Anisie, despre revenirea la cursuri înaintea examenelor: În fiecare școală va exista un cadru medical / Elevul trebuie să se reobișnuiască cu spațiul acesta al școlii și să fie susținut emoțional de profesor

11.609 vizualizări
Foto: edu.ro
În fiecare școală va fi prezent un cadru medical pe perioada pregătirii pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională dintre 2 și 12 iunie, dar i la examene, a declarat ministrul Educației Monica Anisie la TVR. ”Este nevoie să revenim pentru două săptămâni de pregătire la școală și apoi să susținem aceste examene naționale”,  a subliniat aceasta importanța psihologică și de moral pe care o are revenirea la cursuri înaintea examenelor naționale a elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a.

„Am discutat cu domnul ministru al Sănătății și în fiecare unitate de învățământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar și procesul de examene naționale”, a spus Anisie în emisiunea Tema zilei.

„Este nevoie să revenim pentru două săptămâni de pregătire la școală și apoi să susținem aceste examene naționale. Revenirea la aceste cursuri este una opțională. Cred că trebuie elevul să se reobișnuiască cu spațiul acesta al școlii, dar să fie și susținute emoțional de profesori.

Foarte mulți elevi mi-au spus că au nevoie de a privi în ochi din nou pe profesorii lor și sunt convinsă că și cadrele didactice, în această perioadă de revenire a copiilor la școală, vor fi atente și la susținere emoțională a elevilor pentru că trebuie să-i încurajăm, trebuie să-i sprijinim moral pentru că în curând vor susține examenele naționale”, a mai precizat ministrul Educației.

„Odată cu revenirea la școală vom lua și măsurile de siguranță, pentru că de-aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinții. Această revenire este una opțională, spuneam, și părintele este cel care evaluează starea de sănătate a copilului, dar evaluează și ceea ce se află în familie, membrii familiei care ar putea fi în grupa de risc”, a mai spus Anisie, ca răspuns la întrebarea privind temerile părnților și ale elevilor legate de redeschiderea școlilor.

Foto: edu.ro


13 comments
  1. Faceti una si spuneti alta… Spuneti ca “s-a scos materia din semestrul al 2lea”dar la matematica la testul 20,sub 2 ex 4 este FUNCȚIE (ce s-a facut in sem 2).Elev de clasa a8a fiind, ce sa mai cred? In primul rand, ati spus ca s-a scos materia de sem 2 dar la ex respectiv e functie. In al doilea rand, evaluarea nationala trebuie sa aibă un nivel de dificultate mediu insa testele dumneavoastră au un nivel de dificultate greu chiar, 3 profesori mi-au confirmat ca aceste exercitii nu sunt la indemana toturor chiar daca te-ai pregatit. Spuneti-mi, ce sa mai cred? Aceste teste de antrenament nu prea sunt precise cu noua programa..

  2. Demisia!
    După plecarea miniștrilor Hârdău si Adomnitei nu am crezut că poate urma ceva mai rău. Dar a urmat. Mereu. Acum e un dezastru permanent.

    Să mai tragem un loz!
    Poate următorul e cu noroc!

  3. Elevul…”sa fie sustinut emotional de profesor”. Si mai exact cum ? Il da afara ca are 37.5 febra….vai cat e de sustinut! Mai lasati-ne cu texte d-astea gogonate spuse de minti si mai gogonate. De ce nu v-ati pus masca pe figura? se strica machiajul? Un joc urat…ca sa nu zic mizerabil!

    1. Exact! Complet de acord! Ei spun doar niște abureli! Săptămâna trecută au zis ca vir fi dezinfectate școlile , săptămâna asta, in noul ordin scrie ca nu vor mai fi… vai de noi… cred oricum ca nu-l mai dam..

