Bursele de merit să fie acordate și elevilor de la școlile private și confesionale – proiect de lege depus de USR

477 de vizualizări
repartizare liceu 2020
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Un proiect de lege pentru extinderea dreptului la burse de merit pentru elevii din învățământul preuniversitar privat și confesional a fost depus la Camera Deputaților. Modificarea este necesară pentru a fi eliminată „o vădită discriminare”, afirmă inițiatorii proiectului, iar impactul bugetar se ridică la suma de 12.325.500 lei/lună, potrivit estimărilor din proiectul inițiat de 35 de deputați și senatori USR.

„Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învăţământul preuniversitar de stat, particular și
confesional obligatoriu beneficiază de burse”, este menționat în proiectul de lege care propune modificarea articolului 108 din Legea învățământului preuniversitar 198/2023.

  • Amintim că în noiembrie 2024 Curtea Constituțională a decis că limitarea burselor de performanță la elevii din școlile de stat, prevăzută de Legea Educației nr. 1/ 2011 este neconstituțională. Bursele de performanță din Legea 1 se regăsesc în Legea nouă a educației, nr 198/2023, sub forma burselor de excelență olimpică și sub forma burselor de merit, componenta pentru premii obținute la concursurile naționale școlare, după cum a arătat Edupedu.ro într-o analiză recentă.
  • „Motivul declarării neconstituționale a normei prevăzute la art. 82 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a fost reprezentat de faptul că bursele de performanță se acordau doar elevilor înmatriculați în unități de învăţământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o vădită discriminare prin raportare la elevii școlarizați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar particular și confesional”, este menționat în expunerea de motive a proiectului legislativ.

„Totodată, argumentul potrivit căruia elevii înscriși la o formă de învăţământ particulară nu ar putea beneficia de burse de performanță întrucât acestea se acordă din bugetele publice, de stat sau locale, în timp ce învăţământul privat se bazează, în principal, pe surse private de finanțare, ar stabili un criteriu suplimentar implicit de discriminare, acela pe considerente de avere a părinţilor/tutorilor legali ai respectivilor elevi, ceea ce ar nesocoti, o dată în plus, normele cuprinse la art.4 alin.(2) şi art.16 alin.(1) din Constituție”, mai este precizat în proiectul amintit.

„Din această perspectivă, se impune uniformizarea regimului juridic al burselor în sensul
de a se elimina orice diferențiere subiectivă și irațională între elevii înmatriculați în
unități de învăţământ preuniversitar de stat si cei şcolarizați în unitățile de învățământ
preuniversitar particular si confesional”, arată documentul.

  • Un proiect de modificare a legii Educației, lege organică, intră în circuitul parlamentar prin Camera Deputaților. Au loc dezbateri în comisii, apoi rapoarte ale comisiilor de specialitate și posibile amendamente. După termenul de adoptare tacită sau prin votul în plen, proiectul trece în Senat, camera decizională pentru asemenea inițiative, unde sunt din nou dezbateri și avize de la comisii. Plenul Senatului va fi cel decisiv. De precizat că, de regulă, o inițiativă depusă de un partid de Opoziție are puține șanse să fie adoptată, iar dezbaterile se întind, de obicei, pe mai multe sesiuni parlamentare pentru inițiative similare.
Ce impact bugetar va avea includerea școlilor particulare și confesionale

Potrivit estimărilor incluse în proiectul de lege, impactul bugetar determinat de includerea elevilor înmatriculați în învățământul preuniversitar particular ca beneficiari ai burselor de merit se ridică la suma de 12.325.500 lei/lună.

Conform datelor Institutului National de Statistică, în anul şcolar 2022-2023, în învăţământul preuniversitar particular și confesional erau şcolarizați 164.310 de elevi (5,6% din totalul populației scolare înmatriculate în învățământul preuniversitar.

De asemenea, spre exemplu, conform datelor publicate de Ministerul Educatiei și preluate de Edupedu.ro la data de 1 noiembrie 20232, la 31 octombrie 2023, situația burselor de merit în învăţământul preuniversitar de stat era de 461.777 burse de merit alocate în plată.

„Prin aplicarea principiului proporționalității, rezultă că în învățământul particular s-ar putea acorda până la aproximativ 27.390 de burse de merit. (Pentru a calcula numărul estimat de burse de merit care ar trebui alocate în învățământul preuniversitar particular, s-a pornit de la datele disponibile: în anul școlar 2022-2023, erau înscriși 164.310 elevi în învăţământul preuniversitar particular, reprezentând 5,6% din totalul populatiei şcolare preuniversitare. În învățământul preuniversitar de stat, erau alocate 461.777 burse de merit. Astfel, s-a stabilit raportul procentual dintre elevii din învăţământul de stat care beneficiază de burse de merit și numărul total al elevilor din învăţământul de stat (16,67%) și s-a aplicat acest procent asupra numărului elevilor şcolarizați în învăţământul preuniversitar particular şi confesional).

