Salariul de bază al cadrelor didactice angajate în regim de plată cu ora include majorarea de 10% stabilită conform prevederilor art. 8 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, adică majorarea aferentă activității de dirigenție, a decis, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), potrivit Agerpres.
Decizia vine după ce Instanţa supremă a admis în parte o sesizare formulată de Tribunalul Vaslui – Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.8 şi art.12 din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 53/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 9 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
- Salariul de bază al cadrelor didactice – profesori pentru învăţământul primar – angajate în regim de plată cu ora include majorarea de 10% stabilită conform prevederilor art. 8 din anexa nr. I (Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”) la Legea-cadru nr. 153/2017, ca şi în cazul profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi prin contract individual de muncă cu normă întreagă”, se arată în hotărârea ÎCCJ.
Tribunalul Vaslui solicitase Instanţei supreme dezlegarea următoarelor probleme de drept:
- Dacă salariul de bază al cadrelor didactice – profesori pentru învăţământul primar – angajate în sistem plata cu ora trebuie majorat cu 10%, conform prevederilor art. 8 din Anexa I a Legii 153/2017, ca şi în cazul profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi prin contract individual de muncă cu normă întreagă.
- Dacă salariul orar al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în sistem plata cu ora trebuie calculat prin raportare la numărul de ore din norma didactică de predare standard (80 ore de predare de lună) – conform art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordinul (MEN) nr. 4827/30.08.2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare si control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe – sau prin raportare la numărul de ore efectiv prestate, ca urmare a faptului că la nivelul învăţământului primar un număr de ore sunt predate de către profesori calificaţi (Limba modernă, Educaţia fizică, Religia), luând în considerare că potrivit art. 4 alin. (1) din acelaşi Ordin, în contractul individual de muncă trebuie precizat numărul total de ore pe săptămână efectiv desfăşurate cu clasa.
DOCUMENT DESCARCĂ Încheierea ședinței de la Tribunalul Vaslui:
2 comments
Total de acord ca profesorii sa aiba spor de dirigentie. Dae educatorii din cresa si gradinita ptr ce primesc acest spor de dirigentie???
Țin cumva ore de dirigentie??? În creșă???
Sunteți de noaptea minții….
Lucrez in cresa ca îngrijitoare….pentru noi care muncim nu sunt bani, dar ptr educatoare care efectiv nu fac nimic le plătiți mai mult ca pe un profesor. Doamne fereste….unde nu e cap…este vai de noi !😡😡😡😡
O rezolvare pe care o doresc pusa în aplicare și retroactiv. Anul școlar anterior 10 luni am fost,, penitent”pe aceasta cauza, US 2,Ismb,Minister,ca în final, cu regret, sa abandonez postul la o școală tare draga, SC Maica Domnului, sect 2. O problema majora a acestei categorii de personal didactic, din care fac și eu parte, e neplata de ani buni a concediilor de odihna. Din ce motiv, lipsa de bani, nu cred, ca în campanie,, s-a aruncat”cu bani peste tot.