Rodica Leontieș, șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, a vorbit despre școlile care au rezultate slabe la examenele naționale și a afirmat că vina nu poate fi doar a profesorului sau directorului. Aceasta a spus că, dacă elevul nu are absențe și a venit zilnic la școală, „atunci clar că și profesorul poate avea niște rezultate”. Declarațiile au fost făcute pentru Ziarul de Iași.
„Vina nu poate fi dată doar pe profesor sau pe managerul unității școlare. Este un context care, până la urmă, dezavantajează sistemul educațional. Depinde foarte mult de familie și de copil. În primul rând, el trebuie să vină la școală. În momentul în care nu are absențe și a frecventat zi de zi școala, atunci clar că și profesorul poate avea niște rezultate”, a precizat Rodica Leontieș.
Despre rezultatele de la Evaluarea Națională 2026
Pe 8 iulie au fost publicate rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2026. Conform datelor Ministerului Educației, 79,1% dintre elevii care au susținut anul acesta Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Se înregistrează o scădere cu 4,1 puncte procentuale față de anul trecut, când 83,2% dintre candidați au trecut de acest prag.
Când au fost publicate rezultatele inițiale, Edupedu.ro a scris că a crescut procentul elevilor de clasa a VIII-a care au luat cel sub media 5 față de anul trecut, adică medii între 1 și 4,99, potrivit datelor ministerului Educației. Evaluarea Națională 2026 adâncește decalajul dintre rural și urban.
În cazul elevilor din rural, 36% au luat note sub 5, față de 11,63% în mediul urban. Procentele sunt în creștere atât la oraș, cât și la sat. Anul trecut, în mediul rural, 30,2% obținuseră medii sub 5 și în urban – 9%.
Doar 7 elevi care au absolvit clasa a VIII-a au media 10 la Evaluarea Națională 2026, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației și Cercetării. După rezolvarea contestațiilor, numărul elevilor cu media generală 10 la Evaluarea Națională 2026 a rămas neschimbat.
Au fost cele mai grele subiecte de la Matematică din ultimii 14 ani au produs cel mai mic număr de note de 10, doar 102, de 10 ori mai puține față de anul trecut, la rezultatele inițiale Evaluarea Națională 2026, a semnalat Edupedu.ro.
Despre rezultatele de la BAC 2026
Edupedu.ro a scris că rata de promovare este de 79,6% la Bacalaureat 2026, după contestații, în creștere cu 2,1 puncte procentuale.
Numărul candidaților care au promovat Bacalaureatul 2026 în sesiunea de vară a ajuns la 97.020, după ce încă 2.675 de elevi au reușit să obțină medii peste 6 după soluționarea contestațiilor. Rata de promovare de 76,9% înregistrată la Bacalaureatul 2026 plasează această sesiune printre cele mai bune din ultimii ani, însă sub recordul atins în 2024.
70 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie, au obținut media 10, după ce au fost soluționate contestațiile, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Inițial, când au fost publicate rezultatele inițiale erau doar 45 de medii maxime.
La Bacalaureat 2026 au fost depuse 55.454 de contestații, cu 15.720 mai multe decât în sesiunea de vară din 2025, când au fost înregistrate 39.734 de cereri de reevaluare. Cele mai multe contestații au vizat proba la Limba și literatura română, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării
3 condiții pentru a promova examenul de BAC
Pentru a promova examenul de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
- susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).