Rodica Leontieș, șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, a explicat ce efecte ar putea să apară în cazul angajării profesorilor direct de către școli. Aceasta a declarat, pentru Ziarul de Iași, că „s-ar putea ca în anumite localități să nu meargă absolvenți care să opteze pentru acele posturi și să avem un număr mai mare de profesori necalificați în acele zone”.
„Dacă unitatea își face selecție proprie, s-ar putea ca în anumite localități să nu meargă absolvenți care să opteze pentru acele posturi și să avem un număr mai mare de profesori necalificați în acele zone. Noi, la momentul acesta, avem un procent de 1% de profesori necalificați. În ultimii doi ani am redus numărul profesorilor necalificați. Adică am crescut calitatea procesului instructiv-educativ”, a spus Rodica Leontieș.
Anul trecut, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că titularizarea pe viață ar trebui să fie înlocuită cu un contract pe o perioadă de 4-5 ani, la care să existe o recertificare. „Titularizarea pe viață, din punctul meu de vedere, omoară orice concurență între profesori și ne mulțumim doar cu venitul la muncă”, a spus acesta.
Într-o altă ediție a emisiunii InfoEdu, Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, a menționat că „forma actuală de titularizare nu poate să mai rămână în picioare dintr-o sumedenie de motive”. Aceasta a precizat că „dacă îți dă cineva posibilitatea unui contract pe durată nedeterminată, trebuie să existe și posibilitatea desfacerii acelui contract pentru lipsă de performanță”.
În ianuarie 2025, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, într-un interviu pentru Edupedu.ro, că angajarea profesorilor direct de către școli „pe hârtie, da, arată bine, dar tot noi știm cum funcționează lucrurile în anumite zone.” „Sună bine, da, să descentralizăm școala, dar tot noi, după aceea, spunem că primarul din comuna nu știu care și-a angajat fiica, și-a angajat rudele ș.a.m.d.”, a precizat acesta.
Despre Titularizare
Modalitatea prin care Ministerul Educației îi angajează în școli pe cei care devin profesori (titularizarea) a fost criticată dur de specialiștii OCDE, instituție cunoscută la nivel mondial pentru organizarea testărilor PISA. Cele două rapoarte despre sistemul de educație din România au fost realizate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în 2017, respectiv 2024 la solicitarea Guvernului României. Ambele rapoarte oficiale au recomandat desființarea examenului de titularizare din România, care în forma actuală le permite profesorilor să predea chiar dacă nu obțin nota de trecere, adică 7.
Atât în 2017, cât și în 2024, România a fost sfătuită să renunțe la acest examen sau să îl completeze cu metode de evaluare mai eficiente, cum ar fi recertificarea.
Titularizarea este concursul organizat de inspectoratele școlare județene, respectând regulile și cu subiectele de examen concepute de Ministerul Educației – prin care inspectoratele angajează profesorii care predau în școlile din România.
Pentru a obţine statutul de titular (deci pentru a se putea angaja pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la examenul de titularizare. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă (la examenul de titularizare). 41,9% dintre candidații care s-au prezentat și nu s-au retras din examenul de titularizare au obținut note peste 7 (sursa și detalii).
Prin organizarea titularizării de către Inspectoratele Școlare Județene (ISJ-uri), repartizarea profesorilor la o anumită școală se face de către inspectorat și contractul de angajare al profesorilor la inspectorat. Așadar, școlile din România nu își pot face propria politică de resurse umane: directorii de școli de stat nu pot angaja profesorii pe care ei și părinții îi doresc și nici nu pot da afară din sistemul de învățământ profesorii ineficienți, decât în situații extrem de limitate.
În luna septembrie 2024, Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, a declarat la Euronews.ro că „problema cu titularizarea e că la noi, atunci când se scot aceste posturi, ești titular în sistemul de învățământ. Deci, nu școala scoate postul, ci sistemul”. Acesta a mai spus că „trebuie să terminăm ușor-ușor cu treaba asta, cu centralismele astea gratuite, care s-a dovedit în timp că sunt neproductive”.
Profesoara Silvia Mușătoiu a declarat, la Euronews Romania, că titularizarea ar trebui să fie eliminată din sistemul de învățământ sau, cel puțin, reconfirmată periodic:
„Eu sunt de părere că titularizarea trebuie să dispară din învățământ sau – să o spunem mai frumos, pentru că sindicatele îmi vor sări în cap – titularizarea trebuie reconfirmată la 4 ani, 5 ani. Exact asta vreau să spun (n.r.: că profesorii uită meserie, pentru că nu îi mai verifică nimeni).
Verificările sunt sumare, uneori formale, nu cred că există o verificare riguroasă, în urma căreia un profesor să fie declarat inapt. Cred că ar trebui să existe o verificare un pic mai serioasă. Se poate forma în continuare un profesor. Sistemul îl ține acolo, pentru că un titular foarte greu iese din învățământul românesc, adică trebuie să facă ceva foarte grav ca să poți să-l dai afară”, a afirmat Silvia Mușătoiu, conform euronews.ro.
Amintim că sindicatele din educație susțin titularizarea în forma actuală, invocând stabilitatea postului și siguranța oferită cadrelor didactice în fața unor eventuale abuzuri sau decizii ale conducerii unităților de învățământ.
4 comments
Vor bani sau ce exact urmăresc? Dacă cineva obține cel mai mare punctaj, înseamnă că deranjează doar pentru că își ocupă postul pe merit, fără să plătească nimic?
(„trebuie să terminăm ușor-ușor cu treaba asta, cu centralismele astea gratuite, care s-a dovedit în timp că sunt neproductive”)
Angajarea profesorilor direct de către scoala este bucuria directorilor și a inspectorilor (și a partidelor)!
Doamna Musatoiu esti profesoara? Nu este titularizarea confirmata? Dupa titularizare cate examene urmeaza, la ce interval? De cate ori da titularizarea un profesor care trece examenul si nu devine titular?
Not gonna happen.
1. Interzicerea apartenenței politice cel puțin a inspectorilor și directorilor. As merge chiar și pe a profesorilor.
De ce? Pt că sunt pline inspectoratele de neica nimeni de la cucuietii din deal pentru care management o fost doar mânatul vacilor la camp să și pt că PSD/PNL au ajuns mari inspectori și inspectoare. Dar când deschid gura, tot a cucuietii din deal gândesc și vorbesc, că ăia e limita lor.
2. Examene pe bune, atât pt inspectori cât și pt directori. Cu interviul filmat și postat pe pagina scolii / inspectoratului. Și o comisie din care nu face parte cumnatul, femeia de serviciu și șeful de partid!
3. Obiective SMART, cu evaluare la 6 luni – neîndeplinirea lor sa ducă automat la rezilierea contractului.
4. O metodologie mult mai facila pentru transferuri, care să permită directorului să își aducă profesori performanți pe disciplinele libere (de la alte școli).
5. Introducerea unor pârghii financiare prin care directorul să poată oferi stimulente financiare profesorilor pentru performanta (macar un 10%).
După cum spuneam… Not gonna happen!