Pe 22 martie se încheie consultarea pentru profilul profesional al managerului școlar, document publicat de Ministerul Educației pe 11 martie. Este un document care descrie în detaliu ce ar trebui să fie directorul de școală în România. Textul propune un model ambițios pentru că directorul este definit ca „lider educațional, strategic și organizațional”, cu responsabilitate directă asupra performanței școlii, însă în același timp directorul este lipsit de autonomie. Acest concept nu se regăsește deloc în document, deși el apare explicit în toate rapoartele și standardele internaționale la care MEC face referire ca fiind la baza profilului pus în consultare.
„Directorul unității de învățământ este liderul pedagogic, strategic și organizațional al unității de învățământ, având responsabilitatea integrată pentru funcționarea, dezvoltarea și performanța instituției,” prevede inspirațional documentul.
În același timp, profilul pus în consultare stabilește că directorul „răspunde public pentru performanțele școlare și calitatea serviciilor educaționale”, iar rolul său este să „definească și operaționalizeze viziunea și strategia de dezvoltare a școlii”.
Profilul construiește astfel imaginea unui directot lider de organizație, manager de resurse, strateg și garant al calității educației.
Documentul merge chiar mai departe și cere ca deciziile să fie asumate și fundamentate, lucrur rar văzut în zona guvernanței Educației, fie că vorbim despre minister, fie că vorbim despre inspectoratele școlare. Directorul trebuie să ia „decizii fundamentate pe date și dovezi” și să „argumenteze deciziile strategice în mod transparent”.
În plus, i se cere să gestioneze presiuni și schimbări pentru că „inițiază, conduce și consolidează procese de transformare instituțională” și „gestionează rezistența la schimbare, conflictele și crizele”.
Toate aceste formulări descriu un director puternic, capabil să conducă școala ca pe o organizație modernă. Dar nicăieri în document nu există menționat sau măcar vreo referire la un element esențial: autonomia directorului.
Deși profilul vorbește despre „guvernanță instituțională” și „leadership strategic”, directorul este prezentat în permanență ca actor care aplică și aliniază politicile existente, nu ca unul care le poate contesta sau adecva la școala sa, care poate personaliza pentru comunitatea educațională pe care o conduce anumite chestiuni.
De exemplu, una dintre competențele centrale este chiar „asigurarea alinierii dintre direcțiile de politică educațională și obiectivele instituționale”. În aceeași logică, directorul „garantează respectarea cadrului legal și a standardelor de calitate” și „asigură conformitatea cu legislația și normele aplicabile”.
Din perspectiva Ministerului Educației, conform profilului în dezbatere, să fii director de școală înseamnă conformare, aliniere la politici, aplicarea cadrului legal și nu cumva directorul să aibă capacitatea de a contrazice decizii ale autorităților, dacă acestea sunt de contrazis, nu cumva să fie explicit trecut în profil rolul directorului în apărarea intereselor școlii în fața presiunilor externe, în niciun caz directorul să nu manifeste independența față de inspectorat sau politic sau să apere limitele intervenției autorităților în activitatea școlii.
De ce e important profilul managerului școlar
Toate sistemele de educație care au performanțe au standarde pentru directorii de școli. Aceștia au un profil, știu clar ce au de făcut, există instrumente de măsurare a măsurilor.
Profilul profesional al managerului școlar este prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și urmează să devină referențialul pe baza căruia vor fi organizate selecția, recrutarea, formarea și evaluarea directorilor de școli.
Mandatele obținute prin concurs de majoritatea directorilor au expirat la 16 ianuarie 2026, o altă parte expiră luna aceasta, iar pentru a treia serie care a susținut concursul în 2022 mandatele vor expira peste circa două luni. În lipsa organizării unor noi concursuri, conducerea școlilor a fost preluată prin detașări decise de inspectoratele școlare. În prezent, nu există un calendar clar pentru organizarea viitoarelor concursuri de directori.
Directorii de școli sunt în vizorul rapoartelor internaționale însă din 2017. Iar îmbunătățirea managementului școlar a fost tema specifică a unuia dintre cele patru policy briefuri comandate de România Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 2020-2021 și care au stat la baza Raportului România Educată și apoi la baza noii legi a învățământului preuniversitar din 2023.
Documentul arată explicit că problema sistemului este tocmai lipsa unui leadership real la nivelul școlilor. Analiza notează că directorii din România au în continuare un rol „preponderent administrativ”, spre deosebire de majoritatea statelor OECD, unde aceștia sunt lideri educaționali care influențează direct calitatea predării și a rezultatelor elevilor. Mai mult, OECD subliniază că autonomia școlilor există la nivel legal, dar nu este exercitată în practică, inclusiv pentru că directorii nu au „capacitatea și leadershipul” necesar pentru a lua decizii reale.
