Aspectul fizic și îmbrăcămintea elevilor sunt primele motive de hărțuire în școlile din România. Csaba Asztalos, CNCD: Ministerul Educației ar avea obligația să măsoare anual hărțuirea, discriminarea în școli. Fără date nu ai progres. Dacă statul nu este transparent și nu colectează date, vin alții și comunică pe acest aspect

2.232 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
„Discriminarea, din păcate, este prezentă în școli sub forma hărțuirii”, iar primele două elemente indicate de către părinți și profesori ca motive de hărțuire sunt aspectul fizic și modul în care se îmbracă elevii, a declarat președintele Consiliului Național al Discriminării. „Primul motiv este aspectul fizic și al doilea motiv cel mai des întâlnit este cum se îmbracă elevul, adică ce posibilități are, cât de branduit se îmbracă sau nu. Și aceste motive stau la baza faptelor de hărțuire în majoritatea cazurilor”, a afirmat Csaba Asztalos la Digi24.ro. 

Președintele CNCD a explicat că datele fac parte dintr-o cercetare a instituției, aplicată la nivel național acum 2-3 ani. „Aceste lucruri au fost indicate de părinți, la nivel național, respectiv de profesori. Cred că este extrem de important să învețe regulile după care se desfășoară actul educațional atât elevii, cât și profesorii, cât și părinții și pentru asta este nevoie de pregătire la începutul fiecărui an școlar, pentru că până la urmă respectul demnității umane este despre cei 7 ani de acasă. Nu este un lucru foarte complex”, a adăugat Asztalos. 

Oficialul a precizat că CNCD a primit anul trecut 945 de petiții și, cu privire la educație, „am avut 91 de plângeri care vizează posibile fapte de discriminare din sistemul de educație, diferite tipuri de discriminare, nu neapărat formele de hărțuire. Dar în orice societate sunt substanțial mai puține plângeri decât cazuri de discriminare, adică este o formă de subraportare a faptelor de discriminare”. 

Președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării a afirmat că a constatat „o deschidere din partea cadrelor didactice și a școlilor pe acest palier, după care este un grad de necunoaștere, lipsă de resurse din partea părinților, lipsă de asistență juridică sau chiar și psihologică pentru a merge și a depune o petiție la CNCD sau la instanța de judecată. Teama de repercusiuni, din nou, este o cauză care conduce la lipsa de inacțiune în aceste cazuri. Teama că va avea parte de un tratament advers ulterior, dacă depune o plângere. Mai pe limba noastră, o răzbunare ca un tratament advers, o răzbunare din partea colegilor. Ceea ce se întâmplă și la locul de muncă”. 

Statul ar avea obligația, și aici mă refer la Guvern, la Ministerul Educației, să măsoare acest lucru [bullyingul], să colecteze date cu privire la hărțuirea în școli, cu privire la discriminarea în școli și, din păcate, nu avem astfel de sondaje de opinie și nici o colectare de date pe plângeri. Este destul de deficitar. Dar practic ar fi ca statul la 2 ani, la 3 ani, dacă nu în fiecare an, să măsoare sociologic sistemul de educație, problemele cu care se confruntă elevii, părinții, profesorii și în cadrul unor astfel de studii sociologice să măsoare și percepții și atitudini”, a afirmat Asztalos. 

Întrebat de ce nu face executivul astfel de măsurători, oficialul a răspuns: „Cred că nu se gândesc, pentru că nu e vorba de resurse, nu costă foarte mult să faci astfel de studii. Și de ce este important să faci acest lucru? Pentru că fără date nu ai progres. Nu poți să îți fundamentezi politicile publice și tu ai nevoie periodic să măsori și în societate, de exemplu, și în pe piața muncii, și în sistemul de educație e o obligație să măsori, pentru că nici nu poți să raportezi către parteneri externi cum implementezi tu convenția”. 

