BREAKING Schismă în coaliția de guvernare: Reintroducerea burselor de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan au fost votate de Comisia de muncă de la Camera Deputaților, prin amendamente depuse de doi deputați PSD la proiectul care transformă OUG 57/2023 în lege

53.496 de vizualizări
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
Moment de mare tensiune în Coaliția de Guvernare: mai multe amendamente depuse în Comisia de muncă din Camera Deputaților de către deputații PSD Adrian Solomon și Mihai Ghigiu aduc modificări importante la Legea învățământului preuniversitar, cu intenția de a anula schimbările impuse de „Legea Bolojan”. Amendamentele sunt formulate în cadrul proiectului de lege care aprobă Ordonanța de urgență nr. 57/2023, emisă de guvernul Nicolae Ciucă imediat după greva profesorilor din mai-iunie 2023 și care a vizat creșterea salariilor din educație.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz, iar proiectul de lege în forma de astăzi (cu bursele olimpice reintroduse și plata cu ora la cuantumul dinainte de Legea Bolojan) va fi supus miercuri votului plenului Camerei Deputaților. Dacă miercuri proiectul de lege trece de votul deputaților, merge spre promulgare.

Potrivit amendamentelor inițiate de deputații PSD Mihai Ghigiu și Adrian Solomon, votate în această seară de Comisia de muncă de la Cameră și obținute de Edupedu.ro, ar urma să fie reintroduse bursele de excelență olimpică I și II, care ar urma să fie acordate elevilor premiați la olimpiade școlare internaționale sau naționale, dar și la competiții sportive internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Bursele au fost eliminate de Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR prin Legea 141/2025 în iulie. Conform amendamentelor votate în această seară, cuantumurile burselor ar urma să fie cele existente până în iulie.

Aceleași amendamente ale social-democraților prevăd că bursa de excelență olimpică I ar urma să fie echivalentă cu salariul minim brut pe economie pentru locul I, 75% pentru locul II, 50% pentru locul III și 25% pentru mențiune. Bursa de excelență olimpică II, pentru premii la olimpiade naționale, ar urma să fie de 700 lei/lună.

Bursele ar urma să se acorde lunar, pe durata anului școlar următor obținerii distincției, iar pentru elevii din ultimul an de liceu acestea s-ar transforma în premiu unic, egal cu valoarea unui an întreg, așa cum erau în Legea 198, prevăd amendamentele depuse și votate luni în Comisia de muncă.

PSD introduce și un amendament prin care valoarea burselor poate fi completată de consiliile de administrație ale unităților de învățământ, din fonduri alocate de autoritățile locale sau din alte venituri obținute legal, conform documentului obținut de Edupedu.ro.

Plata cu ora pentru profesori ar reveni la forma dinaintea Legii Bolojan, conform amendamentelor PSD. Textul propus stabilește că, pentru plata cu ora, tariful ar urma să fie calculat pe baza normei de predare și nu pe baza timpului de lucru al cadrului didactic. S-ar lua în calcul la plata cu ora salariul de bază corespunzător gradului și vechimii profesorului, la care se adaugă toate sporurile (predare simultană, învățământ special, zone izolate etc.). Pentru profesorii pensionari reîncadrați, care au și dirigenție, se aplică și majorarea de 10% prevăzută de lege.

Amendamentele propuse și aprobate de PSD în Comisia de muncă abrogă alineatul (5^1) al articolului 183 din Legea 198/2023, introdus prin Legea Bolojan. Acesta stabilea că, începând cu 1 septembrie 2025, plata cu ora urma să fie raportată la numărul mediu lunar de ore lucrătoare stabilit anual prin hotărâre de guvern. În locul acestui mecanism, deputații PSD propun revenirea la un calcul direct pe baza normei de 20 de ore, a salariului de bază și a sporurilor.

Aceste amendamente au fost depuse și votate la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.

Pe ordinea de zi a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților figurează astăzi, la punctul 2, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat cu scopul declarat de a vota un „Raport”.

De remarcat că Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2023 a fost înregistrat la Senat în 2023 și a trecut de Senat tot atunci, după care a rămas la Camera Deputaților. La comisia pentru muncă a fost trimisă pentru raport în 2023, dar abia astăzi a fost pusă pe agenda comisiei, deși termenul de raport era 14.09.2023, adică acum 2 ani. Vezi aici parcursul legislativ al proiectului de lege.


28 comments
  1. Și …. cum a rămas? S-a revenit sau a rămas Legea Bolojaf?

  2. Faceți, maică, fundraising, la minister! Adunați bani pentru copiii aceștia merituoși si prof. lor ce i-au pregatiți gratis (macar pt. ei)! Ce atâta jale?!

