Analiza datelor din septembrie nu arată probleme pentru plata utilităților școlilor, potrivit Ligiei Deca, dar aceasta spune că va cere actualizarea situației: “Nu încurajam trecerea în online a școlilor”

1.795 de vizualizări
Foto: Universitatea din București
Analiza datelor de la inspectoratele școlare județene de la începutul lunii septembrie nu previzionează probleme pentru plata utilităților, după cum a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la videoconferința cu prefecții. Aceasta a mai spus că va cere o altă analiză și că „nu susținem, nu încurajam trecerea în online a școlilor, mai ales după doi ani pandemici, care au generat goluri în procesul educațional”.

„La nivelul țării nu previzionăm probleme în acest moment, însă această analiză a fost făcută la începutul lunii septembrie. Vom relua analiza pentru a vedea eventualele evoluții, în așa fel încât să știm din timp potențiale probleme, pentru a putea să le rezolvăm”, a precizat ministrul Educației.

Tot în cadrul videoconferinței, premierul Ciucă a spus că „sincer, nu văd și nu accept ca să întrerupem procesul de învățământ, pentru că nu există termie în vreuna din unitățile de învățământ”.

  • Săptămâna trecută, Ligia Deca a anunțat în prima conferință de presă că unul dintre obiective este ca „școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice”. –detalii aici
Redăm declarația completă a ministrului Educației:

Ligia Deca: „În primul rând, Ministerul Educației a ridicat deja problema pregătirii pentru asigurarea condițiilor normale de funcționare a școlilor în perioada sezonului rece. Beneficiem de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119 de anul acesta, care plafonează tarifele pentru energia electrică și pentru gaze. Practic, așa cum am spus și săptămâna trecută presei, prețul fiind plafonat, nu ar trebui să avem diferențe în ceea ce privește facturile la utilități, decât datorate consumului. Dacă sunt situații speciale, am prefera să le aflăm din timp. Am fost sesizați privind o astfel de situație în municipiul Giurgiu, am discutat cu cei de la administrația publică locală, care ne-au spus că ar avea nevoie de suplimentări de fonduri. Din cadrul legal existent, noi nu putem face aceste suplimentări fără să mărim costul standard pentru bunuri și servicii, ceea ce noi nu putem face, dar i-am îndrumat către Ministerul Dezvoltării, unde astfel de suplimentări pot fi făcute.

De asemenea, noi am solicitat execuția bugetară pentru bunuri și servicii și previziunile pentru perioada următoare de la inspectoratele școlare județene. La nivelul țării nu previzionăm probleme în acest moment, însă această analiză a fost făcută la începutul lunii septembrie. Vom relua analiza pentru a vedea eventualele evoluții, în așa fel încât să știm din timp potențiale probleme, pentru a putea să le rezolvăm. Mulțumim oricum pentru sprijinul manifestat la nivel guvernamental de a suplimenta acolo unde este nevoie, în așa fel încât să nu avem cazuri de funcționare necorespunzătoare a școlilor. Mesajul pe care noi l-am transmis cu continuitate fiind [acela] că nu susținem, nu încurajăm trecerea în online a școlilor, mai ales după doi ani pandemici, care au generat goluri în procesul educațional. (…) Ne bazăm pe colaborarea cu celelalte ministere și promitem să avem situații actualizate, în așa fel încât acolo unde apar probleme, să le rezolvăm cât mai din timp”.

Citește și:
Premierul Ciucă: Nu accept să întrerupem procesul de învățământ, pentru că nu există termie în vreuna din unitățile de învățământ
“Școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice. Există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor” – a anunțat noul ministru al Educației, Ligia Deca


3 comments
  1. Politruci încurajați să fure din buzunarele părinților!

  2. In legatura cu bursele elevilor, ce se intampla? Dn fost ministru al educatiei le-a promis elevilor ca pe data de 15 a fiecarei luni , elevii vor primi banii de burse. A trecut data de 15 si…nimic.

  3. >>La nivelul țării nu previzionăm probleme
    Unde a invatat dna. doctor limba romana?

    Ca sa completez cu declaratiile dlui. doctor Maciuca: La nivelul țării nu previzionăm probleme cu termia.

    Prostia la putere o sa creeze numai haos :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine face subiectele pentru Evaluarea Națională nu cred că mai lucrează în sistem, spune un director de școală: „Ce e cu miștoul aceasta? Adică dau subiecte grele acum, ca să le dau ușoare în vară?”

Ion Ionici, directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara, a declarat pentru Edupedu.ro că „cine face subiectele (pentru examenele naționale – n.red) nu cred că mai lucrează în sistem, adică…
Vezi articolul

LISTA celor 121 de școli admise în etapa de evaluare a eligibilității proiectelor pentru școli-pilot finanțate prin PNRR cu 12 milioane de euro: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, dar și școli speciale au avut proiecte admise. Urmează evaluarea calitativă / Ministerul a încălcat cu 20 de zile propriul calendar

Ministerul Educației a publicat rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor din cadrul apelului „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, care include școlile care pot pilota intervenții educaționale inovative, noi…
Vezi articolul

Klaus Iohannis în cartea „Pas cu pas”: Consider că este profund în neregulă dacă președintele țării vorbește de rău despre dascăli, despre elevi sau despre părinți, ori dacă îi răzvrătește pe unii împotriva celorlalți. Este greu să aștepți de la un profesor de liceu să aibă performanțe excepționale dacă nu reușește să întrețină o familie cu salariul pe care îl primește

„Președintele sau premierul țării noastre nu poate să iasă la televizor și să facă afirmații depreciative la adresa unei întregi caste profesionale. Este pur și simplu inadmisibil, iar acest lucru…
Vezi articolul

Mircea Dumitru, vicepreședinte CNATDCU, despre suspiciunea de plagiat din teza de doctorat a premierului: Am o părere deplorabilă despre toată situația aceasta / Au trecut 10 ani de la dosarul lui Victor Ponta și se pare că am făcut pași foarte mici în direcția cea bună

„Am o părere deplorabilă despre toată situația aceasta și de faptul că reacția noastră este atât de înverșunată, adică au trecut 10 ani de la dosarul lui Victor Ponta și…
Vezi articolul