Bursele elevilor vor fi plătite obligatoriu pe data de 15 a lunii următoare, anunță secretarul de stat Florian Lixandru

89.742 de vizualizări
Foto: captură – Youtube Canal 33
„Prin hotărâre de Guvern se va stabili ca termenul de plată a burselor să fie data de 15 a lunii următoare lunii pentru care se plătește bursă”, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, la Canal 33. Amintim că Edupedu.ro a scris săptămâna trecută că sunt prevăzute noi modificări în privința criteriilor de acordare pentru bursele elevilor.

„Practic, așa cum se plătesc salariile, așa se plătesc și bursele. Pe data de 15 a fiecărei luni, unitatea de învățământ este obligată să plătească bursele elevilor pentru luna încheiată”, a spus acesta. Astfel, nu vor mai fi probleme referitoare la plata întârziată a burselor, după cum a menționat acesta.

Conform secretarului de stat, elevii vor beneficia de bursă „încă din prima zi de școală”: „Pentru elevii de clasa a V-a și pentru elevii de clasa a IX-a, bursele de merit, respectiv bursele de studiu se acordau după primul semestru. Acum, elevii din învățământul gimnazial și elevii din învățământul liceal vor beneficia de bursă de studiu și bursa socială încă din prima zi de școală”.

Elevii de clasa a V-a vor putea să ia bursă în funcție de calificativele de ‘bine’ și ‘foarte bine’ din clasa a IV-a, potrivit lui Florian Lixandru: „Pe baza calificativelor primite în clasa a patra, pot beneficia de burse de studiu și burse sociale elevii care au obținut calificative de bine și foarte bine pe parcursul clasei a IV-a. Iar în ceea ce privește elevii de clasa a IX-a, bursa de studiu, bursa de merit și bursa socială se vor acorda pe baza mediei de admitere în liceu, conform acestui ordin care stabilește criteriile de acordare a burselor sociale”.

Proiectul de hotărâre de Guvern poate fi consultat mai jos:
Declarația integrală a secretarului de stat:

Florian Lixandru: „În ceea ce privește acordarea burselor, ca element de noutate, săptămâna aceasta a fost aprobat ordinul de ministru cu privire la criteriile de acordare a burselor școlare. Pentru elevii de clasa a V-a și pentru elevii de clasa a IX-a, bursele de merit, respectiv bursele de studiu se acordau după primul semestru. Acum, elevii din învățământul gimnazial și elevii din învățământul liceal vor beneficia de bursă de studiu și bursa socială încă din prima zi de școală. Deci, elevii din gimnaziu care vin din învățământul primar vor putea primi bursă socială și bursa de studiu încă din prima zi a semestrului întâi. Pe baza calificativelor primite în clasa a IV-a, pot beneficia de burse de studiu și burse sociale elevii care au obținut calificative de bine și foarte bine pe parcursul clasei a IV-a. Iar în ceea ce privește elevii de clasa a IX-a, bursa de studiu, bursa de merit și bursa socială se vor acorda pe baza mediei de admitere în liceu, conform acestui ordin care stabilește criteriile de acordare a burselor sociale. 

Totodată, prin hotărârea de guvern care va fi aprobată în ceea ce privește cuantumul burselor se va stabili și data de plată a burselor pentru a nu mai avea probleme, cum s-a întâmplat în anumite județe, în anumite orașe unde plata burselor s-a făcut foarte târziu. Prin hotărâre de Guvern se va stabili ca termenul de plată a burselor să fie data de 15 a lunii următoare lunii pentru care se plătește bursă. Practic, așa cum se plătesc salariile, așa se plătesc și bursele. Pe data de 15 a fiecărei luni, unitatea de învățământ este obligată să plătească bursele elevilor pentru luna încheiată”.

  • Inițial, criteriile de acordare a burselor școlare au fost schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat în luna ianuarie 2022 în Monitorul Oficial.
  • Astfel, potrivit ordinului de ministru emis, bursele de merit s-au acordat din semestrul II al anului școlar 2021-2022 pentru elevii cu medii peste 9.50, față de 8.50, iar bursele de studiu erau acordate celor cu media între 7.50 și 9.50, în loc de 7.00 – 8.50, cum era pragul în ordinul precedent.
Citește și:
SURSE Regulile pentru acordarea burselor, modificate din nou: Listele pentru burse de merit și de studiu nu mai sunt revizuite semestrial, se iau în calcul absențele și rezultatele pe întregul an precedent / E introdusă o definiție a familiei / Burse de performanță și pentru elevii școlilor private – proiect de ordin

26 comments
  1. de ce va bateți joc de copii noștri,au și ei dreptul la câțiva lei și nici pe aia nu vreți sa ii dați,ori ii fura ministerul,ori ii fura primăriile, ori ii fura școlile,dar la copii nu ajung,și școlile care virează banii în cont ii dau cu întârziere sau zic ca nu au aprobat consiliile locale sau județene,sa va fie rușine pentru ca a-ți ajuns sa furați și de la niște copii .

  2. bună ziua fata mea este în clasa pregătitoare și am băgat dosarele pentru bursă și nu s a permis având în vedere că eu am doar alocația venitul lunar în fiecare lună doar alocațiile copiilor că am fata de șapte ani și băiatul de de nouă luni și la ea nu s a aprobat dosarul pentru bursă de elevi

  3. An caras severin comuna zavoi nu am primit bursa sociala si bursa de studiu din luna iulie cand nea dat partial 240 de roni pentru un copil ! Avand 3 copii la scoala gimnaziala si stiindu-se ca ancep copii scoala de ce nu le-ati dat bursele copiilor? Doar minciuni nu va este rusine ?

