Ministerul Educației anunță că se va conforma deciziei CCR privind bursele școlare pentru elevii din școlile private și confesionale, după ce Curtea va publica decizia în Monitorul Oficial

3.146 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
Ministerul Educației (ME) se va conforma deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind bursele școlare pentru elevii din școlile și liceele private și confesionale, după ce Curtea va publica decizia în Monitorul Oficial, a transmis ME vineri după-amiază către jurnaliștii acreditați la instituție.

Precizările Ministerului Educației (ME) vin după ce Curtea Constituțională a decis joi că Ministerul Educației a încălcat Constituția, când a eliminat elevii din școlile particulare și confesionale din rândul beneficiarilor de burse școlare. Edupedu.ro a prezentat că efectul deciziei CCR se va produce cu privire la toate bursele, inclusiv cele de merit și de reziliență pe care Legea Deca le acordă doar elevilor din școlile de stat.

Precizările de presă ale Ministerului Educației (ME), integral mai jos:

Ministerul Educației a luat la cunoștință de soluția dispusă de Curtea Constituțională referitoare la dispozițiile Legii Educației nr. 1/2011. Decizia a fost pronunțată ca urmare a soluționării excepției de neconstituționalitate formulată în dosarul nr. 33184/299/2018, aflat pe rolul Tribunalului București. Având în vedere faptul că deciziile CCR sunt obligatorii erga omnes pentru viitor, Ministerul Educației se va conforma deciziei atât în spiritul, cât și în litera considerentelor cuprinse în aceasta.

La acest moment, nu avem cunoștință de conținutul Deciziei, aceasta urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. Conform art. 147 din Constituție, Decizia CCR este obligatorie și trebuie pusă în aplicare în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României. Prin urmare, la acest moment, neavând alte date, cu excepția celor din spațiul public, Ministerul Educației nu poate întreprinde niciun demers, urmând ca după publicarea în Monitorul Oficial să fie întreprinse toate demersurile legale care se impun”.

Informații de context. Curtea Constituțională a decis joi, 7 noiembrie, că Ministerul Educației a încălcat Constituția, prin eliminarea elevilor din școlile particulare și confesionale din rândul beneficiarilor de burse școlare, potrivit surselor Edupedu.ro. Informația a fost confirmată ulterior printr-un comunicat al CCR.

  • Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au admis astfel sesizarea unui părinte, declarând că sintagma care limita bursele doar la elevii din învățământul preuniversitar de stat, excluzându-i pe elevii din învățământul privat și confesional, este neconstituțională, conform surselor citate.

CCR s-a pronunțat în decizia de joi pornind de la o sesizare din 2019, care privea vechea Lege a educației, nr. 1/2011, însă principiul nediscriminării elevilor în acordarea burselor, în funcție de tipul de școală stat-privată-confesională, va trebui respectat de aici înainte inclusiv în noua Lege a învățământului, Lege Deca nr. 198/2023, care menține o serie de burse doar pentru elevii de la școlile de stat: bursele de merit și bursele de reziliență, potrivit surselor noastre. Mai multe detalii aici.

Citește și:
OFICIAL Curtea Constituțională a decis că Ministerul Educației a încălcat Constituția, când a eliminat elevii din școlile particulare și confesionale din rândul beneficiarilor de burse școlare / Efectul deciziei CCR se va produce cu privire la toate bursele, inclusiv cele de merit și de reziliență pe care Legea Deca le acordă doar elevilor din școlile de stat

3 comments
  1. CCR nu are nicio decizie în privința neacordării bureselore elevilor din familii monoparentale?
    Discriminarea este doar pentru cei cu venit mic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lecțiile de la socio-umane sunt „sufocate”, uneori, de prea multă informație în detrimentul esențializării, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Buzău – document

La disciplinele socio-umane, uneori, lecțiile sunt „sufocate” de prea multă informație în detrimentul esențializării, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre raportul privind Starea învățământului buzoian…
Vezi articolul

DOCUMENT Sindicatele din Educație semnalează premierului Ciolacu că personalul din creșele nearondate grădinițelor nu primește indemnizația de hrană și vouchere de vacanță: Se impune intervenția Guvernului pentru alocarea fondurilor necesare

Sindicatele din Educație semnalează premierului Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, că personalul din creșele nearondate grădinițelor nu a primit indemnizația de hrană și voucherele de vacanță, potrivit unui document consultat de…
Vezi articolul