Aproape 1500 de elevi ucraineni sunt înscriși ca audienți în grădinițe și școli din România, majoritatea sunt elevi de școală

299 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
În data de 8 aprilie 2022 erau 1.497 de copii repartizați/înscriși deja ca audienți în școli și grădinițe, din care 527 de prescolari și 970 de elevi, potrivit datelor furnizate de ministerul Educației.
  • Părinții refugiați din Ucraina care vor să-și înscrie copiii la școlile și grădinițele din România trebuie să trimită / depună o cerere, atât în format letric, cât și în format electronic, la inspectoratul școlar județean
  • Copiii neînsoțiți care vin din Ucraina pot fi înscriși la școlile și grădinițele din România ca audienți de către reprezentantul autorității competente/coordonatorul Grupului operativ pentru minorii neînsoțiți

În fiecare zi de vineri, ministerul Educației face publice datele privind numărul de copii refugiați din Ucraina care sunt înscriși sau intenționează să se înscrie la grădiniță sau școală românească.

Astfel, în data de 08.04.2022 erau 1.497 de copii repartizați/înscriși deja ca audienți în școli și grădinițe, din care 527 de preșcolari și 970 de elevi. În total însă sunt 1.769 de cereri depuse pentru înscrierea ca audienți a copiilor ucraineni, din care 570 de preșcolari și 1.199 de elevi, precizează ministerul Educației.

În urmă cu o săptămână, în data de 1 aprilie erau înscriși 1.236 de elevi ucraineni în unitățile de învățământ preuniversitar în calitate de audienți care studiază după curriculum românesc, participând la toate activitățile educative în unitățile de învățământ, precum și în cadrul cercurilor constituite la nivelul palatelor și cluburilor copiilor.

Cel mai mare număr de copii ucraineni au cerut să continue procesul educaţional în şcoli româneşti după curriculum ucrainean, caz în care este extrem de important sprijinul logistic (săli de clasă, materiale didactice, acces internet şi echipamente IT), spune ministrul Soriin Cîmpeanu.

Este şi cazul Colegiului Național „Mihai Viteazul”, unde cei 227 de elevi ucraineni sunt grupați în 8 clase cu predare în limba ucraineană și studiază după curriculumul național din Ucraina, cu profesori ucraineni.

Amintim că, ministerul Educației pune la dispoziție profesorilor ucraineni, manualele de comunicare în limba maternă, clasa I-a, clasa a II-a, clasa a III-a, clasa a IV-a, clasa a V-a și clasa a VI-a.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: DOCUMENT Materiale didactice în limba ucraineană pentru elevi de clasele I-VI, puse la dispoziție de ministerul Educației și alte resurse pentru profesori și cercetători din Ucraina, prin Comisia Europeană 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Curățarea și amenajarea Bazei Cireșarii din București ar putea fi făcută cu studenții și profesorii de la USAMV, anunță Ministerul Educației. Lucrările vor putea demara săptămâna viitoare, deși studenții sunt în vacanță

Clubul Copiilor Sector 1 – Cireșarii, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București au încheiat un parteneriat vineri, 27 august, pentru…
Vezi articolul

Cum sunt departajați profesorii care vor să devină directori și sunt mai mulți candidați pe un loc, cu medii finale egale. Procedura oficială prevede chiar votul secret al cadrelor didactice

Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare procedura operațională privind declararea candidatului „reușit” dintre cei care au optat pentru ocuparea aceleași funcții de conducere din aceeași unitate de învățământ și au…
Vezi articolul