Boicotul simulării pentru Evaluarea Națională 2026, cazul județului Vaslui: din 14 școli au rămas 5, după presiuni asupra directorilor, spune liderul sindical Sorin Țiplea: Directorii au fost sunați la 5:30 să organizeze testarea

325 de vizualizări
Foto: © motortion | Dreamstime.com
Simularea Evaluării Naționale 2026 are loc în majoritatea școlilor din județul Vaslui, deși aproximativ 70% dintre profesori anunțaseră boicotul. Numărul școlilor din județul Vaslui care nu organizează simularea pentru Evaluarea Națională 2026 a scăzut de la 14 la 5 după „presiuni masive” asupra directorilor, inclusiv apeluri telefonice primite în timpul nopții sau dimineața foarte devreme, a declarat liderul Sindicatului „Didactica” Vaslui, Sorin Țiplea, la Radio Iași România.
  • Sunt directori care le spun profesorilor că le taie ziua de muncă, dacă nu participă la simulările examenelor naționale, semnalează Sorin Țiplea, lider sindical din județul Vaslui: Există astfel de presiuni

Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a transmis că, de fapt, doar patru școli din mediul rural din județul Vaslui vor boicota simularea Evaluãrii Naționale 2026, conform Vremea Nouă.

Sindicatul acuză presiuni asupra directorilor

Am înțeles că începând de astăzi dimineață, de la ora 05:30, doamna inspector general a început să sune directorii din unitățile despre care avea la cunoștință că nu organizează simularea și să le spună să găsească soluții, în caz contrar o să le trimită inspector școlar, o să facă comisii. 

Acestea sunt informații foarte clare de la directori care au fost sunati la 05:30 – 06:00. Haideți să fim serioși, ce om normal deranjează duminica, la ora 05:30? Nu era vorba de vreo catastrofă națională, nu luase nicio scoală foc. Când trezești un director la acea oră, el nu poate considera decât că este o presiune”, a declarat Sorin Țiplea.

Ana-Cristiana Botan, inspectorul școlar general Vaslui, a declarat pentru Vremea Nouă că este normal ca inspectoratul să verifice situația înaintea primei probe.

Vorbim de ziua de dinaintea primei probe. Este normal ca inspectorul școlar general să verifice ce școli organizează și care nu. Până la urmă, ceea ce contează în munca noastră este reușita elevilor și satisfacția părinților”, a transmis Ana-Cristiana Botan.

Nu știu cum poate directorul să supravegheze, să fie membru în comisie și, în același timp, să fie și președinte de comisie. Practic, nu se mai respectă nicio regulă 

Liderul de sindicat susține că s-a apelat la diverse strategii pentru a se organiza, totuși, simularea evaluării naționale. „Am înțeles că în cazul școlilor din municipiul Vaslui s-a apelat la cadre didactice din alte localități. Este o nebunie. În momentul în care un cadru didactic din Vaslui este trimis să supravegheze la Negrești, este limpede că vorbim de influența inspectorilor școlari, care i-au luat pe rând la telefon pe colegii din specialitățile lor și i-au „rugat” să meargă pentru că trebuie să rezolve problema”, a spus prof. Țiplea.

De asemenea, acesta a povestit că „alte școli s-au organizat astfel: au pus copiii la un loc și directorii supraveghează. Nu știu cum poate directorul să supravegheze, să fie membru în comisie și, în același timp, să fie și președinte de comisie. Este absurd. Practic, nu se mai respectă nicio regulă.

Probabil s-a dorit a se da o lecție sindicatelor: <lasă că le arătăm noi, organizăm simulările și tot nu stăm de vorbă cu ei (n.r., profesorii)>. Noi așa percepem mesajul, este o modalitate prin care ei își arată puterea, nu discută cu sindicatele orice ar fi, pentru că își pot face treaba în orice discuții.

De la 14 școli care boicotau simularea la 4

„În acest moment se pare că mai sunt doar 5 unități în care nu se dau aceste simulări. În urma unor presiuni masive în zilele de sâmbătă și duminică, dacă vineri erau 14 unități în care nu se organizau simulările, iată că după presiunile venite de la minister și, în primul rând, de la inspectorat, directorii au fost sunați noaptea la ora 4:30, 5:00, 6 dimineața, au revenit cu telefoane până când directorii au răspuns și au fost forțați să găsească toate mijloacele necesare astfel încât să organizeze aceste simulări”, a declarat liderul sindical pentru Radio Iași.

Potrivit informațiilor ISJ Vaslui, transmise către Vremea Nouă, în final patru școli din mediul rural nu ar fi organizat simularea.

Foto: © motortion | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primii pași spre cunoaștere: noile auxiliare Litera pentru grădiniță, create și testate de profesori, logopezi și psihologi cu experiență, însoțite de îndrumătorul metodic pentru profesori (P)

Educația timpurie reprezintă prima întâlnire a copilului cu învățarea într-un cadru formal și, de aceea, rolul ei este foarte important pentru asigurarea unui început de drum care să îl câștige…
Vezi articolul

A fost reactualizat site-ul Titularizare 2022 cu lista candidaților înscriși la concurs, cu două săptămâni înaintea probei scrise și după ce în ultimele 3 luni afișarea posturilor a fost mutată pe site-ul Ministerului Educației

Site-ul Titularizare 2022 a fost reactualizat cu lista candidaților înscriși la concurs, după o perioadă de trei luni. Amintim că Edupedu.ro a scris că, în luna martie, Ministerul Educației a mutat afișarea…
Vezi articolul

Consiliul Legislativ solicită eliminarea prevederii privind acordarea sporului de doctorat în urma verificării lunare a activității, din proiectul de OUG al Ministerului Finanțelor: Are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat

Sporul pentru titlul de doctor ar trebui sa se acorde persoanelor care isi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul si care au în fișa postului atribuții care să…
Vezi articolul

Profesorii români erau printre cei mai mulțumiți față de munca lor la nivel internațional și raportau printre cele mai mari creșteri ale satisfacției salariale, înaintea măsurilor introduse de guvernul Bolojan – studiu

La nivel internațional, cei mai mulți profesori sunt mulțumiți de munca lor, arată raportul „Starea predării” publicat săptămâna aceasta de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), bazat pe TALIS…
Vezi articolul

VIDEO Andreea Esca, mesaj pentru profesori: Când îți iubești elevii și îți place ceea ce faci, e imposibil să nu fii iubit înapoi și nu cred că există bucurie mai mare pentru un profesor decât un elev care ajunge un om mare și care te poartă cu el în suflet toată viața lui

Învățătoarea Andreei Esca este imaginea acesteia pentru ceea ce înseamnă un profesor, a spus prezentatoarea TV într-un mesaj transmis profesorilor la Gala Merito 2023. În clipul înregistrat, Esca a mai…
Vezi articolul