Prefectul judeţului Harghita: Elevii de la internatul din Odorheiul Secuiesc au pierdut rechizite, îmbrăcăminte şi alte bunuri. Am discutat despre siguranţa clădirii şi ajutorarea celor implicaţi; se va face o expertiză a clădirii

3.804 vizualizări
Internat Odorheiu Secuiesc / Foto: ISU Harghita
Elevii de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc, care s-a prăbuşit parţial în cursul zilei de luni, vor fi cazaţi într-o altă clădire după ce vor reveni din vacanţă şi vor primi ajutoare din partea autorităţilor, a declarat prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor, citat de Agerpres.

Prefectul a afirmat că, în cursul dimineţii de marţi, la sediul Prefecturii din Miercurea Ciuc a avut loc o şedinţă cu reprezentanţii mai multor instituţii, în cadrul căreia s-au stabilit măsuri pentru sprijinirea tuturor elevilor afectaţi de accident. Petres Sandor a precizat că în internat stăteau 97 de copii din localităţile învecinate, iar aceştia au rămas fără îmbrăcăminte şi rechizite şcolare, relatează agenția de presă.

„În cursul zilei de ieri, ne-am axat cu prioritate pe salvarea elevilor rămaşi sub dărâmături, iar astăzi am discutat despre siguranţa clădirii şi ajutorarea celor implicaţi. Sunt familii cu probleme, vă daţi seama, copiii au pierdut rechizite, îmbrăcăminte şi alte bunuri. În clădire nu se va mai intra, iar noi dorim să vedem care sunt nevoile, ca să îi putem ajuta. De asemenea, trebuie să organizăm şi cazarea elevilor care au stat în internat, să ştie unde vor sta după vacanţă, când se va relua şcoala”, a afirmat, pentru Agerpres, Petres Sandor.

Potrivit acestuia, băiatul în vârstă de 17 ani care a murit în cursul serii de luni după ce a fost sub dărâmături era din localitatea Lupeni, iar cele trei fete rănite sunt în spital – una, în stare gravă, a fost transferată la Târgu Mureş, iar celelalte două au fost internate la Odorheiul Secuiesc.

Autorităţile le-au oferit celorlalţi elevi posibilitatea de a se caza la căminul Liceului Reformat, dar aceştia au fost luaţi acasă de către părinţi.

Prefectul a spus că în acest caz este în desfăşurare o anchetă penală şi urmează a fi efectuată o expertiză a clădirii, pentru a se afla motivele care au condus la producerea acestei tragedii.

„Expertiza va evalua starea clădirii, dacă va putea fi reabilitată sau va trebui demolată. Până atunci, nu se mai atinge nimeni de ea”, a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Clădirea care găzduia internatul, închiriată de la Biserica romano-catolică, era veche, a arătat el, și cel mai probabil dărâmarea peretelui are legătură cu lucrările de infrastructură efectuate în zonă.

Luni seară, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Harghita a anunţat că a demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi ucidere din culpă în acest caz, fiind vorba de moartea unui elev şi rănirea a trei adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, transmite Agerpres.

Citește și:
BREAKING Un elev a murit sub peretele prăbușit al căminului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Alte trei victime au fost scoase de sub dărâmături și sunt la spital / Clădirea e pe lista Ministerului Educației de școli cu risc seismic, dar apare ca neîncadrată într-o clasă
Kelemen Hunor, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc: Întrebarea e cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor, aici trebuie căutați responsabilii
La internatul din Odorheiu Secuiesc unde un elev a murit erau cazați 97 de elevi de la mai multe licee / O parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să fugă din camere. Dacă se întâmpla la ora 17 când începeau activitățile era mai grav, spune șeful ISJ Harghita
Ședință de urgență la Ministerul Educației, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc, de prăbușirea unui cămin de liceu. Ligia Deca: Autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă
Klaus Iohannis: Solicit elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați
Ligia Deca despre prăbușirea peretelui internatului din Odorheiul Secuiesc: Nu am date despre situația clădirii. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple
Val de comentarii critice la adresa „România educată”, la postarea președintelui Klaus Iohannis în care acesta cere elucidarea cauzelor tragediei de la liceul din Odorheiu Secuiesc


2 comments
  1. Inca o tragedie care demonstreaza monstruozitatea degringoladei, nepasarii, habarnismului guvernului care se propaga de sus in jos la toate nivelurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Topul claselor de mate-info din București

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București limitează pilotarea doar la clasa a XII-a / Directoarea Ionela Neagoe: Din cauza modificărilor aduse prin legea 141, care prevăd creșterea normei didactice, nu mai putem aplica proiectul și pentru restul claselor

În anul școlar 2025-2026, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” va pilota pentru al cincilea an consecutiv un model educațional diferit față de cel clasic, însă doar pentru clasa a XII-a. Proiectul…
Vezi articolul

Ce înseamnă rata de 70% „recomandată de OMS”, invocată de Cîmpeanu ca referință pentru vaccinarea angajaților din școli? Organizația Mondială a Sănătății: O țintă de vaccinare pentru populația tuturor țărilor, până la mijlocul lui 2022

De când a impus pragul de 60% pentru rata de vaccinare a personalului din școli drept condiție pentru predarea față în față, ministrul Cîmpeanu a spus în mod repetat că…
Vezi articolul

Daniel David: Spun a zecea oară, nu am interzis olimpiadele la clasele primare. Doar nu vreau să le organizeze ministerul Educației. La vârste mici trebuie să dezvoltăm abilitățile de bază / Despre olimpiadele suprapuse: Îmi pare rău, n-am cum să evit asta

N-am interzis nimic. Le încurajez, doar că nu vreau să le organizeze ministerul, a declarat ministrul Educației și Cercetării (MEC), Daniel David, referindu-se la competițiile școlare pentru elevii din clasele…
Vezi articolul

Clarificările Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru Ministerul Educației: Documentele justificative pe care le au școlile de arhivat pentru profesorii și angajații care au primit anul trecut prima didactică de 1.500 de lei și prima profesională de 500 de lei – document

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis Ministerului Educației clarificări în privința documentelor justificative pe care le au școlile de arhivat pentru primele de carieră didactică și cele de carieră…
Vezi articolul