Anca Florea, directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău: Educația morală precară și confuzia de valori sunt două realități izbitoare ale sistemului de învățământ din România / Este rolul sistemelor educaţionale să promoveze elitele, ca reper coagulant al societății

Directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din județul Buzău, Anca Florea, a afirmat, recent, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „educația morală precară și confuzia de valori sunt două realități izbitoare ale sistemului de învățământ din România”. Ea a subliniat că „școala nu poate fi redusă la simpla transmitere de informații”, ci că „rolul sistemelor educaționale este de a promova elitele, ca reper coagulant al societății”.

Anca Florea, profesoară cu 27 de ani de experiență, pledează pentru revalorizarea meritocrației și reafirmarea misiunii autentice a școlii: aceea de a forma caractere și a cultiva autenticitatea, nu doar de a furniza informații: „misiunea şcolii este de a promova valorile intelectuale şi morale ca un răspuns pragmatic la dislocări sociale evidente”.

„Sinceritatea este o formă de raportare la celălalt. Autenticitatea înseamnă ceva mai mult; ea este în primul rând sinceritate față de sine”, scrie profesoara, afirmând că educația trebuie să favorizeze tocmai această autenticitate, atât în exprimare, cât și în formarea identității elevilor.

Redăm postarea integrală a directoarei adjuncte de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău:

Educație morală precară și confuzie de valori-două realități izbitoare ale sistemului de învățământ din România

Afirmam recent, într-un interviu, faptul că sinceritatea este o formă de raportare la celălalt. Autenticitatea înseamnă ceva mai mult; ea este în primul rând sinceritate față de sine. Dacă acceptăm această nuanță, probabil că ar fi mai adecvat să vorbim despre relația dintre scris și autenticitate, ca o formă lucidă de asumare a cuvântului, a ideii, a propriului Eu. Nu mai puțin adevărat este faptul că a fi autentic în raport cu textul scris înseamnă să fii prezent nu numai mental, ci să aderi și sufletește. Nu pot privi scrisul ca pe un exercițiu contextual, egoist, oportunist. Textul autentic poate traduce căutări uneori calme, alteori tumultoase, dar niciodată duplicitare. Sincerității deconcertante a cuvântului rostit îi poate corespunde echilibrul minuțios al cuvântului scris.

Cu această convingere, scriam cu ceva timp în urmă, aplecându-mă asupra unei analize a sistemului de educație, faptul că astăzi constatăm că tendința de normativizare a politicilor educaționale ne confruntă cu abandonarea dimensiunii axiologice tradiționale în favoarea unui relativism moral. Ideea reformei, detașată de sensurile ei moderne, a devenit intim corelată politicilor arbitrare ale unor factori de putere și control care renunță la perspectiva paideică asupra unui sistem educațional competitiv, însă atent la forma în care tinerii gestionează devenirea lor în termenii autenticității, pentru un sistem educațional reformist. Abordarea genealogică funcționează în acest context pentru a constata mai simplu că există elemente transistorice asupra cărora, într-o formă fidelă sau împotrivită, politicile educaționale și modelele paideice aferente lor revin. În acest sens, este necesară completarea acestei analize cu o perspectivă menită a permite evaluarea pe orizontală, nu pe verticală – ca în metoda genealogică – a manierei în care conținuturile axiologice ale modelelor paideice și ale politicilor educaționale s-au propagat în funcție de diferite toposuri culturale, de particularitățile morale și economice ale diferitelor societăți sau de tendințele instituționalizării învățământului și liberalizării lui.

Pentru a ne îndepărta de riscul acceptării unui sistem educaţional anacronic, argumentul schimbării paradigmei culturale, des invocat astăzi pentru a justifica ideea necesităţii reformei, trebuie corelat cu cel potrivit căruia criza unei societăți, indiferent de rațiunea politică, economică sau socială antrenată, se rezumă la un conflict valoric. Apar astfel câteva întrebări legitime: Pe ce bază fundamentăm reinventarea valorilor? Cine evaluează competenţa în multiplele ei coordonate axiologice şi epistemice ?

Pornind de la constatarea şi asumarea a două realităţi izbitoare ale societăţii actuale – educaţie morală precară şi confuzie de valori – apare evidentă necesitatea revalorizării principiului meritocrației, chiar dacă tendinţa actuală este de relativizare a valorilor. Este rolul sistemelor educaţionale de a promova elitele şi de a fundamenta ideea potrivit căreia menirea lor este de a constitui un reper coagulant al societăţii. Unul dintre pericolele existente astăzi este acela de a plasa şcoala exclusiv sub imperiul informaţiei, relevantă în planul societăţilor bazate pe cunoaştere (McCurry), dar probabil uneori mult prea puţin inserată în planul devenirii individului. Într-un asemenea context, misiunea şcolii este de a promova valorile intelectuale şi morale ca un răspuns pragmatic la dislocări sociale evidente.

Citește și:

Anca Florea, directoarea adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău: Nu elevul faultează sistemul, ci sistemul permite scurtcircuitări / La clasă, deseori dialogul cu părinții e un joc de putere și nu ar trebui să fie astfel