Având în vedere că în anul școlar 2024-2025, respectiv 2025-2026, valoarea lunară a unei
bursei de merit este de 450 RON, impactul bugetar determinat inclusiv de includerea elevilor
înmatriculați în învățământul preuniversitar particular ca beneficiari ai burselor de merit se
ridică la suma de 12.325.500 RON/lună. Un raționament similar de proporționalitate poate fi
aplicat şi cu privire la impactul bugetar determinat de includerea elevilor înmatriculați în
învăţământul preuniversitar particular ca beneficiari ai burselor de reziliență”, este menționat în expunerea de motive.

Informații de context

Fosta bursă de performanță din Legea 1/2011 a fost „spartă” în trei tipuri de burse de noua lege a educației nr 198/2023 și de legislația subsecventă acesteia: bursa de excelență olimpică I, bursa de excelență olimpică II și bursa de merit pentru premii la concursurile naționale școlare.

În 7 noiembrie 2024, Curtea Constituțională s-a pronunțat pornind de la o sesizare din 2019, care privea vechea Lege a educației, nr. 1/2011, însă principiul nediscriminării elevilor în acordarea burselor, în funcție de tipul de școală stat-privată-confesională, va trebui respectat de aici înainte inclusiv în noua Lege a învățământului, Lege Deca nr. 198/2023, care menține o serie de burse doar pentru elevii de la școlile de stat: bursele de merit și bursele de reziliență, potrivit surselor noastre.

Conform surselor Edupedu.ro, efectul deciziei CCR se va produce cu privire la toate bursele, adică și cu privire la bursele de merit și de reziliență, care pe noua Lege a educației se acordă doar elevilor din școlile de stat.

A doua zi după decizia CCR, Ministerul Educației (ME) a anunțat că se va conforma deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind bursele școlare pentru elevii din școlile și liceele private și confesionale, după ce Curtea va publica decizia în Monitorul Oficial.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 27 ianuarie 2025.

Amintim că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a transmis Ministerului Educației că vechiul proiect de OUG prin care Ligia Deca voia să-și modifice pentru a treia oară propriile legi ale învățământului limita beneficiarii de burse doar la categoria elevilor din școlile de stat, încălcând astfel Constituția României.

„A nu acorda acces în condiții de egalitate la dreptul la sistemul de bursă elevilor din învățământul preuniversitar privat, confesional în raport cu cei de la stat constituie o formă de discriminare directă, încalcă principiul constituțional al egalității și nediscriminării în fața legii și a autorităților publice”, constată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în nota publicată de CNCD și analizată de Edupedu.ro.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount. 

Citește și:
Elevii de la școlile private și confesionale ar trebui să primească și ei burse de merit pentru premiile luate la concursurile naționale școlare, potrivit interpretării deciziei Curții Constituționale de către Ministerul Educației și Cercetării

2 comments
  1. Daca au bani de școală particulara ,nu vad de ce le-am da burse.Sa vina la stat dacă vor burse:și cu doi pești în oală….

  2. Sigur ca da, din bugetul institutiilor private de invatamant! Chiar se fac vinovati ca nu au platit aceste burse. Cand optezi pentru invatamant privat NU poti cele burse de merit de stat. Aceste institutii private trebuiau sa prevada in bugetele lor aceste burse, de ce nu le au acordat pana acum???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Oră de Geografie la clasa a VI-a cu aplicații pe tabla interactivă / Profesoara Elena Nistor: Aplicațiile pe care le avem la dispoziție ne ajută să consolidăm informațiile. Ne-ar fi nouă mult mai ușor cu un specialist care să ne pregătească materialele, la indicațiile noastre

Orele de Geografie sunt fereastra elevilor către Lume. Acum, când școala lor a fost dotată cu o tablă interactivă performantă, elevii au văzut acest lucru și mai mult. Profesoara lor,…
Vezi articolul

Situații inedite în care nota la purtare poate fi scăzută. La Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca: dacă un elev folosește repetat scara sau ușa dedicată profesorilor, deranjează la oră, aruncă cu bulgări de zăpadă în elevi și profesori

Elevii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca riscă scăderea notei la purtare pentru diverse situații inedite, potrivit regulamentului de organizare și funcționare al liceului, publicat pe site. De exemplu, dacă…
Vezi articolul

Luciana Jinga, cercetător Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului: Elevi de liceu mi-au spus că nu au învățat Istorie la clasa a VIII-a pentru că s-au pregătit pentru Evaluarea Națională, la română și matematică. Ar trebui să vedem ce se întâmplă cu disciplina „Istorie” și cum reformulăm examenele

Întrebați ce anume știu despre istoria recentă a României și despre comunism, „90% dintre elevii din mai multe școli mi-au spus că nu știu pentru că în clasa a VIII-a…
Vezi articolul