Anul acesta își dă licența în Teologie Didactică cea mai vârstnică studentă din România: are 90 de ani și e în anul III la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

760 de vizualizări
Foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Amalia-Susana Tușa, studentă a Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a împlinit recent 90 de ani, fiind în prezent cea mai vârstnică studentă a universității și, potrivit datelor publice, cea mai vârstnică studentă din România, anunță Mitropolia Clujului în publicația Radio Renașterea. În anul 2024, la vârsta de 89 de ani, inginerul Aurel Voicu absolvea un program de master la Universitatea „1 Decembrie 1918”, fiind considerat la acea vreme cel mai în vârstă absolvent din țară.

Înscrisă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la specializarea Teologie Didactică, Amalia, alintată Lia de cei apropiați, demonstrează că dorința de a învăța poate rămâne vie până la cele mai înaintate vârste, scrie publicația citată.

Născută la 14 februarie 1936, la Cluj, într-o familie credincioasă, a urmat studiile liceale pe care le-a absolvit cu media generală 10, performanță ce anunța un parcurs universitar promițător.

Contextul politic al vremii i-a schimbat însă traiectoria. În anul 1949, tatăl său a fost condamnat politic de regimul comunist, fapt care i-a îngrădit accesul la studii superioare, situație întâlnită în cazul multor familii afectate de represiunile perioadei.

„Tata a fost închis și am fost dat afară din examen. Din aulă de la drept am fost dată. Adică am fost poftită pe coridor și eu am crezut că nu trebuie să dau examen că pe vremea mea (…) elevii de cu media 10 intrau la orice facultate fără examen. Și pe coridor mă aștepta un tovarăș care m-a făcut ca și cuțit, că tata era închis. «Cum ai îndrăznit tu să-ți bați joc, să te înscrii la facultate și nici să nu menționez în autobiografie?» Am îndrăznit! Am mers plângând acasă și asta a fost. Am vrut să încerc la filologie, fiindcă drept, într-adevăr era nasol – eu, o fiică de pușcăriaș să fiu la drept – din punctul lor de vedere”. 

În aceste condiții, s-a căsătorit, a întemeiat o familie, fiind binecuvântată cu un băiat, și a activat profesional în sectorul TESA, unde a îndeplinit și funcția de șefă de sindicat, implicându-se activ în viața instituției în care a lucrat.

Revenirea la vocația academică

După decenii dedicate familiei și activității profesionale, nu a abandonat dorința de a urma studii universitare. Astfel, în 2023, la vârsta de 87 de ani, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la specializarea Teologie Didactică.

În prezent, este în ultimul an de studiu și își pregătește lucrarea de licență la disciplina Studiul Vechiului Testament, sub coordonarea pr. lect. univ. dr. Stelian Pașca-Tușa. Tema cercetării sale vizează două dintre matriarhele Vechiului Testament, Rahela și Lia.

„Mă consider o persoană credincioasă. Am și rădăcini – străbunicul meu a fost preot. Am fost crescută în acest spirit. Îmi place să învăț; toată viața am învățat și sunt dornică de lucruri noi. Îmi place la facultate, mai ales că am colegi tineri. Eu pe tineri îi iubesc! Mi-a plăcut teologia. Nu pot spune că mi-a fost foarte greu, dar nici ușor. Cu toate suferințele și încercările vieții, sunt un om fericit. Niciodată nu sunt singură. Dumnezeu este lângă mine și, alături de El, familia și mulți prieteni.”

Reportajul Trinitas poate fi urmarit aici:


1 comment
  1. Superb!!! Slavă Domnului!!! Vă multumim frumos pentru articol!!! 💐

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor: doctoranzii rămân singurii responsabili prin noul Regulament al studiilor doctorale / Prevederile inițiale din Regulamentul pus în consultare au fost modificate netransparent de Ministerul Educației

„Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat”, spune noul Regulament-cadru privind studiile universitare de doctorat, adoptat la începutul acestui an și publicat luni în Monitorul Oficial. Din normele oficiale…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Nu am lansat niciun proiect prin care meditațiile să fie plătite de stat, este ideea lui Daniel Funeriu, care a fost într-adevăr un ministru foarte bun al Educației, la fel de bun ca ministrul actual al Educației

Proiectul orelor remediale nu înseamnă meditații private plătite de Ministerul Educației, a precizat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul conferinței de presă de după ședința de Guvern. Meditațiile private sunt…
Vezi articolul

Un profesor din Gorj, acuzat de agresiuni sexuale asupra unor eleve minore, încă predă la școala condusă de rude ale sale, conectate politic / Un dosar penal în acest caz a fost închis / Ministra Deca spune că trimite corpul de control – Snoop.ro

Un profesor de matematică de 55 de ani, din Gorj, continuă să predea deși a fost acuzat de agresiune sexuală și hărțuirea „a cel puțin cinci eleve minore”, în perioada…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor reacționează după ce Guvernul a aprobat alocări de doar 2,4% din PIB pentru Educație în următorii 50 de ani și cere ca procentul să fie cel puțin 4,7: Subfinanţarea cronică a învăţământului din România are efecte devastatoare

Consiliul Naţional al Elevilor „condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României îşi propune să sprijine dezvoltarea sistemului de educaţie şi solicită revizuirea documentului de prognoză şi a policitilor bugetare,…
Vezi articolul