AUR solicită ministrului Educației să includă Limba Română, Istoria și Engleza în lista olimpiadelor școlare / As vrea să cred că eliminarea Limbii române și a Istoriei din cadrul olimpiadelor școlare este doar o scăpare, spune George Simion

3.412 vizualizări
Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com
Includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (Olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022, este solicitată ministrului Educației de către Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), potrivit Agerpres. Amintim că Edupedu.ro a scris care sunt concursurile și olimpiadele școlare ce vor fi organizate în anul școlar curent, după ce au fost publicate listele de către Ministerul Educației.
  • Competițiile școlare au fost suspendate timp ce doi ani școlari la rând din cauza pandemiei de Covid-19.

„Aş vrea să cred că eliminarea Limbii române şi a Istoriei din cadrul olimpiadelor şcolare este doar o scăpare, o regretabilă eroare, şi nu rezultatul unei acţiuni conştiente la nivelul Ministerului Educaţiei. Eliminarea acestor materii din sistemul competiţiilor şcolare naţionale se datorează ori incompetenţei, ori unei intenţii malefice de eliminare pas cu pas a identităţii naţionale ca pilon de formare a viitorilor cetăţeni ai României. Indiferent de explicaţie, cineva trebuie să plătească pentru acest pas greşit”, a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

Senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, a subliniat următoarele: „Solicit ministrului Sorin Cîmpeanu şi tuturor funcţionarilor din Ministerul Educaţiei din România să-şi facă datoria faţă de poporul român. Misiunea acestui minister este să se asigure că sistemul de învăţământ din România formează viitori cetăţeni ai ţării, conştienţi de identitatea, cultura şi spiritualitatea noastră naţională”.

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
LISTĂ Care sunt concursurile și olimpiadele școlare din anul școlar 2021-2022. Nu apar cea de engleză și cea de limba și literatura română. Se va organiza la limba maghiară / Noutate: competiții de robotică, de creație digitală
Olimpiadele și concursurile naționale, oficial reluate după o pauză de doi ani. Cîmpeanu: Le vom organiza și online dacă situația o va impune / VIDEO


2 comments
  1. Mi se pare mie sau ii cam promovați pe ăștia de la HAur?

    1. Si ce ar trebui sa se faca? Sa cenzureze reactia AUR? Nu a oprit nimeni USR-ul sau alte partide sa vina cu o reactie la aceasta decizie a ministerului. A cui e vina ca AUR sunt singurii care s-au sesizat?
      Asta inseamna la tine promovare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vineri, 13 martie, zi de salariu pentru profesorii și angajații din Învățământ. Recent, aplicația de salarizare a fost actualizată în privința plății sentințelor judecătorești / Doar angajații cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici primesc indemnizație de hrană

Pe 13 martie, profesorii și angajații din Învățământ primesc salariile. De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 martie pică sâmbăta, așa că vineri,…
Vezi articolul

Daniel David: Nimeni nu își propune să nu fie relevante olimpiadele dar nici să devină „excepție a excepțiilor” / Trebuie să fie o competitivitate în care elevii merg din pasiune și apoi să avem o serie de recompense și sub formă de facilități

Ministrul Educației Daniel David spune că elevii trebuie să meargă din pasiune la olimpiade și apoi să fie și o serie de recompense. „În condiții de criză fiscal – bugetară…
Vezi articolul

Solicitare urgentă în școli, de la Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, care începe luni, 22 mai / Directorii trebuie să completeze formularul până mâine dimineață, iar inspectorii să dea raportul vineri la 10, la centru – surse

O solicitare urgentă a fost trimisă joi după-amiază la inspectoratele școlare, de către Ministerul Educației, conform surselor Edupedu.ro. Instituția le-a cerut inspectorilor să solicite în toate școlile date concrete despre…
Vezi articolul

Prefectul judeţului Harghita: Elevii de la internatul din Odorheiul Secuiesc au pierdut rechizite, îmbrăcăminte şi alte bunuri. Am discutat despre siguranţa clădirii şi ajutorarea celor implicaţi; se va face o expertiză a clădirii

Elevii de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc, care s-a prăbuşit parţial în cursul zilei de luni, vor fi cazaţi într-o altă clădire după ce vor reveni din…
Vezi articolul

Daniel David, despre noile planuri-cadru pentru liceu: La nivelul filierei teoretice, nicio disciplină nu a pierdut nimic – niciuneia nu i s-au tăiat orele! / Documentele sunt în dezbatere timp de 10 zile

Ministrul Educației Daniel David a transmis într-un mesaj după publicarea planurilor-cadru pentru liceu 2025, varianta după consultările din ianuarie, că „la nivelul filierei teoretice, nicio disciplină nu a pierdut nimic…
Vezi articolul

Biblioteca școlară virtuală Edulib este online, dar încă nu permite acces la lecții sau la alte instrumente, la cinci ani după ce a fost anunțată / Sunt promise teste de măsurare a „alfabetizării funcționale a elevilor” și un „roboțel” bazat pe inteligență artificială, numit Ioana

Biblioteca Școlară Virtuală, proiect prevăzut de Legea educației încă din 2011, lansat de minister acum cinci ani și care ar fi trebuit finalizat anul trecut, cu o finanțare europeană de…
Vezi articolul