Austria deschide școlile luni: Elevii și profesorii, obligați să poarte măști FFP2 și se testeze de 3 ori pe săptămână. Două dintre teste trebuie să fie PCR. Acestea sunt gratuite în Austria

1.193 de vizualizări
Foto: © Najmi Arif Norkaman | Dreamstime.com
Luni, școlile se redeschid în Austria cu prezență fizică, dar cu reguli stricte: trei teste de COVID-19 săptămânale vor fi obligatorii pentru elevi şi profesori, dintre care două trebuie să fie teste PCR, scrie Agerpres.

Austria este în valul cinci al pandemiei, dar deschide școlile luni cu prezenţă fizică, elevii și profesorii vor fi obligați să se testeze de 3 ori pe săptămână, dintre care două vor trebui să fie teste PCR. Testele PCR sunt gratuite în Austria.

  • Directorul general pentru sănătate publică din Austria, Katharina Reich, a declarat că închiderea şcolilor va fi „ultima soluţie” pe care ar lua-o, dar nu o exclude.

Circa 85% dintre cadrele didactice austriece sunt vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce în rândul elevilor cu vârste între 12 şi 17 ani rata imunizării – prin vaccinare sau trecere prin boală – era de circa 55% la sfârşitul lunii decembrie.

Elevii şi profesorii trebuie să poate permanent o mască FFP2. Ca măsură de precauţie suplimentară, guvernul austriac le-a cerut părinţilor să-şi testeze copiii PCR în acest weekend de dinaintea redeschiderii şcolilor.

Vineri au fost confirmate în această ţară 8.786 noi cazuri de COVID-19. Presiunea asupra sistemului sanitar începe totuşi să scadă ca rezultat al lockdown-ului instituit între 22 noiembrie şi 11 decembrie, numărul pacienţilor COVID-19 internaţi fiind de 929, dintre care 278 la ATI, mai puţin de jumătate faţă de situaţia din noiembrie, mai scrie Agerpres.

Foto: © Najmi Arif Norkaman | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Cred că Franța ar trebui să retragă ordinul ministrului care a fost dovedit că plagiază” – conferențiarul universitar Ruxandra Ivan, căreia i-a fost acordat Palmes Académiques, ordin acordat anterior și ministrului acuzat de plagiat Sorin Cîmpeanu / Ea a invocat integritatea academică în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul

Onestitatea academică a fost invocată de Ruxandra Ivan, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul “Palmes Académiques“ în…
Vezi articolul

OFICIAL Simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 începe pe 5 februarie. Pentru BAC 2024, probele simulării încep în martie / Numele și prenumele candidaților vor fi anonimizate

Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 în zilele de 5, 6 și 7 februarie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Vezi articolul

UPDATE Patru elevi răniți într-o școală din județul Sibiu, după ce s-a prăbușit tavanul sălii de clasă / Unul dintre copiii răniţi a rămas internat. Termenul de garanție al montării tavanului fals expirase de 2 ani, spune primarul

Patru elevi au fost răniți într-o școală din județul Sibiu, după ce s-a prăbușit tavanul sălii de clasă. Unul dintre copiii răniţi a rămas internat în Spitalul Clinic de Pediatrie…
Vezi articolul

Condițiile de școală din Ucraina, unde profesorii încearcă să ajute copiii să învețe, în pofida războiului / „Un elev a desenat o casă și apoi a spus: oh, cred că eu nu mai am casă, pentru că au bombardat-o”

Câteva milioane de elevi din Ucraina au reluat, într-o formă sau alta, învățarea încă de la începutul acestei luni, în pofida războiului care macină țara, potrivit The Guardian, care face…
Vezi articolul