Camera de detenție la bibliotecă. Daria Haidău, director de liceu: Aici, elevii vor ajunge fără telefon mobil și vor fi supravegheați atât audio-video, cât și de către un cadru didactic

6.314 vizualizări
Foto: Daria Haidău / Captură TVR Craiova
Daria Haidău, directoarea Liceului de Arte și Muzică din Târgu Jiu, a declarat, pentru TVR Craiova, că elevii care perturbă orele și ajung la bibliotecă vor fi supravegheați atât audio-video, cât și de către un cadru didactic. Din anul școlar 2024-2025, elevii care deranjează orele pot să fie mutați într-o sală, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, potrivit noului Statut al Elevului.

„Aici, elevii vor ajunge fără telefon mobil și vor fi supravegheați atât audio-video, cât și de către un cadru didactic, care este de serviciu în acea zi, sau de către doamna directoare”, a menționat directoarea.

La bibliotecă, elevii au la dispoziție un pian și alte instrumente muzicale.

Iată ce a declarat Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, la Canal 33, despre camera de detenție:  „Când s-a gândit această normă, nu ne-am gândit că în această zi vor fi simultan zeci de elevi care vor perturba ora de curs în același timp și vor fi toți trimiși în acest spațiu. Considerăm că sunt cazuri izolate, că sunt cazuri excepționale și nu, nu este o regulă, nu va deveni o regulă.”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, la TVR Info, referitor la camera de detenție, că „nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea.”

Întrebată cine va supraveghea elevii în camera de detenție, Ligia Deca a spus că „în mod clar trebuie să fie personal didactic”: „Există o persoană desemnată și fiecare școală îți știe personalul. Deci, în mod clar trebuie să fie personal didactic, personal care să poată să îndrume educațional și comportamental pe undeva. Trebuie văzut care este și colaborarea cu consilierul, dar eu sunt absolut convinsă că școlile pot să găsească cele mai potrivite formule. Nicio școală nu seamănă cu alta, nici din punct de vedere al personalului disponibil, din punct de vedere al infrastructurii. De aceea nu este o măsură obligatorie. Este doar o posibilitate.”

Iată ce prevede noul Statut al Elevului despre sălile de detenție

Art. 14 – (2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz, părintele/reprezentantul legal al elevului va fi informat în scris/prin mijloace de comunicare electronică. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat.

(3) Cadrul didactic poate decide ca elevul să desfășoare activitatea în spațiul menționat la alin. (2) doar pentru ora de curs ținută de respectivul cadru didactic. Pentru respectiva oră de curs, elevului nu i se consemnează în catalog absență.

(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) se reglementează prin regulamentul de ordine interioară al fiecărei unități de învățământ.”

Citește și:
Florian Lixandru, despre „camera de detenție”: Când s-a gândit această normă, nu ne-am gândit că vor fi simultan zeci de elevi care vor perturba ora de curs în același timp și vor fi toți trimiși în acest spațiu. Considerăm că sunt cazuri izolate
Camera de detenție. Elev: Nu este o idee bună. Noi putem să facem prostii, că vrem noi să scăpăm de ore, cum ar fi de matematică, română
Extragerea elevilor, un concept de loterie enunțat de Ligia Deca în discuția despre camera de detenție. Ministra spune că elevul care deranjează ora poate fi „extras de către școală într-o sală specială”
Ligia Deca, despre camera de detenție: Nu este nicio școală obligată să aplice această măsură dacă nu o consideră necesară sau dacă consideră că nu are resursele necesare pentru ea
Statutul Elevului 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Sala de detenție, fără telefoane mobile în timpul orelor și sancțiunile care pot fi aplicate elevilor din anul școlar 2024-2025, printre noutăți
Cum funcționează o „sală de detenție” în școlile din SUA și ce ar trebui să știe profesorii, directorii, inspectorii și reprezentații Ministerului Educației înainte de a lua decizii pe această temă – Cercetătorul Dacian Dolean

11 comments
  1. Nu vad sa fie o idee prea bună cu biblioteca…e prea blândă pedeapsa…Eu i-aș pune la făcut curat prin curtea scolii,fetele la șters geamuri,la ecologizare,iar supravegherea acestor elevi în perioada de dentie sa fie făcută de către personalul auxiliar,inclusiv femeia de serviciu

  2. Doamne! Sunt bibliotecar școlar de 11 ani și găsesc multe metode de atragere la bibliotecă. Am tot timpul biblioteca plină de copii. Dar dacă, doamne ferește, le trece prin cap să transforme bibliotecile în săli de reeducare atunci munca mea este în zadar și nu-mi mai văd rostul în școală ca bibliotecar. Îmi voi da demisia!

  3. Este minunat sa înveți la școală sa asociezi detenția cu biblioteca si pedeapsa cu cititul. Prostia nu are limite.

    Este minunat sa chiulește legal, fără absenta. Asta este o gândire tipica pentru politicieni, gen cum sa furi legal.

    Deca și dulapul trebuie sa fie mindrii. Cineva le pune stupizenia în practica.

    Dar este epoca în care haitieni mănâncă animalele de companie ale americanilor și un idiot a declanșat un război. Nu ne mai mira nimic :)).

    1. Unii inca mai avem minte prin scoli. Directorii cu adevărat competenti vor gasi solutii sa eludeze aceasta stupizenie. Capete patrate la minister. Nu mai pot fi socat de prostiile ce le debiteaza!

      1. În British School of Bucharest, ca și în alte școli internaționale, există așa ceva și chiar funcționează. Dacă se trecea absența, era și mai bine. Aici trebuie intervenit.

    2. eh, acei copii care ajung în detenție asociază deja școală și biblioteca/cititul cu ceva, și nu cu ceva frumos și flatant.
      altfel, sunt de acord că e chiul fără absență.
      dar vreau să cred că biblioteca este unul dintre puținele locuri in care un copil problemă are o șansă de a se schimba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like