ANALIZĂ Ce școli, grădinițe și licee se construiesc cu fonduri europene în București și Ilfov / Investiții de peste 100 de milioane de euro din fonduri UE nerambursabile, în ultimii zece ani

348 de vizualizări
Școala Gimnazială Chitila / Foto: ADRBI via G4Media.ro
Infrastructura de educație a fost în ultimii ani unul dintre principalele domenii care au beneficiat de investiții din bani europeni. Școli, grădinițe, licee și universități au reușit să facă pasul spre condiții moderne, cel puțin în ceea ce înseamnă modul în care arată clădirile și dotările. În ultimii zece ani, doar în București și Ilfov, multe unități de învățământ au fost modernizate sau construite de la zero cu investiții de peste 100 de milioane de euro în fonduri europene nerambursabile, arată o analiză G4Media.ro.

Regiunea București-Ilfov a utilizat din plin un program regional dedicat, care include o componentă destinată modernizării și dezvoltării infrastructurii educaționale.

  • G4Media a solicitat informații Agenției pentru Dezvoltare Regională Bucureșți – Ilfov (ADRBI), legate de aceste finanțări.

Datele furnizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov demonstrează că investițiile din fonduri europene în infrastructura educațională au generat o transformare substanțială a sistemului de învățământ din regiune.

Este vorba despre peste 311 milioane de lei accesați doar în exercițiul financiar 2021-2027 și sute de milioane de lei investiți anterior prin POR 2014-2020. În total, peste 100 de milioane de euro în zece ani.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihaela Popa, fost secretar de stat în educație: Geometria în spațiu lipsește din noile programe școlare de liceu la clasa a X-a și nu înțeleg de ce. Apar conicele, prin care revenim la programa din ’78 / Viitorii ingineri, ingineri-constructori, arhitecți fac meditații pentru a învăța geometria în spațiu, cu profesori de la universități, pentru că în liceu noi nu studiem

Noile programe școlare de la matematică pentru liceeni puse în dezbatere publică de Ministerul Educației cu obiectivul de a înlocui filosofia curriculară veche de 20 de ani se remarcă prin…
Vezi articolul

VIDEO Mihaela Nabăr, World Vision România: Conectarea între un cadru didactic și un elev pe WhatsApp nu înseamnă educație. Ar trebui să transformăm profesorul din transmițător de informații în personaj care creează și știe să creeze conținut digital

Formarea profesorilor ar trebui să fie despre transformarea lui din transmițător de informații în personaj care creează și știe să creeze conținut digital, susține Mihaela Nabăr, directorul executiv al World…
Vezi articolul

INFOGRAFIC Fetele de 15 ani tind să fie mai ambițioase decât băieții, dar să aibă comportamente mai puțin sănătoase și rezistență mai scăzută la stres – studiu internațional OCDE / Elevii tind să prefere anumite cariere în funcție de propriile competențe socio-emoționale

Elevii de zece ani raportează, de obicei, competențe sociale și emoționale superioare elevilor mai mari, anume cei în vârstă de 15 ani, iar fetele, mai ambițioase decât băieții, tind să…
Vezi articolul