„Efectiv noi nu am învățat încă să colectăm date pe zona drepturilor omului. Am început, avem o serie de date pe anumite domenii, dar trebuie să ne îmbunătățim această capacitate de a colecta date, pentru că este obligația, este obligație a statului, obligație și față de partenerii noștri externi. Faptul că suntem stat membru în Uniunea Europeană, faptul că am ratificat o serie de convenții și tratate la care noi ne raportăm periodic și atunci avem această obligație. Fără a avea aceste date nu putem să vedem care este stadiul nostru de dezvoltare și aceste date ne sunt și utile, pentru că s-ar putea anumite măsuri pe care le-am adoptat să aibă efecte pozitive și atunci să avem un corespondent în în aceste măsurători. Deci, eu personal, cred că Guvernul ar trebui periodic să emită un un raport cu privire la situația din educație, pe anumite date statistice ș.a.m.d.”, a declarat Csaba Asztalos, la Digi24.ro.

„Dacă mă întrebați astăzi câte persoane cu dizabilități avem în preuniversitar, mi-e greu să vă răspund. Sau câți cetățeni români de romă avem în preuniversitar. Probabil că undeva există aceste date, nu știu cât de actualizate sunt, dar avem nevoie de transparență. Dacă nu punem la dispoziția societății aceste date, nu le colectăm și nu avem transparență, atunci intrăm într-o zonă de tot felul de bârfe, de scandaluri și teorii ale conspirației. Statul dacă nu este transparent și nu colectează date, vin alții și comunică pe acest aspect”, a atras atenția președintele CNCD


36 comments
  1. Mihaela, ai perfecta dreptate. Si un amarat de dulap fin pal cu chei la sertare sau o boxa metalica precum la cutiile de posta sunt mai mult decat ok pentru telefoane. Unde mai este si paznic sau camere de supraveghere sau cartele sau recunoastere faciala la intrare, deja e perfect. Si e o investitie acceptabila ca pret, ca se face o data. Dar nu se vrea. Cat despre sondajul pentru o uniforma decenta, dar practica, deschid eu lista: PENTRU.

  2. Doamna Mihaela, bună idee aceasta cu compartimentele de tip easybox. se practică în alte țări, inclusiv husa cu compartimente multiple ce taie semnalul, husa ținută de cineva din sc pentru toată clasa. Așa elevii le vor închide, că lăsate deschise și fără semnal se descarcă; asta presupune un 10-20 min timp de primire a elevilor în șc. și alte minute la iesire și predate obiecte (nu se poate face in șc. cu 2-3 schimburi decât cu personal destinat doar acestui scop). Copiii se “reglează” singuri, reguli să fie. REGULI, domnilor CNCD, Min Edu, școli și Insp. Sc.! Altfel ce rost aveți pe lume, stimate instituții?! Producătorii de tel. spun clar negru pe alb la prima configurare a unui tel. nou care e vârsta de la care minorul însuși e responsabil pentru ce face cu tel. (13 sau 14 ani mi se pare). Ia vedeți la operatorii de telefonie, poate reușiți să scrie 2 rânduri cu o bifă pe o factură a tel. in care adultul ce cumpără să bifeze că îl folosește el însuși …sau de nu că ia la cunoștință că e responsabil pt folosirea obiectului (idem pt tel uzate), că dacă e periculos, e ca și cumpăratul de țigări (interzisă vânzarea către minori) sau portul de fieștece armă, nu? Sau cum ziceți să fie? Nici o problemă dacă nu aveți idei, nu e cazul să inventati roata, priviți înspre legea europeană pe temă. Neinformarea e o culpă cu urmări. Nu e cazul să fiți neinformați, domnilor autorități și servicii publice.

