Anglia închide toate școlile, mai puțin pentru elevii vulnerabili și copiii angajaților esențiali, în cel de-al treilea și cel mai sever lockdown de la declanșarea pandemiei

3.934 de vizualizări
Boris Johnson / Sursa: Captura Youtube-Sky News
Școlile, asemenea majorității instituțiilor și afacerilor se închid în Anglia pentru șase săptămâni, începând din noaptea de luni spre marți, a anunțat, luni seară, premierul Boris Johnson, citat de The Guardian. Este vorba despre cele mai dure măsuri restrictive decise în Anglia din martie anul trecut și au drept scop să oprească valul de creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, creștere accentuată în această țară de apariția unei noi tulpini a virusului.

Toate școlile primare, învățământul secundar și colegiile trec, în aceste condiții, la predare online pe tot teritoriul Angliei, până la vacanța de la mijlocul lunii februarie. Unitățile de învățământ vor rămâne, însă, deschise pentru copiii angajaților din sectoarele esențiale și pentru cei din medii vulnerabile, iar creșele și școlile speciale vor fi de asemenea deschise. 

  • Notă: În Marea Britanie, învățământul este descentralizat: în Anglia sistemul de educație este administrat de guvernul de la Londra, iar cel din celelalte națiuni britanice, de executivele scoțian, galez, nord-irlandez.

Firmele sunt sfătuite să-și închidă activitățile începând din cursul de luni spre marți, deși măsurile urmează să fie supuse votului Parlamentului abia miercuri. În acest al treilea lockdown național, oamenii trebuie să stea în casă, fiind sfătuiți să părăsească domiciliul doar o dată pe zi, pentru exerciții fizice. Ei pot merge la muncă doar dacă le este imposibil să-și desfășoare munca de acasă și pot face doar cumpărături esențiale.


1 comment
  1. Toti inchid de frica coronavirusului mutant care ucide si mai si, si noi le deschidem ca sa ne curete mai repede , incredibil. Oameni inculti au ajuns sa decida plus cei cu multi copii ca vezi doamne le face capul calendar. V-a pus cineva sa faceti multi copii faea sa le asigurati conditii si confort? Eu nu. Un copil costa bani, costa timp acordat in fiecare zi, nu numai il faci si îi dai drumul pe strada si Domnul are grija de ei. Inconstienti si conform legii toti care isi bat gura cu deschiderea scolilor zadarnicesc combaterea bolii….Dumnezeu sa ne ierte….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doi profesori acuzați că au fraudat concursul naţional de matematică Arhimede au scăpat de pedeapsa cu închisoarea, a decis Curtea de Apel / Anchetatorii susțin că aceștia şi-au însuşit fondurile din taxele de înscriere plătite de elevi şi au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive, creând un prejudiciu de peste 3 milioane de euro

Curtea de Apel București a anulat pedepsele date de instanță în dosarul privind organizarea concursului de matematică ‘Arhimede’, potrivit Agerpres. Dosarul vizează infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare…
Vezi articolul

Atac la profesori al fostului președinte francez Nicolas Sarkozy, care spune că sunt mulți și muncesc „doar 6 luni pe an” / Ministra Educației, Anne Genetet, le ia apărarea: „Profesorii noștri lucrează mult, uneori în condiții foarte dificile”

Ministra Educației din Franța, Anne Genetet, a luat apărarea profesorilor după ce fostul președinte Nicolas Sarkozy a afirmat, în cadrul unei conferințe, că „profesorii nu lucrează decât șase luni pe…
Vezi articolul

LISTA Peste 3.700 de posturi de profesori și 1.600 pentru cadre didactice auxiliare și nedidactice, cerute de inspectoratele județene pentru începutul anului școlar / Solicitările de suplimentare a angajărilor în școli, grădinițe și în centrele de resurse și asistență educațională sunt puse și pe seama noii legi a educației – proiect

Majorarea numărului de clase, ca efect al reducerii numărului de elevi care pot face parte dintr-o formațiune de studiu și intrarea în vigoare a legilor educației pe 2 septembrie 2023…
Vezi articolul

Eveniment al Fundației Vodafone și Edupedu.ro

Atelierele Școala din Viitor pentru profesorii de gimnaziu – aplicații practice și conținut multimedia pentru o multitudine de discipline / VIDEO

Conferința națională „Școala din Viitor: Resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, eveniment dedicat cadrelor didactice din România, organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar…
Vezi articolul

OFICIAL „Butonul roșu” este de fapt un formular tipizat pe care elevii agresați, hărțuiți sau martori ai unor violențe trebuie să-l pună într-o cutie de sesizări sau să-l trimită pe mail, ori să-l completeze online pe site-ul școlii, dacă există așa ceva / Procedura pentru comisia din școală

Ordinul privind sesizările pe care le pot face elevii anonim în cazuri de violență sau abuzuri și consum de droguri, așa numitul „buton roșu” a fost publicat în Monitorul Oficial,…
Vezi articolul