Cadrele didactice care vor să devină membri în agenția care asigură calitatea în învățământul superior nu mai trebuie să declare că nu sunt învinuite penal / Prestigiul moral în management universitar devine criteriu de departajare

12.505 vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pentru a deveni membre în agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, ARACIS, nu mai trebuie să declare pe propria răspundere că nu sunt învinuite penal, ci doar că nu au fost condamnate și că nu au încălcat normele de etică și deontologie universitară. Totodată, prestigiul profesional și moral – mai precis, cel în “domeniul managementului” universitar – devine criteriu de departajare, potrivit metodologiei de selectare a membrilor-cadre-didactice în Consiliul ARACIS, document publicat vineri în Monitorul Oficial.
  • Noua Metodologie aliniază regulile de desemnare a profesorilor-membri ARACIS la noua Lege a învățământului superior, dar preia în mare parte prevederile metodologiei aplicate și până acum.

În Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), 17 dintre cei 21 de membri, al căror mandat este de 4 ani, sunt cadre didactice în învățământul superior, reprezentând “de regulă” universități diferite. Pe lângă acestea, din for mai fac parte 2 studenți, un reprezentant al patronatului și un reprezentant al sindicatelor – vezi regulile aplicabile acestora aici.

Noua metodologie prevede că universitățile multiculturale pot fi reprezentate de două cadre didactice, iar acestea trebuie să aparțină unor linii de studii diferite. Trebuie să fie reprezentate și cadrele didactice din învățământul în limbile minorităților naționale.

Din Consiliul ARACIS pot face parte cadre didactice care întrunesc cumulativ o serie de condiții:

  • Nu sunt rector și nu au funcție de demnitate publică
  • Sunt profesori sau conferențiari universitari titulari, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;
  • Au experiență în evaluarea calității educației — sunt membri ai Registrului național al evaluatorilor și au participat la minimum 5 evaluări externe, desemnați de către ARACIS;
  • Nu au fost sancționate disciplinar sau pentru abateri de la etica și deontologia universitară. 

Printre documentele pe care trebuie să le includă la dosar se numără și două declarații pe propria răspundere:

  • “că nu a încălcat, în decursul activității sale, normele de etică și de deontologie universitară;”
  • “că nu a fost condamnat penal definitiv, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.”

În procedura de selectare din 2021, era menționată o singură declarație pe propria răspundere, ce acoperea ambele aspecte, dar care impunea și declararea faptului că nu există o învinuire penală:

  • “3.3 Dosarul de concurs cuprinde: (viii) declarație pe propria răspundere că nu a încălcat în decursul activității sale normele de etică și de deontologie profesională, că nu este învinuit penal sau că nu a fost condamnat”

Dacă în procedura din 2021 era necesară, drept criteriu de selecție, cunoașterea a cel puțin unei limbi de circulație internațională, “de preferință limba engleză”, acum se cere cunoașterea limbii engleze.

Criteriile de selecție, conform noii metodologii:

“a) competența profesională în domeniul asigurării calității;

b) calitatea de membru/președinte/secretar al unei comisii de experți permanenți de specialitate a ARACIS sau de membru al Consiliului ARACIS;

c) calitatea de expert evaluator care a participat la proceduri de evaluare externă a calității desfășurate în baza ESG la nivel internațional;

d) participarea la cursuri de formare în asigurarea calității academice, în calitate de cursant sau formator;

e) publicarea unor lucrări științifice/studii/rapoarte în domeniul asigurării calității și participarea la conferințe de profil la nivel național și internațional;

f) experiența și prestigiul profesional și moral în domeniul managementului la nivelul învățământului superior;

g) experiența și prestigiul profesional și activitatea științifică în domeniul pe care doresc să îl reprezinte;

h) experiență în coordonarea unor proiecte finanțate din fonduri naționale/internaționale în domeniul educației și asigurării calității academice;

i) abilități de comunicare;

j) cunoașterea limbii engleze.”

În cazul că apare egalitate de voturi, apar două criterii de departajare. Primul este “vizibilitatea internațională în domeniul asigurării calității în învățământul superior”, urmat de “experiența și prestigiul profesional și moral în domeniul managementului la nivelul învățământului superior”. 

