Bulgaria: Absolvenții de studii superioare nu mai vor să emigreze

420 de vizualizări
Sofia, Bulgaria / Foto: © Dreamstime.com
Aproximativ fiecare al zecelea bulgar – 11,9%, nu numai că intenționează să emigreze în străinătate, dar a luat deja o astfel de decizie și este foarte probabil să o pună în practică foarte curând, transmite publicația bulgară 24Chasa, citată de Rador și preluată de G4Media.ro.

„A primi venituri mai mari” sau „A economisi bani” este motivul pentru 21,9% dintre persoane, iar pentru 4,7% – „Să se realizeze profesional”. Doar 3,2% dintre potențialii migranți cu vârsta cuprinsă între 15 și 74 de ani sunt categorici în decizia lor că nu mai doresc să locuiască în Bulgaria.

Cu cât educația respondentului este mai mare, cu atât își exprimă mai puțin dorința de a emigra din țară, arată rezultatele.

Defalcarea pe etnii arată că etnicii turci și romi manifestă o dorință ceva mai mică decât bulgarii de a-și schimba locul de reședință. La întrebarea despre intențiile de a se muta în alt loc în Bulgaria, persoanele cu studii superioare care intenționează să-și schimbe locul de reședință sunt cu zece puncte procentuale mai numeroase decât cele care răspund la fel, dar au studii primare sau medii, iar când vine vorba de emigrarea în străinătate, absolvenții de studii superioare se dovedesc a fi mai puțini decât persoanele cu o calificare scăzută și studii medii.

Articolul complet, pe G4Media.ro.

Foto: © Tigger76Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LIVE VIDEO Mii de profesori protestează astăzi în Iași, Baia Mare, Caraș-Severin, Maramureș, Suceava, Alba, Alexandria, Brașov, Brăila, Galați, Dâmbovița, Bistrița: „Suntem uniți! Nu cedăm!”

Profesorii protestează și astăzi în Iași, Baia Mare, Caraș-Severin, Maramureș, Suceava, Alba, Alexandria, Brașov, Brăila, Galați, Dâmbovița, Bistrița. Mii de profesori cer mărirea salariilor tuturor angajaților din învățământul preuniversitar în…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte pentru Definitivat 2024, publicate de Ministerul Educației – descarcă documentele pentru peste 100 discipline școlare / Proba scrisă are loc pe 24 iulie 2024

Modelele de subiecte pentru examenul național de definitivare în învățământ 2024, pentru profesorii de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare.…
Vezi articolul

Liceele din București nu organizează baluri ale bobocilor, spune inspectoratul școlar al Capitalei: Sunt inițiative private, iar participarea elevilor la acestea este opțională, doar pe răspunderea părinților

Liceele de stat din București nu organizează Balul Bobocilor și nu prevăd astfel de evenimente în planul de activități școlare sau extrașcolare, acestea fiind „inițiative private” desfășurate în afara cadrului…
Vezi articolul

Eveniment în limba română pentru profesorii de Fizică de liceu, la CERN în Elveția, la care cadrele didactice pot aplica până pe 9 martie, anunță Facultatea de Fizică a UB – o săptămână de formare despre fizica nucleară

Profesorii de fizică din liceele din România pot petrece în vară o săptămână la CERN, în Geneva, într-un program de formare în domeniul științelor exacte, potrivit unui anunț al Facultății…
Vezi articolul