Ca să predai online de-adevăratelea înseamnă să lași prejudecățile la o parte și să iei niște lecții de la „youtuberi” și de la „influenceri” – Andra Cîrșmaru, profesor de limba română

6.567 de vizualizări
Foto: Scoala Gimnaziala 31 Constanta
Să predai online de-adevăratelea, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să lași la o parte prejudecățile și să iei niște lecții de la „youtuberi” și de la „influenceri”, spune Andra Cîrșmaru, profesor de limba și literatura română în cadrul conferinței online „Sunt profesor, Vreau la școală!”, organizată de Salvați Copiii.

„Să predai online de-adevăratelea, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să lași la o parte prejudecățile și să iei niște lecții de la „youtuberi” și de la „influenceri”. Să-ți descarci niște programe de editare video și să îți faci niște lecții online, deși aceste lecții online cred eu că vor atinge un singur scop, adică doar vor transmite cunoștințe și atât.

Dar învățarea presupune mult mai mult decât transmiterea cunoștințelor și pentru învățare e nevoie de mai mulți factori decât mijloace audio-video și un profesor care să vorbească. Adică asta avem și la școală, dar în reușita școlară în proporție de 80% contează acei factori care nici măcar nu au legătură cu școala: familia, relațiile familiale (te iubește mama, tata, ești respectat); mediul, (fiindcă dacă stai într-o zonă cu locuințe improvizate nu-ți mai este gândul la școală) și foarte mult contează situația financiară.

Și fac o paranteză – e o inițiativă foarte bună să le oferim copiilor tablete, dar eu dacă aș fi un copil sărac și aș primi o tabletă și n-aș avea încălțăminte pentru fiecare anotimp cred că aș vinde tableta și mi-aș lua de îmbrăcat.

Sunt copii care atunci când plouă nu pot veni la școală pentru că le intră apa în șosete sau iarna vin îmbrăcați cu o geciță de blugi. Deci da, să am tableta și eu să nu am ce să mănânc e ca și cum m-ai trimite acum la NASA pe mine, Andra Cîrșmaru. Mulțumesc, e ocazie nemaipomenită, dar ce să fac acolo pentru că nu știu pe ce buton să apăs. Foarte important în succesul școlar și extra școlar este și inteligența emoțională”, a spus Andra Cîrșmaru.

Întreaga intervenție de la conferință este aici:

Foto: Scoala Gimnaziala 31 Constanta


3 comments
  1. Este parerea ta ,fara comentarii rautacioase,in regula…

  2. Da, domnisoara profesor. Iutubarii si influensarii ne lipseau. Rotita lipsa din mecanism. Ne recomandati pe cineva?
    PS. „Gecita”??

    1. Ca sa predai online trebuie sa ai cu ce, pe ce si sa fii instruit in acest sens la modul serios si de lunga durata. Dumneata activezi intr un ong si ti se pune la dispozitie totul. Doamna, noua ni s a emis obligatia sa facem pregatire 2 saptamani inainte de examene si nu ni s a dat macar o masca. Mai are rost sa adaug ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Posturile din școli care nu sunt anunțate ca disponibile la concurs nu se bugetează, dacă apar ulterior la plata cu ora sau în alte etape – arată raportul ministrului Educației și Cercetării

Problema școlilor care nu scot posturile didactice la concurs ar putea fi rezolvată, potrivit ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, prin nebugetarea acestor poziții, dacă ele apar după derularea concursului,…
Vezi articolul

OFICIAL Singura probă de competenţe digitale la concursul de inspectori şcolari generali – trimiterea unui email. Punctajul acordat e cât cel pentru toată formarea acelui profesor, potrivit metodologiei publicate în Monitorul Oficial

Singura probă de competenţe digitale la concursul de inspectori şcolari generali este cea de trimitere a unui email, potrivit metodologiei de concurs publicată în Monitorul Oficial. Punctajul acordat este de…
Vezi articolul

Lecții despre Premiile Nobel 2025: materiale educaționale gratuite pentru profesori și elevi, care pot fi folosite la orele de chimie, fizică, biologie, istorie sau economie, publicate de Fundația Nobel

Fundația Nobel a publicat o nouă serie de lecții gratuite despre Premiilor Nobel din 2025. Materialele pot fi folosite de profesori în cadrul orelor de fizică, chimie, biologie, literatură, educație…
Vezi articolul

Ecaterina Andronescu, “șocată” de problemele din educație provocate tocmai de PSD: Părinții presează extraordinar pe școlile bune. Am ajuns să avem clase cu 36-38 de elevi

Aflată la al patrulea mandat de ministru al Educației, Ecaterina Andronescu se declară “șocată” de ce efecte au adus modificările pe care chiar guvernele PSD le-au adus legii educației din…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Orange

Elevii își pot construi proiectul cu orice platformă din zona de creativitate robotică, în această ediție a SuperCoders 2025, spune Roxana Popescu, manager de proiect la Fundația Orange / Tema este inteligența artificială, iar înscrierile sunt deschise până pe 14 decembrie

Înscrieri deschise până pe 14 decembrie la concursul SuperCoders 2025. Ajuns la ediția a XII-a, competiția revine cu o structură extinsă și cu o miză actuală: integrarea inteligenței artificiale în…
Vezi articolul