Programa de Informatică pentru clasa a IX-a pusă în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a primit de două ori aviz negativ din partea Comisiei Naționale de Specialitate, într-o „situație fără precedent”, potrivit unei scrisori deschise semnate de mai mulți profesori, transmisă redacției Edupedu.ro. Autorii scrisorii reclamă că „lucrul la programe a fost unul ermetic” și că propunerea a fost respinsă atât în comisie, cât și în dezbaterea publică.
Avizul a fost acordat majoritar negativ, potrivit scrisorii citate. În aceste condiții, Ministerul Educației și Cercetării poate lua în considerare propunerile și să modifice programa sau să adopte programa în forma pusă în consultare, avizul fiind de tip consultativ. Doar pentru programa limba și literatura română – clasa a IX-a se prelungește dezbaterea, pentru celelalte discipline calendarul reformei curriculare continuă.
- Scrisoarea vine în contextul unei serii de reacții publice critice la adresa proiectelor de programe de Informatică aflate în consultare publică, inclusiv din partea Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), a profesorilor de informatică, a mediului universitar și a industriei IT.
- Potrivit autorilor scrisorii, particularitatea cazului Informaticii este că impactul modificărilor propuse depășește sfera educațională: „impactul imediat și pe termen lung nu numai asupra învățământului informatic dar și asupra uneia dintre ramurile de vârf a economiei, industria IT”.
Profesorii din comisie susțin că „procesul elaborării Programelor a fost unul ermetic”, că a început „fără a se face o analiză atentă a impactului schimbărilor introduse” și că deciziile ar fi fost impuse „cu argumentul «s-a decis că …»”, fără clarificarea responsabilităților sau a justificărilor. Deși în grupul de lucru ar fi existat „un echilibru aproape perfect între două viziuni”, conducerea ar fi impus „o singură viziune, cea venită de nicăieri ca soluție unică”.
Potrivit textului citat, această viziune a fost „masiv respinsă de aproape toți actorii implicați în domeniu” după lansarea în dezbatere publică. Autorii menționează explicit reacții critice venite „din mediul academic (apeluri venite de la majoritatea Universităților de profil)”, „din mediul de afaceri (Asociației Patronale a Industriei de software și Servicii – ANIS)”, de la SEPI, de la consilii consultative județene, profesori, elevi și părinți, precum și existența „unei petiții publice susținută de aproximativ 1500 de semnatari”.
În acest context, Comisia Națională de Specialitate a acordat „aviz negativ” programelor, solicitând „reașezarea acesteia într-o logică firească”. Profesorii afirmă însă că, ulterior, propunerea ar fi fost doar „cosmetizată minimal” și retrimisă la avizare, primind din nou „aviz negativ”. După această reavizare, „majoritatea membrilor Comisiei Naționale de Specialitate înaintează către Ministerul Educației un Memoriu” și își exprimă speranța că „de la nivelul conducerii Ministerului Educației să apară un răspuns care să reașeze lucrurile pe coordonate normale”.
Mai jos, redăm integral scrisoarea transmisă redacției Edupedu.ro:
„Aviz negativ în Comisia Națională de Specialitate – Informatică pentru programele de clasa a IX-a
Ca și în cazul altor discipline (Eg. Limba și Literatura Română, Limba Germană) procesul de elaborare, avizare și în final aprobare a noilor Programe școlare la Informatică a condus la o dezbatere intensă. Particularitatea în cazul Informaticii este impactul imediat și pe termen lung nu numai asupra învățământului informatic dar și asupra uneia dintre ramurile de vârf a economiei, industria IT.
Deși mediatic în cazul celorlalte discipline a existat mai multă vizibilitate, la Informatică situația este unică prin faptul că programa înaintată spre aprobare NU a primit avizul Comisiei Naționale de Specialitate.
Procesul elaborării Programelor a fost unul ermetic, a demarat fără a se face o analiză atentă a impactului schimbărilor introduse și din păcate, ca și în alte cazuri cu argumentul „s-a decis că…”. Nici un răspuns la întrebarea cine a decis și cu ce argumente. Viziunile în cadrul grupului de lucru au fost din start contradictorii. Dezbaterea a stat în permanență în cadrul grupului de lucru și sub semnul unui echilibru aproape perfect între două viziuni. Cu toate acestea, de la nivelul conducerii grupului, s-a apelat la impunerea unei singure viziuni, cea venită de nicăieri ca soluție unică, fără a se ține cont de celălalt punct de vedere.
Odată ieșită în dezbatere publică, acea viziune a fost masiv respinsă de aproape toți actorii implicați în domeniu. Pe canalele oficiale au fost înregistrate zeci de puncte de vedere total opuse noilor programe. Memorii care semnalau abordarea eronată au venit din mediul academic (apeluri venite de la majoritatea Universităților de profil), din mediul de afaceri (Asociației Patronale a Industriei de software și Servicii – ANIS, reprezentând aproximativ 60% dintre firmele din industria IT din România), de la Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică, din partea Consiliilor consultative la disciplina Informatică de la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene, de la profesori, elevi și părinți. În plus, o petiție publică susținută de aproximativ 1.500 de semnatari respinge viziunea impusă de la nivelul grupului de lucru.
În mod natural, după o analiză atentă a programelor supuse avizării, Comisia Națională de Specialitate dă aviz negativ acestor programe și solicită reașezarea acesteia într-o logică firească. Din păcate, fără a se ține cont deloc de punctele de vedere venite argumentat din dezbaterea publică și din partea Comisiei Naționale de Specialitate, subgrupul din grupul de lucru decide să cosmetizeze minimal aceeași propunere și să solicite o reavizare a propunerii inițiale. În mod logic la reavizare programele primesc iar aviz negativ.
Imediat după reavizare, majoritatea membrilor Comisiei Naționale de Specialitate înaintează către Ministerul Educației un Memoriu în care este prezentată această situație fără precedent. Sperăm ca de la nivelul conducerii Ministerului Educației să apară un răspuns care să reașeze lucrurile pe coordonate normale.
Argumentele care vin împotriva formei actuale a programei sunt atât de multe și conțin elemente tehnice astfel încât nu le vom enumera aici. Ele au apărut în timpul dezbaterii și vor urma să apară în alte intervenții”.
VIDEO Prezentarea programei de Informatică și TIC la Ministerul Educației și Cercetării:
DOCUMENTE Programele puse în consultare de MEC pentru disciplina Informatică (sursa):
- Clasa a IX-a, Curriculum de specialitate (CS) pentru filiera vocațională, profilul militar, specializarea matematică-informatică militară:
- Clasa a IX-a, Curriculum de specialitate (CS) pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică:
- Clasa a IX-a, Curriculum de specialitate (CS) pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clase cu predarea disciplinei informatică în regim intensiv:
- Clasa a IX-a, Curriculum de specialitate (CS) pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii:
- Proiecție curriculară care prefigurează parcursul disciplinei pentru clasele a X-a – a XII-a: