Aura Stănculescu, profesor consilier școlar și director al Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, spune că elevii uneori se simt nevăzuți și neînțeleși la școală, iar „profesorul este cel care trebuie să îi vadă”. Invitată în podcastul Salvați Copiii, Aura Stănculescu spune că mai sunt cazuri în care Și sunt profesori care merg în clase și pretind respectul copiilor pur și simplu profesorii vor respectul elevilor doar pentru că reprezintă o autoritate:« eu sunt la catedră, tu ești în bancă, tu ești acolo alături de ceilalți»”.
Întrebată care este cel mai dureros aspect din școala românească, Aura Stănculescu, consilier școlar spune că elevii se simt uneori invizibili și neînțeleși chiar de profesori, de cei care trebuie să îi vadă.
„Eu dacă sunt profesor, înseamnă că eu mi-am ales această profesie de a forma, de a dezvolta, de a forma caractere, de a forma competențe, de a ajuta copiii să fie cât mai buni în raport cu ceea ce pot ei să fie și de a fi mai departe buni cetățeni. Asta înseamnă că eu îmi înțeleg rolul, mi-l asum și îl prestez ca atare.
Dacă eu nu m-am gândit așa când am intrat în profesia asta și m-am gândit că e un loc de muncă sigur la stat, de unde pot să ieși la pensie fără prea mari bătăi de cap, unde salariu este sigur, lună de lună s-ar putea să mă raportez diferit la copiii pe care-i am în fața mea”.
Directoarea CMBRAE mai subliniază și importanța ca profesorii să învețe de la elevi:
„Am nevoie să învăț de la copii. Am nevoie să știu ce în mintea lor. Am nevoie să văd cum se raportează ei la tot ce se întâmplă în societate ca transformare, pentru că în felul ăsta pot să-l înțeleg”, spune Aura Stănculescu.
Redăm răspunsul integral al consilierului școlar Aura Stănculescu
Salvați Copiii: Dacă ar fi să începem cu cel mai dureros aspect din școala românească, care credeți că ar fi acela?
Aura Stănculescu, consilier școlar și director CMBRAE: Dacă îi întrebăm pe elevi, s-ar putea să aflăm că îi doare foarte tare că sunt invizibili. Asta înseamnă că nu sunt văzuți, auziți, ascultați, înțeleși. Nu sunt ajutați să fie ei cei care sunt sau să se descopere ei cei care sunt. Pentru că este un proces și trebuie însoțiți. Presupune analiză, reflecție, descoperire a sinelui, într-un anumit mod se întâmplă procesul ăsta de acasă, dar școala poate să-l dirijeze altfel și să-l ajute să ajungă la niște răspunsuri mai ușor. Deci s-ar putea să-i doară treaba asta, că la școală uneori sunt invizibili. Și dacă sunt invizibili, ei ușor ușor se dezangajează, pentru că, nu-i așa, dacă ești invizibil nu poți avea conexiune cu celălalt. Prin urmare, școala ar trebui să se gândească… când zic școală mă refer la profesor, pentru că școala e o clădire, avem niște spații, dar viața ei e dată de sufletul profesorilor.
Salvații Copiii: Ce-i face invizibili pe copiii aceștia?
Aura Stănculescu, consilier școlar și director CMBRAE: Faptul că nu sunt văzuți de către cei care ar trebui să-i vadă. Pentru că cel care trebuie să-l vadă pe copil trebuie să înțeleagă care este rolul lui.
Eu dacă sunt profesor, înseamnă că eu mi-am ales această profesie de a forma, de a dezvolta, de a forma caractere, de a forma competențe, de a ajuta copiii să fie cât mai buni în raport cu ceea ce pot ei să fie și de a fi mai departe buni cetățeni. Asta înseamnă că eu îmi înțeleg rolul, mi-l asum și îl prestez ca atare.
Dacă eu nu m-am gândit așa când am intrat în profesia asta și m-am gândit că e un loc de muncă sigur la stat, de unde pot să ieși la pensie fără prea mari bătăi de cap, unde salariu este sigur, lună de lună s-ar putea să mă raportez diferit la copiii pe care-i am în fața mea.