  3. Un părinte cumsecade e cazul să știe că sesizări poate face la multe instituții simultan sau cum îl ține răbdarea să vadă violenta rezolvată: la școală, la DGASPC, la Insp Sc., la Avocatul Copilului (instituție a Avocatului Poporului), la Parchetul județului (procuratură), sectorului și nu în ultimul rand la presa neaservită politic. Școlii și Insp Scolar le poate cere a pune la dispoziție certificatul de INTEGRITATE al oricărui prof. asupra căruia are suspiciuni că face abuzuri, prozelitism, discriminări, plus evaluarea anuală ce se face profesorilor in fiecare Ianuarie (mă rog, aud că și-o fac așa, între colegi). Mergeți pe încrederea în copii dumneavoastră și de nu știți, întrebați un avocat: in ce va spune, copilul are așa-numita “prezumție de veridicitate”, așadar afirmațiile părinților defensivi (sau ale profesorilor din cârdășia lor) de genul “nu știu, nu am văzut, nu cred că al meu poate face asta, nu a fost violent, nu e agresiv defel, ce dovezi aveți?, etc.” obișnuiti-vă, stimați părinți și tutori, să le vedeți ca pe niște vorbe goale, nepăsare sau intenții de mușamalizare. Așadar vă rămâne VOCEA: hârtii/e-mail-uri, denunțat la ONG-uri și mers până la capăt până se învață bunele purtări între colegi și între copii. Când se vor aduna cap la cap datele de la toate instituțiile (chiar printr-o simpla cercetare a unui neica-Nimeni foarte valoros, dealtfel), atunci se va vedea în cifre vârful icebergului și astfel estima BAZA, tot în cifre; exista metodă pentru asta și se folosește.
    Măsurători la 2-3 ani?!! Ce glumă proastă! Anual!! Altfel se pierde fenomenul din ochi la generațiile dintre survey-uri. E foarte, FOARTE simplu de făcut un astfel de survey și de colectat date. Datele se colectează profesionist, deci cu umbrelă GDPR iar în școli ANONIM dacă pe hârtie. Bunăvoință să fie! Succes!

  4. Oana se hraneste cu scandal. Femeia e neimplinita pe alte planuri si frustrata din varii motive si s-a obisnuit sa faca din Edupedu si profesori fosa septica a propriilor limitari. Si macar de ar vidanja din cand in cand, dar problema e ca la ea e mereu refulare pe aici. Cucoana, te intreb pe direct: Esti nef…ta? Sa facem o cheta, sa te inscriem intr-o aplicatie de dating, sa facem pe petitorii? Cu ce te putem ajuta ca sa nu-ti mai versi abjectiile pe acest site? Ne-ai terminat, ne-ai acrit, ne-ai saturat de cat cawcat ai mancat pe aici. Chiar nu-i simti gustul? Trebuie sa vina zeci de oameni sa-ti spuna ca esti manjita pe la gura ca sa intelegi ca-ti pute gura de la cat rahat ai mancat pe aici? Mai cucoana, cand 10 iti spun ca esti beat, te culci, nu mai bei un paharel.

  5. La noi la școală am încercat sa ii lăsăm o zi cu telefonul în timpul programului Școală Altfel….a ieșit un circ, foarte mulți au făcut live pe Tiktok…poze din baie pe Facebook…asa ceva nu se mai întâmplă. Dar nici nu ni s a întâmplat sa ii fie rău vreunui copil și sa nu fie sunat instant părintele. Nr de telefon al părinților este trecut la sfârșitul catalogului…profesorul știe ce are de făcut! Cat despre uniforma….banii sunt puțini pentru cei cu 3-4 copii. Nu e chiar asa simplu sa scoți 5-6 sute de lei la începutul anului școlar sa cumperi uniforma la 4 copii. Trebuie avute în vedere toate situațiile.

    1. Stau și mă întreb, dacă școală a semnat un contract de confidențialitate cu părinții, pentru protecția datelor cu caracter personal, conform GDPR, că dacă nu, atunci e cam nașpa situația. Eu una, nu sunt de acord să îmi dau datele personale, fără să nu am un contract la mână în privința asta. Sunt de părere că telefonul mobil trebuie să stea la copil, pe silențios și în ghiozdan, nu la voi. Ce, vă e teamă că veți fi înregistrați, când unii dintre voi faceți abuzuri împotriva copiilor și vreți să mușamalizați, ca să nu vă pierdeți locul călduț de la buget?

        1. În România, cucoană, la stat, dar regretul părinților mei, a fost că nu au apărut atât de repede școli private și au fost nevoiți să mă înscrie la învățământul de stat. Ei au zis mereu, că învățământul de stat le provoacă scârbă și același lucru mi l-au inoculat și mie, ca să nu fac cu copilul meu la fel, să îl înscriu în învățământul de stat mizerabil și scârbos

      1. Statul nu va interveni să îi ajute în achiziționarea acestor mizerii. Statul doar a zis și atât, dar nu va ridica un deget să le dea vreun leu. Li se va cere să se descurce singurei.

