Cîmpeanu: Nu am lansat niciun proiect prin care meditațiile să fie plătite de stat, este ideea lui Daniel Funeriu, care a fost într-adevăr un ministru foarte bun al Educației, la fel de bun ca ministrul actual al Educației

2.191 de vizualizări
Proiectul orelor remediale nu înseamnă meditații private plătite de Ministerul Educației, a precizat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul conferinței de presă de după ședința de Guvern. Meditațiile private sunt un proiect propus de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, care „a fost într-adevăr un ministru foarte bun al Educației, la fel de bun ca ministrul actual al Educației. Este ideea lui, pe care o respect”, a spus Cîmpeanu.

Reporter:Referitor la meditațiile care sunt plătite de către stat, ați afirmat în urmă cu câteva zile că există un proiect la care lucrați. Când va fi gata acest proiect privind meditațiile plătite de către Ministerul Educației și ce urmărește acest proiect mai exact?

Sorin Cîmpeanu: „Nu pot să cred așa ceva. Nu am lansat niciun proiect. Ministrul Daniel Funeriu a fost într-adevăr un ministru foarte bun al Educației, la fel de bun ca ministrul actual al Educației. Este ideea lui, pe care o respect. Am întrebat public dacă mai există un stat în care sistemul de meditații este finanțat public, nu am primit încă răspunsul. Am spus că este nevoie de acțiuni remediale mai mult decât oricând după această criză sanitară, am spus de asemenea că meditațiile nu sunt un lucru de blamat pentru că ele au loc și în Franța, și în Germania, și în Japonia și în multe alte state. Cunosc nemijlocit situația, deci este o marotă această acuză că în România se fac meditații.

Da, se fac meditații poate mai mult decât trebuie, proiectul meu este acesta: statul trebuie să susțină proiectul de ore remediale și de aceea am venit să prezint această hotărâre de guvern care este un pas important în susținerea meditațiilor organizate sistemic în școală pentru că aceste ore remediale sunt mai degrabă apropiate de meditații decât de orele clasice. Am vrut să clarific – nu este un proiect la Ministerul Educației prin care statul să plătească meditațiile.”

Reporter: „Dar orele remediale se vor susține doar în sălile de cursuri în școli, nu și acasă la profesori sau în alte medii. Luați în calcul să propuneți un proiect prin care să fie înființate centre pentru meditații prin fonduri europene? Ca meditațiile să fie fiscalizate ținând cont că sunt bani negri.

Cîmpeanu: „Alături de multe alte probleme cronice ale sistemului de Educație, este într-adevăr o problemă. Eu o să susțin întotdeauna că școala este despre elevi și profesori, iar lucrurile trebuie să se întâmple în școală. În același timp, școala trebuie să manifeste deschidere față de comunitate. Chiar dacă profesorul va trebui să aibă o componentă importantă de facilitator al învățării în condițiile diversificării surselor de informare, el trebuie să rămână profesor. Profesorul rămâne în școală, elevul rămâne în școală, iar meditațiile se fac în școală”.

Declarațiile, la minutul 1:02:40 în video-ul de mai jos:

Reamintim că fostul ministrul Daniel Funeriu, a propus în cadrul dezbaterii Reforma digitală a Educației, organizată de EduPedu.ro, ca ”profesorii să fie încurajați să ofere meditații, de ce nu online, iar asta se poate face prin două moduri: 1) să oferim vouchere pentru meditații celor mai săraci copii și 2) să avem un sistem simplu de impozitare sau neimpozitare a meditațiilor, astfel încât meditațiile să nu mai fie un tabu”.

Un studiu recent făcut de IRES și Școli curate a arătat că Matematica este disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi. Motivul principal, invocat de părinți, pentru care aceștia își trimit copiii la meditații este acela că elevii nu înțeleg lecțiile de la școală. Studiul mai arată că circa o treime dintre elevii claselor V-XII fac meditații, iar părinții lor plătesc, în medie, 300 de lei pe lună. Dintre elevii care au spus că merg la meditații (25% răspunsurile elevilor și 30% ale părinților) peste 80% au spus că urmează ore în particular la Matematică, potrivit studiului.

Foto: gov.ro

Citește și:
Daniel Funeriu, trei propuneri pentru o digitalizare reușită în Educație: Obligarea prin mijloace legale a rețelelor sociale de a livra conținuturi educaționale, parte a curriculumului național / Să stabilim cum creștem motivația / Să dăm vouchere pentru meditații cu o impozitare simplă ca să nu mai fie tabu
VIDEO Când fiecare profesor din România și fiecare școală își vor face datoria la fel de bine față de elev, atunci nu ar trebui să mai fie nevoie de meditații, spune ministrul Educației
Ar trebui ca profesorii să poată să normeze lecții de meditații cu elevii lor în afara orarului de clasă, în școală, astfel să construim o alternativă la sistemul paralel de meditații, în sistemul formal – Vasile Dâncu, senator PSD
STUDIU: Matematica, disciplina la care fac meditație cei mai mulți elevi / Copiii nu înțeleg informațiile primite la școală, spun părinții / Circa o treime dintre elevii claselor V-XII fac meditații cu 300 de lei pe lună, în medie
Industria meditațiilor private a ajuns la 120 de miliarde de dolari, în China. Guvernul de la Beijing vrea să interzică meditațiile în weekend, pentru reducerea “programului de lucru al elevilor” și pentru a stimula rata natalității
Vouchere pentru educație, cu care părinții să plătească meditații doar la cei mai buni profesori, o soluție care ar fi eliminat premierea prin remediale a profesorilor care nu s-au ocupat de copii – fostul ministru Funeriu
Meditațiile școlare plătite de părinți: Aproape 40% dintre români nu sunt de acord cu sistemul de meditații – sondaj Avangarde

4 comments
  1. Este bătaie mare pe locul de cel mai bun ministru al învățământului din istorie ! Cu atâți miniștrii fenomenali in ultimii 30 de ani mă și mir de ce este atât de abramburit învățământul .

  2. Nu suntem toti profesori de matematica si romana sa facem meditatii. Nu suntem toti la fel de norocosi sa avem 6 case din meditatii.
    Noi care traim de pe o zi pe alta ce putem face?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere la liceu 2023. Până pe 8 mai, școlile vor actualiza datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în aplicația informatică SIIIR, potrivit Inspectoratului Școlar Mureș / Broșura cu locurile la liceu va fi publicată săptămâna viitoare

Până pe 8 mai, școlile vor actualiza datele personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar…
Vezi articolul

SURSE Ligia Deca le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR / În realitate, proiectele realizate de ministrul Deca nu au fost făcute publice nici până acum

Ministrul Educației, Ligia Deca, le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani…
Vezi articolul