    1. Nu o sa mai coboare,la banii pe care îi face credeți că o să mai “coboare” vreodată?Iluzii!Nici când a veni pe postul de ministru nu a coborât.E în gașca celor care “fac” bani.Se face că le da promovabilitate 100%, ăștia înghit hapul,că doar asta știu si doresc :ea cu banii și puterea ,ei cu iluziile și carne de tun.Îsi face rost de mase de manevră.

  4. Doamna Ministru, daca sunteti amenintata sau santajata pentru a ramane pe acest post de ce nu reclamati autoritatilor? Ca ma gandesc ca alt motiv omenesc de a va tine cu dintii de acel scaun nu exista, decat daca ati fi amenintata cu ceva. Sa luati asemenea decizii eronate in lant din proprie initiativa nu poate fi posibil fara sa va simtiti…Dati-va demisia! Acum, cat mai aveti un dram de demnitate.Ah, a-propos, sclavia e demult abolita.Si…ah, a-propos, cadrul dodactic nu este nici UNICEF, nici PROFESORI FARA FRONTIERE si nici CRUCEA ROSIE.Haideti sa lasam activitatile de voluntariat si ONG cui se cuvine si se pricepe. VOLUNTARIATUL SE FACE DE PLACERE SI NU PENTRU CA UN MINISTRU L-A TRECUT IN FISA POSTULUI UNUI ANGAJAT.Ce-ar fi sa: iesiti live 3 ore cu masca pe figura vara asta, ce-ar fi sa va treceti in fisa postului ca faceti voluntariat pe la vreun spital de COVID sau vreo institutie de tip ONG de combatere a violentei, ce-ar fi sa va votati o micsorare de salariu la Minister?
    Daca noi putem, puteti si dumneavoastra.Nu din alt motiv, doar din SOLIDARITATE, vorba unui premier.

  5. Ce bine arată în această poză doamna ministru!Oare cate profesoare își permit un machiaj profesionist și un hair stilist (care chiar știe ce face)? Față de stilul nepieptănat,prăfuit și neglijent pe care l-am avut la început.Banul…se vede!

      1. E chiar desktop, si de-ala puternic, de tine toate platformele pe care ni le impune ca obligativitate in urma unor acte adiționale ulterioare, abuzive, si pe spinarea Pernasoală. Nu, nu sunt dislexica. Dar cred ca il foloseste ca Barna la filmarea clipului publicitar 🙂

        1. Da, da, am vazut apoi ca e desktop.Sa ne arate ca ea are cu ce:) Nu ca noi.Mie imi explodeaza telefonul, de dimineata corectez teme, il tot incarc mereu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, întrebată de ce Guvernul nu a făcut această ofertă sindicatelor din Educație din momentul în care au cerut-o, de acum două săptămâni: Nu a fost o tergiversare. Întotdeauna atunci când există un dialog sub presiune, capacitatea de a identifica resurse crește

Ministrul Educației susține că Guvernul nu a tergiversat acordarea unei oferte. Într-un interviu acordat jurnalistei Diana Dumitrașcu, de la TVR Info, oficialul a pus întârzierea guvernului de a acorda o…
Vezi articolul

Testarea unui elev în caz de suspiciune de consum de droguri, analize periodice decontate de stat și ore antidrog în școli – propunerile dintr-un chestionar al Prefecturii Capitalei ce va fi validat cu Inspectoratul școlar marți și pe care-l vor primi părinții elevilor din București / Vizați ar fi cei din clasele VII-XII, propune prefectul

Părinții elevilor din București vor primi în curând un chestionar de la școli, realizat împreună cu sociologi și psihologi voluntari, prin care vor răspunde la 3 întrebări legate de prevenția…
Vezi articolul

În următorii patru ani vom avea o reformă reală a sistemului de educație în ceea ce privește modul de predare, programa, structura orelor, spune ministrul Educației. Cum se va schimba școala românească? Mai mult spre teleșcoală

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, promite că în următorii 4 ani vom avea “o reformă reală a sistemului de educație în ceea ce privește modul de predare, programa, structura orelor”. Oficialul…
Vezi articolul