Asociațiile elevilor, după o întâlnire la Guvern cu reprezentanții mai multor ministere pe tema navetei la școală: Refuzăm compromisuri în respectarea legii și solicităm retragerea proiectului de OUG pentru transportul elevilor

832 de vizualizări
Proiectul mai poate să aștepte / Sursa: Pixabay.com
Mai multe asociații ale elevilor solicită Ministerului Educației retragerea proiectului de ordonanță de urgență prin care sumele forfetare pentru navetă vor fi majorate, potrivit unui comunicat de presă. Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Timiș (AETM), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Bacău (AEBc) „refuză compromisuri cu privire la respectarea legii și solicită retragerea proiectului de OUG cu privire la transportul elevilor”, potrivit sursei citate.

„Ne dezicem de orice formă de compromis care implică încălcarea legii și Constituției României, și solicităm ferm retragerea proiectului de OUG și asigurarea sumelor de la bugetul de stat pentru județe”, scriu reprezentanții elevilor.

Poziția vine în contextul în care marți, 27 septembrie, a avut loc o întâlnire de lucru la nivelul Guvernului României cu privire la proiectul de OUG ce vizează transportul elevilor pus în consultare publică de Ministerul Educației. În cadrul întâlnirii au participat reprezentanți ai asociațiilor de elevi, precum și reprezentanți ai mai multor ministere.

Potrivit comunicatului, în cadrul discuțiilor a fost punctat faptul că „Ordonanța de Urgență creează un paralelism legislativ în ceea ce privește transportul gratuit al elevilor, continuând confuzia dezastruoasă care a fost creată de OUG nr. 50/2021. Astfel, elevii în continuare nu vor beneficia de gratuitate, în ciuda faptului că acest drept este prevăzut în mod clar și explicit în lege”.

Propunerea Ministerului Educației nu a fost agreată de către reprezentanții Ministerului Finanțelor și Curții de Conturi în totalitate, susțin elevii.

Mai exact, ministrul Sorin Cîmpeanu a prezentat săptămâna trecută, după dezbaterea publică a proiectului de ordonanță, că va exista o “creștere de 4 ori a sumei acordate pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu”. În fapt, este vorba despre o dublare a sumei acordate în funcție de distanța parcursă, suma rezultată putându-se la rândul ei dubla, dar numai condiționat de valoarea abonamentelor.

„Ministerul Educației a încercat, la nivelul discuției, să prezinte suma forfetară ca pe o variantă de compromis, spunând că nu pot face altceva și că nu există altă soluție. Totuși, considerăm că soluția este una cât se poate de simplă, pe care o solicităm de 2 ani de zile: simpla respectare a legii. De asemenea, aceștia au recunoscut faptul că OUG nr. 50/2021, pe care până acum au apărat-o repetat de criticile noastre, a fost o greșeală și un dezastru”, mai scriu asociațiile de elevi în comunicat. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Marius Lobază: Acea poveste spusă de așa-zisul ministru că li se dau profesorilor ore din aceeași arie curriculară e o tâmpenie. Această majorare a normei înseamnă câteva mii de cadre didactice care, probabil, vor fi șoferi de taxi sau vânzători pe la buticuri

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat că „acea poveste spusă de așa-zisul ministru că li se dau profesorilor ore din aceeași arie curriculară e o tâmpenie”.…
Vezi articolul

Tudor Chirilă, despre „Ciudata viziune a Ecaterinei Andronescu”: Un document bun. Din păcate, cel mai mare obstacol în calea împlinirii acestei viziuni este chiar ministrul care o promovează

Tudor Chirilă analizează „viziunea Andronescu”, lansată în dezbatere la finalul lunii martie. Chirilă scrie pe blogul său că documentul „Educația ne unește” luat ca o viziune pentru viitor este unul…
Vezi articolul

Ministrul Educației Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor și a semestrelor după recordul negativ înregistrat de elevii de clasa a VIII-a la simulare: Nu am avut o discuție pe reintroducerea tezelor / Nu a fost observată o legătură între structura anului școlar pe module și rezultate

Ligia Deca declară că nu ia în calcul reintroducerea tezelor școlare, după ce elevii de clasa a VIII-a care au susținut în gimnaziu acest tip de evaluare doar doi ani…
Vezi articolul

Peste 20 de dezbateri publice, recitaluri, lecturi și proiecții de film, la Festivalul de Literatură de la Odesa, găzduit în București. Evenimentul cu acces gratuit ține până duminică, 25 februarie, la Institutul Goethe

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Odesa, devenit itinerant din cauza războiului din Ucraina, se va desfăşura, de joi până duminică, la Bucureşti, în program…
Vezi articolul