Este citat aici un paragraf din analiza făcută sistemului de evaluare din România în 2017 de OCDE: „Utilizarea standardelor pentru a se asigura că liderii școlari dețin cunoștințele și competențele esențiale va sprijini, de asemenea, eforturile României de a crește autonomia școlilor. Legea educației din 2011 oferă școlilor autonomie în ceea ce privește gestionarea resurselor financiare și umane, precum și a unei părți din conținutul curricular. Cu toate acestea, până în prezent, școlile au fost lente în a-și asuma această autonomie, în parte pentru că liderii școlari pot să nu aibă capacitatea de acțiune și leadershipul necesar pentru a-și asuma aceste responsabilități.”
În același timp, documentul atrăgea atenția și asupra lipsei de obiectivitate a evaluărilor realizate de inspectorate, arătând o concentrare excesivă a puterii la acest nivel. „Evaluarea OECD privind evaluarea și examinarea în educație: România a constatat că evaluările școlilor realizate de inspectoratele școlare județene (ISJ) nu aveau suficientă obiectivitate și distanță față de responsabilitatea pentru performanța școlilor. Aceasta poate reprezenta o problemă și în cazul evaluării directorilor; prin urmare, asigurarea independenței și obiectivității organismului care realizează evaluarea directorilor este esențială”. Nu există niciun plan pentru asigurarea unei asemenea chestiuni precum independența și obiectivitatea inspectoratului – din contră, toate inspectoratele sunt conduse de 4 ani doar de inspectori politicieni, numiți de partide, schimbați de partide, care la rândul lor numesc din pix toați inspectorii școlar de specialitate și toți directorii fără concurs.
Ce ar însemna autonomia unui director de școală
Autonomia reală a unui director de școală ar însemna că directorul e capabil să ia decizii în interesul școlii: să își poată construi echipa, să facă angajări, să gestioneze resursele, să adapteze procesul educațional la nevoile elevilor și comunității, dar și să poată refuza sau corecta decizii venite din exterior atunci când acestea afectează funcționarea școlii. Autonomia presupune, de asemenea, existența unor mecanisme transparente de numire și evaluare, independente de influența politică sau administrativă directă, astfel încât directorul să răspundă în primul rând în fața comunității școlare și a rezultatelor educaționale, nu a celor care îl numesc în funcție.
Probleme cu bibliografia indicată de MEC
Lângă profilul pus în consultare, Ministerul Educației și Cercetării a pus și referințe bibliografice. Unele dintre documentele indicate acolo nu există la linkurile respective sau la căutările lor pe cele mai cunoscute motoare de căutare. Sunt cele marcate cu chenar roșu î captura de mai jos. De asemenea, nu au putut fi identificate nici pe site-urile agențiilor și instituțiilor indicate.
Am analizat toate documentele internaționale invocate în bibliografia profilului – Cu două excepții, toate arată că autonomia directorului este un element central al leadershipului școlar.
Să luăm un exemplu, raportul UNESCO Global Education Monitoring 2024/2025 precizează explicit că „libertatea de a lua decizii eliberează potențialul liderilor”, subliniind că autonomia decizională este condiția care permite directorilor să conducă efectiv școala.
În același document se arată că sistemele educaționale performante acordă directorilor un nivel mai ridicat de autonomie în gestionarea resurselor și organizarea activității, iar lipsa acesteia limitează capacitatea de leadership, chiar dacă responsabilitatea este formal transferată la nivelul școlii.
Un grafic făcut de UNESCO arată clar legătura dintre performanța sistemelor educaționale și autonomia directorilor.
Autorii documentului arată că în sistemele care dau școlilor și directorilor autonomie financiară și pe angajarea profesorilor crește nivelul performanței la matematică, pe studiile internaționale. Tendința de creștere este constantă pentru ambele tipuri de resurse, dar mai accentuată în cazul resurselor financiare, ceea ce sugerează că autonomia managerială, în special asupra bugetului, este asociată cu rezultate educaționale mai bune.
În contrast, profilul profesional pus în consultare de Ministerul Educației preia aproape integral limbajul acestor modele – leadership educațional, decizii bazate pe date, dezvoltare instituțională – dar elimină tocmai elementul care le face funcționale: autonomia.
Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Claudia Tărnăuceanu
C.I.
Redacția
Costin Ionescu
Nina Vasile
1 comment
Ar fi interesant de analizat comparativ, atât în statele foste comuniste, dar și în democrațiile occidentale, dacă există această racilă locală de a eterniza în funcții manageriale, inclusiv în școli și universități, aproape exclusiv membrii partidelor de guvernământ. Care nu sunt confruntați niciodată cu concursuri pe bune și care își conduc instituțiile pe model politic, prin obediență și lipsa spiritului critic în raport cu etajele superioare, prin complicitate și susținere reciprocă în raport cu membrii propriului partid, dar cu aroganță și exigență absurdă în raport cu cei neînregimentați, pentru a le reduce numărul. Ar fi un bun indicator despre intersecția dintre valorile teoretizate și cele practicate.