    2. În Focsani s-au facut afaceri complet ilegale cu uniformele. Aproape toate scolile au cumparat tricouri si hanorace de o calitate execrabila la preturi exagerat de mari. Un tricou de 1 euro din China sau din Turcia, neverificat calitativ, prost cusut si probabil vopsit cu substante interzise in UE, s-a vandut cu 10 euro. Hanoracele se scamosau pe interior pana la urzeala si costau 20 de euro. Vanzatoarea, o nesimtita din Macin (Tulcea), nu a incheiat contracte ci a vandut numai si numai ilegal. Ne-am adunat mai multi parinti si am reclamat aceasta frauda, dar nu ne-a ascultat nimeni. Institutiile care ar trebui sa ia masuri sunt politizate din radacini si tergiversează sau ingoapa orice reclamatie. Am trimis articole si in presa locala care a refuzat sa le publice. A fost o afacere de cel putin 500.000 de euro doar din octombrie pana la inceputul lunii decembrie 2023.
      Poate incearca si Edupedu o ancheta jurnalistica. Noi, parintii pacaliti si fortati sa se conformeze la presiunile dirigintilor, ne simtim jigniti si furati si santajati. Am dat 390 de lei pentru 4 tricouri si 2 hanorace pe care le-am aruncat la gunoi dupa doua saptamani. Acum ne forteaza sa cumparam iar. Doresc sa-mi pastrez anonimatul.

  6. Desigur că de deciziile se iau pe date, așa e civilizat. Ce e, s-a inventat roata la CNCD?!
    Si ce aveți cu număratul romilor? Aș înțelege doar daca ar fi numai ei cei care fac plângeri..se pot număra cei “vulnerabili”, așa sunt numiți în formularele de evaluare a bullyingului; vulnerabile sunt persoanele de diverse etnii (minoritare), de anumite naționalități in România, de anumită culoare a parului, pielii , chiar înălțime sau kilograme pe cantar și multe alte caracteristici care ii fac sa fie văzuți ca ” diferiți”, dacă vorbim de copii (deci despre riscul de a fi în acte de bullying). E simplu să credem că doar prin haine se violentează copiii între ei…. dacă au haine la fel, găsesc ei altceva, agresivitatea găsește altă cale de manifestare, importanta e atitudinea in fata unor astfel de comportamente (toleranta zero). incepi cu standarde de toleranță zero și obții măcar puțin, apoi un ambient tot di tot mai bun pt învățare, implicând toți, dar toți actorii sociali din jurul copiilor până înțeleg efectul a ceea ce fac și aleg pacea între ei.
    Hartuirea, zisă mobbing, domnule, e altceva, e între adulti la serviciu, de regulă ce se află în relație de autoritate unul față de altul (director-profesor, inspector-director, de ex.); mai ales autoritatea e caracteristica ce ii face vulnerabili pe cei hărțuiți.

  7. securiști?! :))
    unii cum n au replica,dau cu securiștii ..:))
    de fapt ne am obișnuit cu dna care da cu pofta în educație ori de câte ori poate:))

  8. Trebuie să fie lăsați copiii și părinții lor să opteze dacă vor uniformă sau nu, nu că v-ați gândit voi, că să ne întoarcem la comunism și să îi obligăm să poarte uniformă. Schimbați modul de predare și apoi să impuneți uniformă.

  9. daca păstrăm uniforma,nu se adâncea prăpastia între bogați și săraci…dar deh,suntem așa înguști la minte că asociem uniforma cu comunismul. Câți copii nu sufera pentru că ai lor părinți cu țin pasul financiar cu alții care și trimit copiii la școală pentru parada modei ?!
    Marile colegii de afara (care se respecta) – și chiar din Ro își poartă uniforma cu mândrie…

    1. Eu am copii care sufera bullying pentru pantofi vechi, pentru haine care nu sunt la moda. Daca ar purta toti uniforma nu s-ar mai intampla asta macar pentru un motiv.

  10. Fara masuri nu ai progres, nu fara date. Degeaba stim daca nu facem ceva. Introduceti uniforma la nivel national, sanctiuni, scoaterea telefonului si va fi mult mai bine.

