BREAKING Ministerul Educației a publicat lista inițială cu cele 2520 de proiecte aprobate pentru finanțare în apelul pentru dotarea claselor cu mobilier, a laboratoarelor de informatică, de științe și a cabinetelor școlare, după etapa de evaluare calitativă

3.772 de vizualizări
Foto: © Apostolosmastoris | Dreamstime.com
Ministerul Educației a publicat astăzi lista inițială a proiectelor cu punctajele obținute în cadrul etapei de evaluare calitativă din apelul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”. 2520 de proiecte au un punctaj final de minim 70 puncte și sunt aprobate pentru finanțare, în limita bugetului disponibil.


2.531 de proiecte au fost declarate eligibile în prima etapă și au intrat în etapa a II-a de evaluare calitativă. 13 proiecte au fost declarate neeligibile.

Lista inițială a proiectelor cu punctajele obținute, după etapa de evaluare calitativă

„Conform documentelor de apel, solicitanții proiectelor care au primit mai puțin de 70 de puncte pot depune contestații la adresa de e-mail dotaripnrr@uefiscdi.ro, în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la data publicării listei inițiale cu proiectele și punctajele aferente. Contestațiile primite după termenul de depunere se resping”, precizează Ministerul Educației.

După etapa de analiză și soluționare a contestatiilor, se întocmește lista finală a solicitanților acceptați/respinși, întocmită în baza punctajelor obținute și a bugetului disponibil. Aceasta este înaintată de UEFISCDI către Ministerul Educației spre publicare, conform Metodologiei de evaluare și selecție, analiză și soluționare contestații a proiectelor depuse în cadrul apelului de propuneri de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” .

Proiectul va fi admis dacă cererea de finanțare primește da la toate criteriile conformității administrative și eligibilității și un punctaj total de peste 70 de punctela criteriile tehnico- financiare. Lista finală a proiectelor selectate pentru finanțarea din granturi PNRR va fi aprobată prin ordin al ministrului educației și publicată pe site-ul www.edu.ro.

Foto: © Apostolosmastoris | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Cu o floare nu se face primăvară…e bun și mobilierul nou,dar nu tine de foame…De ce nu se mai da sută de euro pt profesori?Că aceștia își plătesc singuri consumabilele și materialele didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

AUDIO Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii de teologie: N-aș lega modul în care se predă religia de rezultatul alegerilor pentru că nu avem de-a face cu linii directoare transmise de biserică prin profesorii de religie

Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii în teologie, nu crede că modul în care se predă religia în școli are legătură cu rezultatul alegerilor din acest an.…
Vezi articolul

Întregire normă didactică 2026. Inspecțiile speciale la clasă, pentru profesorii titulari în două sau mai multe unități de învățământ, se organizează până pe 30 ianuarie – calendarul complet

Inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale de profil, pentru întregirea normei didactice, se organizează în perioada 13-30 ianuarie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Este vorba despre profesorii titulari în…
Vezi articolul