    1. Deoarece poate nu s-a precizat aici pe site,dar la stiri s-a spus ca in luna septembrie nu vor fi alocati bani din luna septembrie,doar incepand cu luna octombrie se vor aloca bursele de pe acest an.

  4. Au facut 3 acte normative ca sa explice o singura treaba: modalitatea de acordare a burselor! Au dat intai ordinul de ministru, dupa aceea normele cu cateva explicatii referitor la cine se incadreaza in diversele categorii de burse, dar nu complete, acum vin cu o hotarare prin care in sfarsit ne aduc la cunostinta cuantumul burselor, data la care se va face plata lor si cam atat. Evident ca, nici acum nu vor fi complete si vor mai urma modificari si, in formula de acum, deloc completa, se creaza niste intrigi: anul trecut, cei din cls a 5a si cei de cls a 9a nu puteau beneficia de burse decat din semestrul 2, acum, proaspetii boboci de gimnaziu si liceu vin in forta si vor primi burse de la inceputul anului…probabil pana la sfarsit, neexistand posibilitatea de redresare a situatiei pe durata anului scolar si creindu-se o inechitate fata de cei care acum sunt a 6a sau a 10a! In plus….nicio informatie asupra modaitatii de depunere a dosarelor avand in vedere faptul ca structura anului scolar nu mai este 2 semestre, ci 5 module, in scoli nu sunt informatii, toti asteapta sa intre in vigoare minunata hotarare de mai sus, care tot nu ii va elucida pe toti, pt ca fiecare scoala e un stat in stat, daca nu stiu raspunsul te indrepti catre inspectorat, iar in ultima faza spre minister care, cu respect iti raspunde sec dupa cca 2 luni de zile, daca iti raspunde, evident! Fiecare scoala/ primarie/ inspectorat va face ce si cum crede de cuviinta.

  5. Buna ziua, asteptam un articol privind si transferurile elevilor -mai ales pentru elevii de liceu, atat de la un liceul la altul cat si de la un profil la altul.Se mai pot face im timpul semestrului sau care e procedura de transfer dupa noile modificari, tinand cont ca mediile vor fi incheiate doar la sfârșitul anului.Multumesc.

  6. Care sunt acum în clasa X-a și au media generala pe clasa IX -a ,peste 9,50 iau bursa de merit în anul școlar 2022-2023?Sper sa răspundă cineva la întrebările puse de noi.

  7. în orașul Bocșa județul Caraș-Severin la unele scolii sau plătit bursele la liceul tata Oancea nu. e bataie de joc. avem un primar PSD nimeni nu intervine.

  8. Băi, nea Fritz, voi, cu ordinele voastre, vă mișcați mai cu talent sau nu puteți decât ca melcul? Pai până dați voi ordinele și hotărârile se face 15 septembrie, apoi sa fugim ca tâmpiții să adunam hârtiile pentru dosarele de bursă ale copiilor, iar cei din secretariatele și contabilitatea școlilor să aibă chinul lumii verificând și calculând, ca voi nu ați știut ca începe școala pe 5 și n-ati putut dat nenorocitul ăla de ordin. Acu vreți plata pe 15… Ieșiți din bula în care ați intrat acolo, la minister și mai vedeți cum e pe la noi, cei din școli, pentru că ne băgați în spital! Deja multe colege secretare și contabile pleacă din sistem din cauza haosului creat de voi și a salariilor de doi bani, măcar dați o lege clară, s-o înțeleagă si parinții, și la timp! Iar dacă nu vreți declarații notariale pentru bursele care îs în funcție de venit, scrieți asta clar, nu o întoarceți ca la Ploiești că nu ați cerut! Ba ați cerut și acu nu mai recunoașteți, că de, asa-i la noi, cu răspunderea publică!

  9. Este permis ca bursa socială sa fie data fracționat (sub 200 lei)?La fata mea la liceu niciodată nu s,a dat 200 cât spune legea,mereu 170 sau pe doua luni 280 ziceau ei!Eu având încă o fetiță cu bursă socială la alta școală unde am luat bursa corect. Menționez ca ambele copile le am în plasament!

  10. Buna ziua!Să de-a Dumnezeu să fie așa că la școala unde am 3 copii nici în ziua de astăzi nu s-au dat banii de bursa pe lunile aprilie, mai iunie dar sa se mai de-a și pe data fixă,as vrea sa o vad și pe asta.

    1. Daca am 3 copii ,dintre care unul are bursa de merit fiind acum în clasa 6 a,iar doi gemeni în clasa a2a și din cei doi doar unul a primit bursa socială.De ce nu se da pentru fiecare copil?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conferință internațională, în București, pe teme despre dezvoltarea culturală a creștinilor arabofoni în sec. XVI-XIX, despre tradițiile artistice și viața intelectuală în Orientul otoman. Eveniment în cadrul proiectului TYPARABIC, intrarea este liberă

În zilele de 19 și 20 martie a.c. se va desfășura la Biblioteca Sfântului Sinod (Mănăstirea Antim), Str. Mitropolit Antim Ivireanul nr. 29, Sector 4, București, a treia conferință internațională…
Vezi articolul