Metodologia publicată în Monitorul Oficial – document integral:

Citește și:
Studenții care vor să facă parte din Consiliul Agenției care evaluează programele universitare trebuie să declare pe propria răspundere că nu au condamnări penale / Reprezentanții patronatelor și sindicatului la ARACIS nu mai sunt nevoiți să declare învinuiri penale sau abateri de la norme etice – Metodologie

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Dle@ ONOMIN, m-ati surprins teribil cu “Noutati” din Germania! Eu voi mai adauga, si implicarea sufleteasca a Profesorului roman, spre deosebire de “insensibilitatea
    acestui popor evolust tehnologic, dar rigid, neempatic si necomunicativ ! Profesorul roman, sufleteste, este si Dascal,, si Psiholog, si Medic, si Confident, si Prieten al Adolescentilor, trasversati de “nelinisti existentiale”! Doamneee, Bine e la noi! Cum sa-ti citesti ” CURSUL”, daca e simtit si redactat de tine? Cum sa nu fixez/ automatizezi noile “Cunostinte” prin “Exemple” si prin “Exercitii”??? Cum sa spui ca ” nu-i treaba ta” , cand tu esti titular al acelei “Catedre”??? s.a.m.d. !!!!! Doamne cata harababura! Eu am predat 42 de ani la “Litere”, si la romani, si la straini !(1974-2023). In viata mea ( nici la inceputuri), nu m-am dus cu “”fituici” la CURS ! Cum sa-i pretind Cursantului sa invete “pe dinafara”, de ex.”Formarea Modului <>” la Verbe sau ” Formele flexionare ale <> s.a.m.d., daca eu, Profesorul, le citeam de pe fituici, gara pic de jena, in fata lor???Cum sa ma mai asculte si respecte??? “Doamne, ocroteste-i pe toti Profesorii romani, care dau <<Regaluri de Profesie, in<>!!! Amin!”

  2. Nu prea stie nimeni cine si, mai ales, ce i-a facut pe atatia “experti in educatie.”
    Apar sa explice in stil aburitor lucruri pe care e clar ca ei, “experti” fiind, nu le cunosc prea bine si, evident, nu le stapanesc.

    Iata si o noua perla a noului limbaj de lemn – vor masura “prestigiul moral” …Ce-i asta (o definitie e necesara in situatia data) si CUM vor “masura” asa ceva?!

  3. Unii dintre așa zisii experți educaționali,nu au ce căuta acolo…S-au cocoțat prea mult pt a ajunge pe nedrept în această postură…Dar cine și cum sa ii mai des cineva jos de acolo???

  4. respectati profesorii. poate , nu i totul roz , dar fata de sistemul din Germania, facultatea Romaneasca este cu 10 qni lumina departare fata de Germaniq. a fost un soc systemul nemtesc: 1. profesorii vin cu foi, citesc de pe ele , se incurca. 2. profesorii nu fac exercitii , oricat de grea este materia dar in schimb , va cer sa rezolvati.. daca nu stici , profesorul zice ” nu i treaba mea.
    3. examenele se dau de max 3 ori, nu reusiti exmatricularea…
    4. treb sa va inscrieti pt cursuri sau examen, unele cursuri se suprapun ghinion.
    5. facultatea dureaza 7 ani.. ca i asa de buna…
    6. Evitati Germania.. e catastrofa nationala..

    cu facultatea din Romania poti sa lucrezi in cel mai reglementat domeniu, cel de profesor… deci nu i asa de proasta facultatea din ROMANIA. profesorii iti raspund si iti arata .. nu ca in Germania…

  5. Deja este discriminare pe faţă? Să înţeleg că numai celor din învăţământul preuniversitar li se cere, pe lângă cazierul juridic, şi certificatul de integritate comportamentală semnat de Poliţia Română?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile pentru programele de licență cu dublă-specializare „exclusiv pentru profesori”, plătite de stat cu burse pentru studenți egale cu salariul net al unui profesor debutant, publicate în dezbatere / Nu există nicio obligație ca absolvenții să devină profesori – proiect

Cei care aleg să urmeze cursurile licenței didactice cu dublă specializare primesc burse de studiu în cuantum egal în cuantum egal cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit unui…
Vezi articolul