  3. Ar trebui modificată și legea burselor. In loc de media 9 dar în primii 15%, adică maxim 4 copii pe clasa, sa fie prag 9,80 sau 9,50. Cu 9,90 un copil dintr.un liceu de top nu ia bursa iar unul cu 9 in liceu mai slab primește bursa. Ce încurajăm?

  4. Eu, in naivitatea mea, pornesc de la premisa ca poate au dreptate, ca nu mai sunt bani ; dar sa arunci „copilul cu tot cu apa din copaie” dovedeste imbecilitate ;
    ma refer strict la bursele olimpice 1 (fiica mea a luat locul 1 la o olimpiada internationala),deci toate locurile 1, 2 si 3 ocupate la competitiile pe plan european si mondial ar trebui recompensate cumva , daca nu pecuniar macar vouchere pentru diversele achizitii necesare performerilor !

  5. Abrogarea legii 141(legea lui Bolojan) ar fi cea mai mare reușită ptr.invățmânt! Sunt școli care chiar nu ar fi trebuit comasate(vorbim de cele care au peste 300 de elevi).

  6. Propunere,norma de 10 ore,3 ore pe zi,să aveți timp de meditații,elevii să stea ore multe la școală, iar voi profesorii planificări prin rotație maxim 3 zile pe săptămână ,3 ore pe zi ,5 profesori la un elev,teme pentru părinți și elevi,elevii și părinții să invete lecțiile acasă,fara ore la profesori zilele de vineri și luni pentru citit break, salariul 5000 euro,pensionarea la 30 de ani că aveți spor neuropsihic.Sunteti jalnici,neimplicați,superficiali …..

    1. Te rog să vii o singură săptămână, să alergi la 3 școli într-o singură zi, dntre care una specială, să faci 6-7 ore diferite, cu copii total diferiți, apoi să corectezi testele, să mergi acasă și să pregătești materiale pentru ziua următoare, la toate obiectele și pentru toate orele…timp în care trebuie să te ocupi și de copiii tăi, de gospodărie, mâncare, rufe, curățenie… și apoi îți arăt fluturașul de salariu, poate poți dormi liniștită! În al doilea rând, doar profesorii de la 4-5 materii fac meditații…și aceea este tot o muncă în folosul elevilor…

    2. Tu vorbești ca să nu adormi? Dacă ar fi ce spui, ar fi cozi interminabile să se facă toți profesori, ori realitatea este cu totul alta! Când te uiți la altul, e simplu! Dacă nu ai habar de nimic, visezi salar de 5000 de euro! De unde scoți bazaconii din astea fetițo!

  7. Romania e bogata !!
    Educația are bani !!
    Luați de aici dube la preț de Penthouse :
    ( de asta se a făcut comasare , că sa fie cerere de dubițe)

    https://www.libertatea.ro/stiri/microbuze-electrice-elevi-dambovita-8-locuri-200-000-de-euro-bucata-5453846

  8. Mă bucur că protestele profesorilor au fost luate în considerare , liderii federațiilor din învățământ și-au făcut treaba , susținuți de membrii sindicatelor , fiindcă era o mare nedreptate relativ la calculul plății cu ora , în timp ce magistrații se bucură în continuare de aceleași facilități , uitându-se faptul că de fapt , au trecut pe la ȘCOALĂ , ca să ajungă MAGISTRAȚI !!!

  9. Oare nu se gândește nimeni sa scoată și procentul din criteriile de burse de merit? Sa pună burse doar pentru media 10, sau sa le scoată de tot, dar e aberant sa spui ca 9 este merit și 9,90 nu este. Mai ales la clasa a IXa…

  10. Prea tarziu. Incadrarile sunt facute, dauna e totala. Chiar daca prin absurd ar vrea cineva sa mai ia ore in alta scoala ar trebui modificat orarul pentru ambele scoli!

    Cel mult pot sa incerce sa atraga oameni din afara, „specialisti” cum le zice david…
    Un influencer pt limba romana, un deputat pt matematica…

  11. Nu e drăguț cum devin brusc darnici pesedeii cînd simt că-s la un milimetru de opoziție? Atît de tare vă încurcă Bolo în combinații? Nu-i vorbă, că și lui Ilie sărăcie atît de dragă pare să-i fie educația, ca sarea sub monosprînceană.

