Elevii nu vor mai putea înțelege pe deplin rădăcinile limbii noastre, sensurile profunde ale termenilor din domenii de activitate deosebit de diverse – este avertismentul profesorilor de filologie clasică de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, într-o poziție față de eliminarea limbii latine de la clasele de filologie și științe sociale și păstrarea doar ca opțională, pentru vocațional – teologic.
Profesorii subliniază că „în Antichitate, în nici o altă cultură și civilizație nu se desprind atât de clar conceptele de libertate și democrație ca în lumea greco-latină. Dacă lumea și România de astăzi doresc să rămână cu adevărat libere, atunci este nevoie de o «educație de calitate» (expresia îi aparține Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David), care nu va fi posibilă și validă fără componenta clasică”.
„Dacă tot vor studia istoria comunismului, se cuvine să nu repetăm greșelile acelei perioade”, mai atrag atenția profesorii de studii clasice de la Literele din Iași. Ei fac referire la faptul că originile latine și studiul acestora, care ar fi putut să trimită la legături cu romanii, considerați de comuniști de domeniul „vestic”, au fost eliminate de partidul-stat din școli și licee.
- Într-o declarație pentru Edupedu.ro, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că „limba latină poate fi propusă de școală pentru a fi aleasă de elevi”, în proiectul planurilor-cadru pentru liceu pe care le-a lansat în dezbatere vineri seară, 31 ianuarie, până pe 6 martie. „Asta ar trebui să se întâmple ca până acum, cel puțin la profilul umanist, iar dacă nu se va întâmpla ministerul ar trebui să decidă el acest lucru”. Detalii aici.
Redăm mesajul integral al catedrei de filologie clasică de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași:
„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la eliminarea limbii latine din noile planuri-cadru pentru liceu. Această decizie va avea consecințe grave asupra dezvoltării viitoarelor generații, care vor fi private de accesul la o disciplină de bază pentru înțelegerea culturii și identității naționale și europene. Elevii nu vor mai putea înțelege pe deplin rădăcinile limbii noastre, sensurile profunde ale termenilor din domenii de activitate deosebit de diverse (inclusiv din zona digitalizării), conexiunile dintre marile culturi europene. În contextul înmulțirii discursurilor populiste, bărduite în spirit demagogic, studiile clasice au un rol deosebit de important în combaterea extremismului și susținerea ideii de libertate.
În Antichitate, în nici o altă cultură și civilizație nu se desprind atât de clar conceptele de libertate și democrație ca în lumea greco-latină. Dacă lumea și România de astăzi doresc să rămână cu adevărat libere, atunci este nevoie de o «educație de calitate» (expresia îi aparține Ministrului Educației și Cercetării, Daniel David), care nu va fi posibilă și validă fără componenta clasică. Eliminarea acestei discipline ar echivala cu o întoarcere în perioada comunismului, când educația umanistă a fost marginalizată în favoarea unui model strict utilitarist. Un sistem educațional bazat pe un astfel de model utilitarist riscă să creeze generații de absolvenți lipsiți de perspectiva largă asupra culturii și a rădăcinilor noastre.
Lipsa educației umaniste temeinice ne face vulnerabili în fața manipulării și a dezinformării și diminuează capacitatea tinerilor de a analiza critic și de a înțelege complexitatea lumii în care trăiesc. Dacă tot vor studia istoria comunismului, se cuvine să nu repetăm greșelile acelei perioade. Este de datoria noastră să ne opunem oricărei măsuri care subminează educația umanistă și ne aruncă din nou în negura perioadei de tristă amintire. Solicităm Ministerului Educației și Cercetării să reconsidere această decizie”.
Foto: © Ungureanu Vadim | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
6 comments
studiile clasice sunt acea parte din educatia umanista ne creaza un confort de MINIMA calitate in intelegerea identitatii noastre ca specie, ca europeni. Ne ofera un inceput civilizat pentru cum intelegem sa ne raportam la noi insine si la cei din jur, la oamenii din alte tari si ne ajuta sa trecem mai calmi si civilizat peste diferentele dintre oameni care uneori ne pot dobora prost intelese fiind! precum un erou dintr-un bildungsroman, care in timp purcede traseul ce il va desavarsi intampina provocari pe care le trece datorita unor intelegeri pe care le face! Daca ii tai unui copil sfoara ce il leaga de realitatea relatiilor interumane precum face acest ministru tot ce dai dovada ca esti este NEMERNIC, PLIN DE REACREDINTA. psihologii din anii 90 au apelat la profesorii de studii clasice ca sa se faca intelesi in materiile scolare, imi aduc aminte si acum ca a trebuit sa duc vreo 3 petitii acasa pe care sa le semneze parintii pt ca psihologia sa fie predata la noi in liceu! ce mai, MAREA LUME LATINA din care facem parte priveste cu dezgust propunerile acestui dobitoc si daca va continua sa insiste asupra lor presupun ca tot ce mai poate sa il salveze va fi ciolacu si jafurile sistematice organizate de coruptia romaneasca, nicidecum nu i se mai intinde o mana de ajutor!
Studiile clasice nu trebuie sa fie eliminate din nicio programa !
dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica…
Nu era mai simplu caCoalitia să pună la conducere vreo un elev sau un părinte? 🤔😁
Cum le este lor frică de pierderea normelor didactice, ntz ntz.
pastreaza-ti neuronul, sa nu ți-l pierzi de atâta cugetare!