Au început să revină la şcoală elevii care au absentat pentru că părinții se tem pentru siguranța lor, în urma transferului unui elev de clasa a III-a acuzat că ar fi agresiv, anunță Inspectoratul Școlar Dâmbovița

3.287 de vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa anunţă, luni, că au început să revină la şcoala din localitatea Valea Voievozilor elevii care au absentat câteva zile pentru că părinții se tem pentru siguranța lor, în urma transferului unui elev de clasa a III-a acuzat că ar manifesta un comportament agresiv, potrivit Agerpres.

„În ce priveşte situaţia tensionată de la Şcoala Gimnazială Valea Voievozilor, lucrurile încep să intre în normalitate. Încă de vineri, 10.03.2023, elevii au început să revină la cursuri’, se arată într-un comunicat remis luni de IŞJ Dâmboviţa.

La solicitarea AGERPRES, IŞJ Dâmboviţa a precizat că dintr-un total de 119 elevi ai şcolii din Valea Voievozilor, luni s-au prezentat la cursuri 83 de elevi. În ceea ce priveşte clasa în care învaţă elevul acuzat că este agresiv au fost prezenţi trei elevi din totalul de 11.

Săptămâna trecută, timp de mai multe zile, elevul recent transferat de la o şcoală din Târgovişte a fost singur în întreaga şcoală din Valea Voievozilor, ceilalţi copiii refuzând să vină la ore de frica acestuia.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa anunţă şi măsurile luate pentru siguranţa elevilor, respectiv desemnarea un inspector şcolar responsabil cu monitorizarea activităţilor instructiv-educative, suplimentarea de la o jumătate la o normă întreagă de consilier şcolar şi monitorizarea prezenţei elevilor la şcoală. IŞJ menţionează că a colaborat cu instituţiile abilitate şi a asigurat, prin profesori consilieri şcolari, servicii de consiliere şi orientare psihopedagogică, individuală şi de grup.

Copilul de clasa a III-a a învăţat singur mai multe zile în întreaga şcoală. El a fost recent transferat de la Şcoala Coresi din Târgovişte, după ce părinţii elevilor de acolo au protestat timp de mai multe zile, susţinând că elevul este agresiv atât cu ceilalţi copii din şcoală, cât şi cu cadrele didactice.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte a anunţat, într-un comunicat de presă, remis la sfârşitul lunii trecute, că în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, s-au înregistrat mai multe dosare penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase de către un minor de 9 ani de la Şcoala Coresi Târgovişte, persoane vătămate fiind mai mulţi elevi, dar şi personal didactic. S-a dispus clasarea dosarului, fiind vorba de un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani şi nu răspunde penal. În prezent, la IPJ Dâmboviţa sunt depuse şi alte plângeri ce îl acuză pe copil de acelaşi tip de infracţiuni şi se efectuează cercetări.


1 comment
  1. Întreba unde sunt ceilalți copii. Nu avea pe cine să agreseze.
    Se pare că nu a dezamăgit: a luat-o fix de unde a rămas.

    Hârtii scrise, asta le plac autorităților române. Dați-le hârtii scrise, să rămână la dosar. Să-l urmărească toată viața, precum o tinichea legată de coadă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cerințele studenților pentru autorități, în contextul Covid-19: Amânarea plății taxelor, ajutor pentru studenții fără acces la calculator, mai multe burse sociale din toamnă, dezinfectarea spațiilor de cazare

“Nu ne izolați de educație!” suna apelul Alianței Naționale ale Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) către autorități, apel adresat, marți, în contextul măsurilor luate pentru combaterea epidemiei Covid-19. ANOSR formulează…
Vezi articolul

Ministerul Educației dă putere absolută inspectoratelor asupra școlilor particulare: verifică, aprobă planurile de învățământ și validează numărul de elevi

Inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București capătă un rol mult mai important în relația cu școlile particulare, potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. ISJ-urile vor…
Vezi articolul