  12. Și norma de 20, în fapt, micșorarea cu 25% a salariului celor cu peste 25 vechime și grad I care aveau 16 ore punct fără vreo plata cu ora???Nimic pe lista . Rușine, domnilor, sunt unii în prag de pensionare, hăituiți la vârste 60-63 femeile și 65 bărbații.(că nu toți stau fara jenă peste vârsta de pensionare, unii abia așteaptă să le vina termenul de pensionare)

  13. Revine la forma dinainte, dar tot a scazut fata de ce a fost. Nu mai e la 18, e la 20.
    Tot neinteresant si neatractiv e la norma de 20 ore pentru care cei mai multi profesori bat lejer spre 60 ore muncite pe sapt!

    Sorry, (a)funcționalilor de la guvern, dar busuiocul e ofilit si risipit in cele 4 vanturi de mult. Aia de au facut reducerile pe vremea lui Boc le-au facut chirurgical si dintr-o data.
    Voi… nici nu stiti ce sa faceti si nici cum sa faceti!

    Iar tu, david, nu-i asa ca te simti cumva in plus in toata guvernarea asta? Te lasa astia sa aberezi si apoi ti-o intorc la 180 grade fata de cum tocmai te-ai laudat. Nu te-ai saturat sa fii luat la misto? Oricum, sa nu uiti ca in ochii oamenilor cu care te intalnesti pe strada o sa ramai pentru totdeauna impostorul de a stat un an ministru la educatie!

    PS: si sa vedeti maine cum apare danut si da o tura pe la latrine sa anunte ca el era de mult de acord cu revenirea, ca el asta a vrut dintotdeauna, dar ca acum, uite, nu mai sunt bani de salarii… Si deficitul, si ratingul, si pensiile speciale… ah, stai, fara pensiile speciale!

      1. Dar indemnizatia MAMICILOR, cand revine la normal?
        Dragi profesori, descurajarea parintilor de a face copii loveste si in dumneavoastra, caci in 6 ani, cand vor intra la scoala, veti avea un soc sa constatati ca nu mai sunt copii sa se constituie 3 clase pe generatie, ci poate doar 1.
        Si atunci, cum se vor face normele?
        Profesorii si mamicile ar trebui sa se sustina, caci nu e usor pt nimeni, in final.

  14. Nu cred că trece. Dar să sperăm. Oricum nu voi lua nicio oră suplimentară, nici colegii mei. Când te arzi cu ciorbă… Să se descurce și să-și aducă oameni, că rup unii porțile școlilor doar-doar să intre.

    Mai e mult de tăiat din prostiile lui David și Bolojan – întoarcerea la norma de predare de 18/16 ore, de-comasarea școlilor otova, readucerea numărului de elevi în clasă la normal, aplicarea prevederilor mereu prorogate din legea 198 care ar fi ajutat învățământul, renunțarea la noile planuri cadru în lipsa unor planuri de învățământ dinainte cunoscute (NU vor avea planuri noi de învățământ și nici curricula refăcută până în septembrie 2026, e o cretinătate să mergi cu planuri pe care toată lumea le respinge doar așa, pentru că vrea ministrul, o nulitate, după cum a dovedit și continuă să dovedească). APLICAREA legii și finanțarea corectă a educației, nu pe sponci, când vrea ”coaliția”. Renunțarea la proiectul de lege care fură terenurile liceelor agricole și silvice, noul tun imobiliar pregătit de acești tâlhari. Aducerea școlii lângă elevi, nu obligarea elevilor (de orice vârstă, chiar foarte mică) să aibă zi-lumină la școală și pe traseu casă-școală.

    Dar nu mai vedem de-astea, că cică n-ar mai fi bani de furat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: Dezideratul cel mai important din noul an școlar este, cred, legat în mare măsură de formarea cadrelor didactice care vor preda noul curs obligatoriu Istoria Comunismului în România, pentru clasa a XII-a

Perioada regimului comunist în România a lăsat urme adânci în memoria colectivă, ce nu pot să dispară cu una, cu două. Există în ultimii ani sondaje, există interviuri de grup,…
Vezi articolul

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, despre programul de prevenire a drogurilor în școli: Vom folosi modelul islandez / Din octombrie au fost completate peste 8.000 de chestionare în școli, fiecare unitate de învățământ va primi un raport individual, pentru a vedea care este situația propriilor elevi

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, marți, că municipalitatea se va inspira după modelul islandez pentru combaterea și prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor, scrie G4Media.ro. Edilul a precizat…
Vezi articolul

A doua sesiune de Bacalaureat 2024. Competențele la limba străină încep marți, 13 august, cu probele de Reading, Writing și Listening, după ce subiectele ajung la ora 11 în centrele de examen / Proba orală este miercuri de la ora 9

Bacalaureat 2024 – sesiunea de toamnă continuă săptămâna viitoare, marți și miercuri, 13 și 14 august, cu susținerea probelor de competențe la limbă străină studiată în liceu, potrivit calendarului de…
Vezi articolul