sa se desfiinteze admiterea la liceu, tezele, trimestrele. Cum ati dat libertate si nu ati sanctionat modele proaste din media, manelisti, interlopi de ultima speta, cum ati dat drepturi cu nemiluita elevului si parintelui atoatestiutor si ati improscat cu caxcat profesorul, cum ati luat toate parghiile de sanctionare a elevului prost, violent, impertinent, recalcitrant. Cum….cum….cum….atatea multe altele…

      1. Corect! Ministerul are n secretari de stat care nu vor să facă nimic, iar ministrul face chestionare și analize pentru că atât știe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației i-a convocat în ședință miercuri seara pe toți inspectorii generali școlari și contabilii șefi din țară, pe tema burselor neplătite elevilor nici la 10 zile de la termenul legal

Miercuri seară ministerul a convocat în regim de videoconferință toți inspectorii școlari din țară privind situația plății burselor către elevi, după ce Edupedu.ro a scris că elevii nu și-au primit…
Vezi articolul

Tudor Chirilă despre educația sexuală în școli: Faptul că devine parte dintr-o materie care se predă în mod singular și nu în legătură cu alte materii cum ar fi biologie, deci nu se face transdisciplinar, duce la o pierdere din eficiență

Introducerea Educației sexuale în școli sub forma unui modul într-o nouă materie obligatorie pentru elevii claselor V-XII, deci predarea ei “în mod singular” și nu transdisciplinar în legătură cu biologia,…
Vezi articolul

Liderul sindical Anton Hadăr, despre tăierea voucherelor de vacanță: Măcar să dea Guvernul cei 800 fără să mai ceară angajatului 800 lei. Este o pierdere a salariatului din Educație

Anton Hadăr, liderul federației sindicale a cadrelor universitare „Alma Mater”, a criticat propunerea Guvernului Ciolacu de a reduce valoarea voucherelor de vacanță pentru anul 2025, subliniind că aceasta va afecta…
Vezi articolul

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea tuturor profesorilor: Un astfel de termen nu poate fi stabilit / Nu putem avea rată de acoperire vaccinală de 100% în orice segment populațional. Cîțu: Putem discuta despre revenirea tuturor elevilor la școală după vaccinarea integrală a personalului din învățământ

Un termen pentru vaccinarea tuturor profesorilor „nu poate fi stabilit” fiindcă „depinde foarte mult de dorința de vaccinare”, astfel că „nu putem avea rată de acoperire vaccinală de 100% în…
Vezi articolul