    1. Deja deveniți securiști. Nu mai trăim în comunism, dat se pare că pentru mulți comunismul a murit, dat spiritul a rămas același. Și vă mai mirați de ce vă urăsc și vă jignesc copiii și părinții lor. Dacă un copil nu se simte bine și trebuie să își anunțe părinții, ce face? Se duce la secretariatul școlii (pe care o să îl doară in dos și nici acolo) să își sune părinții? Trezirea la realitate! Suntem în era tehnologiei, nu în epoca de piatră.

      1. Introducerea uniformei si predarea telefoanelor la intrarea in salile de curs nu reprezinta masuri ceausiste. Si da, elevul poate merge la secretariat sa ceara permisiunea de a da un telefon parintelui. Era tehnologiei este doar in laboratoarele scolare. Era telefoanelor mobile este acasa sau pe strada in timpul liber. Puteti lasa copiii sa doarma cu telefoanele daca doriti. Daca nu va convine atunci acceptati hartuirea din scoli.

        1. Ba din contră, este o măsură securisto-comunistă, că la cât de scârbe sunt alea de la secretariatul școlii, nu îi vor ajuta pe copiii care vor avea nevoie de ajutor. Lăsați-ne, fraților cu idioțeniile astea! Și noi, în anii 2000, am avut uniformă, dar nu am purtat niciunul mizeria aia, tot în blugi și tricouri. Chiar și părinții noștri nu ne lăsau să mergem la școală în jegul acela de uniformă. Direcțiunea a vrut să ne amendeze, dar au venit părinții noștri și au făcut scandal și s-au abținut să ne mai ceară să venim în uniformă și sper ca și părinții de acum să ia atitudine împotriva idioțeniei ăsteia.

          1. dacă ați făcut școală înainte de 89,părinții nu se amestecau in purtarea uniformei. Era o regulă clara
            Dacă ați făcut școală după 90, nu mai erau uniforme,deci trebuie sa vă decideți, OanaM…

      2. ANUNTA la secretariat SI se ia legatura instant cu parintele.
        SI tot secretariatul suna la ambulanță sa vina de urgenta la *caz*
        esti multumita?
        institutia de invatamant are telefon fix , directorul are telefon SI fax .
        poti suna SI la politie SI la pompieri ptr Orice situație fortuita .
        daca vb de situații reale SI serioase.
        Petru birfe SI plingeri false SI alte alinturi care nu se pot da pe post , pentru asta va trebuie mobil.
        SI pentru copiat
        SI pentru stat SI postat pe fb SI insta .
        auzi la ea .. un copil nu se simte bine .. s a stricat la burta sau ce , il apuca pântecaraia cand aude ca da test SI o suna pe ma sa sa vina urgent sa l ia acasa pe motiv ca a intervenit o urgenta in familie. mama isi ia odorul SI se duc la mol la shopping SI lunch . fraierii dau test in timp ce odorul salvat pune poze pe insta cum petrece el timp de calitate cu ma sa… SI ce SI a mai cumparat de la bershka 🙄
        a doua zi odorul vine sa prezinte live noua toaleta in timp ce fraierii repeta stresati pentru urmatorul test…
        lu asta cu țoale noi , brusc i se face RAU , suna pe mami. SI .. repetat

        va suna cunoscut !?!

        1. Și vă mai mirați de ce sunt atâția părinți care aleg homeschooling, pe care voi vreți să îl distrugeți. Din cauza acestor idei. Nu toți părinții vor uniformă și sper să iasă scandal pe tema asta.

          1. Să facă EduPedu sondaj, să vedem ce vor părinții. Eu sunt de acord cu uniformele. sigur că în clasele cu mulți elevi de fitze va exista bullying în continuare pentru că incaltarile nu sunt incluse in uniformă, ghiozdanul, mașina, telefonul pot sa fie de “săraci” sau de “bogați”, dar macar nu ai mai vedea de 11 ani îmbrăcate la școală cu haine mai decoltate decât am eu costumul de baie :))
            Dar sa existe și pantaloni pentru fete, nu sa ajungă cum făceam noi acum 30 de ani, de purtam pantaloni de trening pe sub uniformă iarna :)) ciudat că cineva crede că e o măsură comunistă. știu scoli particulare cu uniformă și mi se pare decent. de telefoane nici nu am ce comenta. Aș vrea să fie interzise cu totul în școli. firmele astea care au easyboxuri sa instaleze ceva similar la intrarea în fiecare școală și să își lase copiii acolo telefoanele și gata. să nu aibă nici profesorii grija lor, nici elevii să nu intre cu ele in școala. este stupid să spui că trebuie să sune copilul acasă dacă îi e rău. oricum nu poate pleca din școală fara să discute cu un profesor, ceva, și în cazuri dramatice, cum a fost al fetei care a înghițit un jeleu in vara, nu ajuta cu nimic să aibă telefonul in buzunar. telefoanele mobile sunt foarte periculoase pentru copii, este trist că până și profesorii marșează la așa ceva, propun grupuri pentru fiecare materie doar ca sa scrie acolo ce tema au, de parcă nu le-o pot da la școală..

        2. Prost ești tu, B! Noi, cei care am făcut școala generală și liceul în anii 1994-2000 și după 2000 facultatea (unii dintre noi), nu avem mentalitatea aia idioată și comunistă de a le impune copiilor să meargă la școală în uniformă și fără telefon. Trebuie să știm în permanență unde se află aceștia prin intermediul acestui dispozitiv, care trebuie să stea la ei, nu unde vor unii cu minți de găini bețive. Copiii trebuie să aibă mai multe drepturi. Oricum școala din sistemul de stat este o risipă de bani și timp și o mizerie. Sunt pro (și am mai spus asta) pentru sistemul privat și sistemul homeschooling. Deschideți-vă la creier, suntem în secolul 21, era tehnologiei. Nu mai poți face nimic dacă nu este tehnologia. Nu mai trăim în evul mediu!!!

      3. Copilul nu este lasat in gara de nebun, nu se trezeste singur intr-o jungla. Este lasat in grija “bonelor” in care, cand vine vorba de “remorcat” la scoala aveti mare incredere. Profesorii au telefoane, au masini etc. Nu i-ati lasat in mijlocul pustiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre deschiderea școlilor: Prioritizăm pe trei paliere – grădiniţe şi învăţământ primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, elevii din şcolile care au avut dificultăți în online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţiile epidemiologice, transmite Agerpres. Potrivit ministrului, se va lua…
Vezi articolul

Colegiul Psihologilor din România nu a avizat sistemul de scanare a palmelor ce ar fi urmat să fie folosit de inspectoratul școlar Cluj pe 100 de elevi pentru determinarea profilului de orientare în carieră / În 2018 a recomandat ca dispozitivul să nu fie utilizat de către psihologi

Dispozitivul de scanare a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră care ar fi urmat să fie testat pe 100 de elevi din județul Cluj nu a fost avizat…
Vezi articolul

Salvați Copiii, propuneri pentru redeschiderea școlilor: Acordarea unei responsabilități reale autorităților locale și consultarea elevilor, nu doar a asociațiilor de părinți

Acordarea unei responsabilități reale autorităților locale și consultarea reprezentanților elevilor, nu doar ai asociațiilor de părinți în procesul decizional se numără printre recomandările făcute de „Salvați Copiii” într-o scrisoare deschisă…
Vezi articolul

BREAKING Klaus Iohannis: Am decis redeschiderea școlilor începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. În scenariul roșu, merg fizic doar copiii la gradiniță și clasele I-IV – VIDEO

“Începând de luni, cand începe semestrul II, majoritatea copiilor merg fizic la școală”, a anunțat oficial președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută marți la ora 17:00 la Palatul…
Vezi articolul

ANALIZĂ G4Media.ro: Modificări legislative în cascadă promovate în special de PNL lovesc în plin organizațiile neguvernamentale și descurajează protestele / Societatea civilă cere intervenția președintelui Iohannis

Un șir de proiecte de lege promovate în ultimele luni în special de PNL îngrădește activitatea organizațiilor guvernamentale, limitează organizarea de proteste și descurajează semnalarea cazurilor de corupție în presă,…
Vezi articolul