Biserica şi Universitatea, împreună, trebuie să formeze şi să ajute tinerii – mesajul Patriarhului Daniel, la început de an universitar

1.922 de vizualizări
Foto: Mircea Florescu – Basilica.ro
Biserica şi Universitatea trebuie să formeze şi să ajute tinerii împreună, le-a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, studenților, miercuri, într-un mesaj adresat cu ocazia începutului noului an universitar, potrivit Agerpres. Cursurile universitare încep luni, 2 octombrie.

Patriarhul Daniel le-a transmis un mesaj studenților la începutul anului universitar, sugerând apropierea dintre Biserica și Universitate: “Împreună trebuie să formeze tinerii pentru ca aceştia, la rândul lor, să cultive cu încredere şi iubire valorile credinţei şi ale culturii creştine. (…) Cu prilejul deschiderii noului an universitar 2023 – 2024, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învăţătorul şi Pedagogul divin, să vă dăruiască tuturor, dascălilor, studenţilor, părinţilor şi bunicilor, sănătate şi pace, ajutor şi bucurie în activitatea şi viaţa dumneavoastră!”, a mai spus Patriarhul Daniel.

Mesajul integral al Patriarhului Daniel, cu ocazia începutul de an universitar:

“La începutul noului an universitar 2023 – 2024, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenţilor şi profesorilor din învăţământul universitar şi postuniversitar, rugându-ne lui Dumnezeu să le lumineze minţile şi să le dăruiască mult spor în activitatea de studiere, cercetare şi aprofundare a valorilor spirituale şi ştiinţifice. Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens, pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă. Împreună, Biserica şi Universitatea trebuie să preţuiască, să formeze şi să ajute tinerii de astăzi, ca aceştia, la rândul lor, să cultive cu încredere şi iubire valorile credinţei şi ale culturii creştine, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: ‘Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului’ (Coloseni 3, 20)”, a subliniat Patriarhul.

Biserica Ortodoxă Română încearcă să răspundă nevoilor de formare a tinerilor şi de conştientizare a importanţei relaţiei dintre generaţii prin programe care se desfăşoară atât în ţară, cât şi în străinătate, adaptate fiecărei comunităţi, precum întâlnirile tinerilor ortodocşi din toată lumea, activităţile Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), Programul Naţional Catehetic ‘Hristos împărtăşit copiilor’, proiectul educaţional ‘Alege Şcoala!’, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi şi studenţi, proiecte social-filantropice, dezvoltate de centrele eparhiale, protopopiate, parohii şi mănăstiri.

Apreciem în mod deosebit activităţile de voluntariat organizate de studenţii ortodocşi în folosul persoanelor vârstnice, care nu mai au pe nimeni, prin susţinerea unor acţiuni umanitare, precum: asigurarea cumpărăturilor de strictă necesitate, sprijin material şi emoţional, consiliere psihologică şi alte servicii de îngrijiri la domiciliu, aducând prin toate acestea alinare, încurajare şi speranţă. Cu prilejul deschiderii noului an universitar 2023 – 2024, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învăţătorul şi Pedagogul divin, să vă dăruiască tuturor, dascălilor, studenţilor, părinţilor şi bunicilor, sănătate şi pace, ajutor şi bucurie în activitatea şi viaţa dumneavoastră!”.

Citește și:
Patriarhul Daniel – binecuvântare pentru noul an universitar. În pandemie și în fața ”riscurilor” tehnologiei, el notează: Hristos a promis că “oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”
Patriarhul Daniel anunță că îi binecuvintează pe toți elevii care dau examene
VIDEO Patriarhul Daniel și Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, au aplaudat un discurs de tipul celor de la AUR: „Să ne luăm libertatea înapoi, ca să ne putem lua țara înapoi”
Sorin Cîmpeanu îl felicită pe Patriarhul Daniel pentru implicarea în educație și societate. Tot azi, Sfântul Sinod prezidat de patriarh a criticat planurile privind educația sexuală în școli, promovate de ministru

4 comments
  1. Iisus , cînd v-a văzut în Templu sclipindu-vă ochii după arginți , v-a dat afară. Oare ce ați făcut voi în cei 35 de ani de democrație ? Ați umplut țara de catedrale, biserici și bisericuțe . Pe banii voștrii ? NU !!! Pe banii norodului , pe care vreți să-l țineți în ignoranță. Ați omorît copii la botez, dar voi nu vreți să evoluați și să schimbați ritualul de botez. Mai sunt ,ici pe colo, popi care ajută sărmanii, dar sunt foarte rari. Vă plac hainele scumpe țesute cu fir de aur. Iisus umbla într-o cămașă lungă și ieftină. Să vă cred că voi îl reprezentați pe Iisus???

  2. Jegul cu rochie aurită a mirosit ceva rost de bani?
    Ceva burse pentru studenții de care își face atatea griji nu ar da și el!

  3. Ba, mosule, mai lasa-ne in pace, ca nu mai avem loc de voi si de bisericile voastre nicaieri in tara asta! Plagă ce sunteti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anisie: Vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că unele state europene au decis să nu mai redeschidă școlile și să încheie situația, altele să continue online

“Finalizarea anului școlar se va realiza, iar examenele naționale vor fi date. Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor ține și vom încheia anul școlar într-un fel sau altul pentru că…
Vezi articolul