ASE București a cumpărat cu 6,8 milioane de euro clădirea istorică știută sub numele Casa Sabba Ștefănescu, din Piața Romană

18.213 vizualizări
Foto: Google Street View
Academia de Studii Economice din București a anunțat, luni, că a finalizat achiziția unei clădiri istorice situate în Piața Romană, știută sub denumirea “Casa Sabba Ștefănescu” – un imobil în stil art nouveau construit în urmă cu mai bine de un secol. Valoarea tranzacției este de 6,8 milioane de euro, “sursa de finanțare fiind asigurată din venituri proprii, prin deblocări de solduri, realizate de către Ministerul Educației”, precizează ASE într-un comunicat.

Clădirea din proximitatea Palatului ASE a fost construită în anul 1903 după planurile arhitectului Oscar Maugsch, precizează instituția. Cum va fi folosită aceasta de către instituția de învățământ superior?

  • “Achiziționarea noului imobil permite concentrarea structurilor administrative ale instituției în jurul Palatului ASE, contribuind, astfel, la asigurarea eficienței, eficacității și economicității proceselor administrative ale universității noastre.”

ASE notează că “va ocupa, astfel, întregul semicerc din cunoscuta Piața Romană”, prin Palatul ASE, “în continuarea căruia se află „Casa Nanu-Muscel” (a cărei restaurare completă se apropie de final, iar noua clădire de spații de învățământ se află într-o etapă avansată a lucrărilor de construire) și „Casa Sabba Ştefănescu”, proaspăt intrată în patrimoniul universității noastre”.


2 comments
  1. De ce cumpara ASE un imobil cu 6.8 milioane euro, imobil care cu cateva luni in urma a fost tranzactionat cu 2.0 milioane euro ?

  2. Ce mare realizare !!! ASE a cumparat „Casa Sabba Ștefănescu” de fapt a cumparat cateva apartamente din imobilul respectiv. Se precizeaza ca: “Achiziționarea noului imobil permite concentrarea structurilor administrative ale instituției în jurul Palatului ASE, contribuind, astfel, la asigurarea eficienței” adica structurile administrative sunt aduse langa Kebab si Starbucks pentru a lucra mai cu spor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic

Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi implementate din 2026, anunță ministrul Daniel David: Le discut cu experți, inclusiv din străinătate, aș vrea ca după lansarea lor în consultare să avem patru mari dezbateri / Urmează să lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și regândite manualele

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că se consultă pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu cu experți, inclusiv din străinătate, înainte de lansarea lor în dezbatere publică. Într-o emisiune…
Vezi articolul

Includerea limbii române alături de alte discipline într-o singură probă de Bacalaureat „reduce considerabil importanța formativă a limbii și a literaturii naționale”, spune Asociația Profesorilor de Limba Română / Secretarul de stat Bogdan Cristescu: Ponderea limbii române va fi mai mare în viitorul Bacalaureat, “mai ales dacă adăugăm și Istoria României și Geografia României”

“Cumularea mai multor discipline într-o singură probă reduce considerabil importanța formativă a limbii și a literaturii naționale, care constituie fundamentul identității noastre și sunt parte a patrimoniului cultural”, apreciază Asociația…
Vezi articolul

Universitățile din România vor acorda universităților din Republica Moldova acces la infrastructura didactică și de cercetare proprie și le vor susține să se integreze în Aria Europeană a Educației și în Spațiul European al Cercetării – rezoluție comună a Consiliilor Rectorilor din România și Moldova, după prima reuniune a forurilor din ultimii 10 ani

Universitățile din România vor acorda acces celor din Moldova la infrastructura lor didactică și de cercetare, potrivit rezoluției comune semnată de Consiliul Național al Rectorilor din România și Consiliul Național…
Vezi articolul