Bursele elevilor de la școlile private din Sectorul 3 au început să fie plătite. Banii sunt pentru ultimele 5 luni de cursuri – surse

820 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Bursele elevilor de la școlile private și confesionale din Sectorul 3 au început să fie plătite și banii primiți de elevi sunt pe ultimele 5 luni de cursuri, potrivit informațiilor Edupedu.ro. Banii ar fi deja în circuitul financiar al primăriei sectorului, la o zi după ce Edupedu.ro a scris că bursele nu au fost deloc plătite pentru elevii de la școlile private în acest an școlar.

Tot astăzi ar urma să fie făcute și deschiderile de credite la Primăria Sectorului 6 pentru plata burselor sociale și de excelență ale elevilor, după cum a declarat recent pentru Edupedu.ro primarul Ciprian Ciucu, ceea ce ar însemna că bursele ar putea fi acordate elevilor în câteva zile.

Pentru că banii de burse de la școlile private urmează traseul financiar „vechi”, adică trec pe la Consiliile locale înainte să ajungă la școli, ca anii trecuți, bursele pentru acești elevi nu au fost plătite până acum.

  • Banii pentru elevii de la școlile de stat s-au plătit începând din noiembrie anul trecut și se plătesc lunar pe data de 15, prevede metodologia de acordare a burselor în anul școlar 2023-2024.

Deblocarea plății burselor restante de aproape jumătate de an vine după ce Edupedu.ro a scris cu o zi în urmă că primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat că bursele nu aveau cum să fie plătite pentru că nu au venit bani de la Guvern prin hotărâre de guvern (HG):

„Noi am plătit premii care țin de primărie, mii de lei pentru elevii olimpici internațional. Bani de burse nu avem, ei întârzie de la Guvern, vin prin hotărâre și nu există. Altfel, alți bani nu avem cum să dăm elevilor”, a spus Negoiță pentru Edupedu.ro. Recent, Consiliul Local Sector 3 a aprobat prin HCL premii de câte 10.000 de lei pentru 21 de elevi olimpici internațional care vor fi premiați marți, 27 februarie, potrivit informațiilor Edupedu.ro.

  • Am solicitat informații și primarilor din celelalte sectoare ale Municipiului București și, în momentul primirii unor răspunsuri, le vom publica.

Nici elevii de la liceele militare nu au primit vreo bursă de la începutul anului școlar. Bursele acestora ar urma să fie plătite de Ministerul Apărării Naționale: Ministerul Educației vrea să modifice legea învățământului preuniversitar pentru a debloca plata – detalii aici.

Context. Bursele elevilor de la școlile private au fost deblocate după ce Edupedu.ro a scris pe 23 ianuarie că bursele acestor elevi, printre care și mulți olimpici internațional, prevăzute de Legea Deca-Iohannis, erau blocate printr-un act normativ de Ministerul Educației. Mai exact, o hotărâre de guvern pentru plata lor în 2023 a fost aprobată de Executiv înainte de Anul Nou și nu a mai avut când să-și facă efectul.

La două zile după publicarea articolului, Ministerul Educației a transmis că primăriile „sunt în măsură” să le dea bursele elevilor din școlile private, fără să mai fie nevoie de vreun alt act normativ.

Explicații „în detaliu” despre bursele elevilor de la școlile și liceele private și confesionale, neplătite pentru primele 5 luni din acest an școlar, poate da ministerul condus de Ligia Deca, a declarat premierul Marcel Ciolacu într-o conferință de presă de partid, în județul Maramureș, pe 27 ianuarie. Prim-ministrul a spus că „o să mă interesez exact pentru restanțe, fiindcă am dorit să încep anul fără prea multe”. – detalii aici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pandemia a favorizat accentuarea problemelor emoţionale în rândul copiilor, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii mintale / 46,8% dintre minorii care au apelat la Telefonul Copilului au raportat abuz și violență în familie

Pandemia a exacerbat problemele psihologice şi abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Telefonul Copilului, care a raportat că…
Vezi articolul

Inspectoratele școlare vor fi obligate să le ceară primăriilor spații pentru elevi, acolo unde școlile nu au suficiente clase pentru a respecta normele de siguranță. Modificări la Definitivat 2021, pentru obținerea Gradelor I și II și la acreditarea școlilor – Proiect de OUG

Inspectoratele școlare vor fi obligate să le ceară primăriilor spații adecvate în care copiii să învețe în condițiile sanitare impuse de pandemie. Prevederea face parte din proiectul de Ordonanță de…
Vezi articolul

Structura Evaluării Naționale nu evaluează raționamentul matematic. Evaluează norocul sau șansele, spune Sorin Haiduc, profesor de matematică / Sistemul actual este în defavoarea copiilor buni

Profesorul de Matematică și directorul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad, Sorin Haiduc a vorbit marți, 9 iulie, despre structura deficitară a subiectelor de la Matematică. Profesorul a…
Vezi articolul