Sunt profesori care merg în clase și se pun la dispoziția elevilor ca resurse fără să spună lucrurile astea, dar în mintea lor asta este. Sunt resurse pentru creșterea, dezvoltarea bunăstarea copiilor, pentru siguranța lor emoțională, pentru creșterea lor permanentă. Fiind asta în mintea lor fac toate lucrurile astea în această direcție. Acei profesori cu siguranță vor avea o conexiune cu copiii, cu siguranță vor avea o relație partenerială, vor încuraja exprimarea, îi vor vedea, îi vor asculta, îi vor înțelege pe copii, nu îi vor expune în moduri în care lor le face rău.
Și sunt profesori care merg în clase și pretind respectul copiilor pur și simplu pentru că eu sunt autoritatea, eu sunt la catedră, tu ești în bancă, tu ești acolo alături de ceilalți.
Salvați Copiii: Mai merge treaba asta cu respectul, care trebuie să existe pur și simplu?
Aura Stănculescu, consilier școlar și director CMBRAE: Studii nu avem. Da, ar trebui să vedem percepția elevilor, însă noi aflăm lucrurile astea la cabinet de la copii, adică relatează astfel de atitudini ale profesorilor. Am spune că n-ar trebui să mai existe dar ei relatează că se mai întâmplă și atunci când ai în clasă un profesor care îți pretinde respectul fără să ți-l acorde și el, greu să existe o reciprocitate în relație și e greu să existe conexiune. Fără conexiune nu există fluxul de informație, nu există fluxul de energie nu avem canalul prin care informația să treacă dintr-o parte în alta, valorile să treacă dintr-o parte în alta, înțelegerea perspectivei celălalt, să funcționeze în ambele sensuri, pentru că aici este în schimb avantajos de informații, de valori, de atitudini pe care noi le avem la clasă. Profesorul învață o dată cu elevul.
Profesorii au un decalaj de vârstă între ei și elevilor, să zicem, 20 de ani, 10 ani, 30 de ani, 40 de ani. Mă includ în categoria profesorilor cu experiență mai multă și care vin dintr-o altă generație. Am nevoie să învăț de la copii. Am nevoie să știu ce în mintea lor. Am nevoie să văd cum se raportează ei la tot ce se întâmplă în societate ca transformare, pentru că în felul ăsta pot să-l înțeleg.
Sunt încă profesori care ar spune eu sunt la catedră. Am deja respectul câștigat pentru că mă aflu la catedră. Nu am ce să învăț de la copii.
Da, pentru că vin să livreze conținuturi și într-o formă așa cum au învățat ei cândva, când erau mici, pentru că da, schimbarea asta, de la conținut la competență am făcut-o de câțiva ani, da, să zicem, 15 ani. Să formez competență e mai mult decât să transmiți informație, conținut înseamnă, dincolo de asta, să exersezi lucrurile alea. I le transmit într-o formă în care el să le înțeleagă, apoi îl ajut să utilizeze informația aia, să o exerseze în contexte diferite, pentru a o stabiliza în mintea lui și totodată transmit și valori. Deci e competența ar fi cumva răspunsul la a știi să faci și a știi să fii. Da, știu lucruri, știu să le fac și știu să le valorizez, știu să le apreciez, știu să le utilizez în scopuri bune pentru mine și pentru ceilalți.
Salvați Copiii: Credeți că avem jumate din profesori așa?
Aura Stănculescu, consilier școlar și director CMBRAE: Nu pot să mă pronunț ca procent. Dar există și asta nu e bine, pentru că, vedeți, copilul merge la școală de acasă, unde să zicem că are un mediu care securizează emoțional, care îl ajută să crească, dezvolte, armonios, frumos. El când merge la școală de la părinții lui, află că mediul ăsta face același lucru, îi oferă aceeași siguranță și-l ajută să se dezvolte, să crească, îl protejează și îl sprijină să fie mai bun, asimilând lucruri pe care acasă familia nu are timp, pentru că părinții lucrează și ei. În momentul în care nu găsește asta în școală, el nu mai merge cu mare drag la școală.
Începe să-și caute alte preocupări în altă parte sau în timpul orelor nu mai este preocupat, nu mai este atent, nu mai este motivat să fie conectat acolo, pentru că profesorul n-a știut să-l capteze, nu a știut să-l facă interesat de temă, nu-l stârnește, curiozitatea lui nu este valorificată. Și ăsta e un alt aspect foarte important”.
