Calendarul de înscriere la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie 2026: Înscrierile se fac între 25 mai – 18 iunie 2026 – proiect

149 de vizualizări
Foto: DSBU
Înscrierile la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie 2026 au loc în perioada 25 mai – 18 iunie 2026, potrivit proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, marți, 17 martie. Reînscrierile, pentru copiii care au mai frecventat creșa sau grădinița au loc între 18 și 22 mai. ca noutate, din acest an se pot face înscrieri și pe tot parcursul anului școlar în „situații excepționale”, în cazul în care se deschid creșe, grădinițe sau servicii de educație timpurie, prin proiecte sau programe.
  • Grupa mare și grupa mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniță se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădinițe a copiilor de 4 și 5 ani, precizează Ministerul Educației

Înscrierile la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie 2026 au loc în perioada 25 mai – 18 iunie 2026, potrivit proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, marți, 17 martie. Este vorba despre copiii care nu au mai fost înscriși în învățământul antepreșcolar.

Etapa de înscrieri are trei faze:

  • 25 – 29 mai 2026 (colectare cereri)
  • 2 – 8 iunie 2026 (procesare cereri Faza I – prima opțiune)
  • 9 – 12 iunie 2026 (procesare cereri Faza a IIa – a doua opțiune)
  • 15 – 17 iunie 2026 (procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune)

Reînscrierile, pentru copiii care au mai frecventat creșa sau grădinița au loc între 18 și 22 mai.

Ce trebuie să știe părinții:

  • În grupele de nivel antepreșcolar (creșă) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri.
  • În grupele de nivel preșcolar (grădiniță) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.
  • În cererile-tip de înscriere părinții pot trece trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.
  • Etapa de reînscrieri este etapa în care părinții copiilor care sunt acum la grădiniță/creșă îți exprimă opțiunea privind frecventarea aceleiași grădinițee/creșe și în anul școlar următor.
  • Locurile pe care se vor face înscrieri pentru copiii care nu sunt acum la creșă/grădiniță sunt locurile rămase libere după această etapă.
Etape:
  • Etapa de reînscrieri: 18-22 mai 2026

Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.

Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, la solicitarea părinților, copiii de 3 ani din grupa mare de la creşă pot fi reînscrişi în grupa mică de la grădiniţă, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă.

În cazul în care numărul cererilor de reînscriere în grupa mică, nivel preșcolar, este mai mare decât numărul locurilor disponibile, vor fi aplicate criteriile de departajare generale și
specifice, menționate la Art. 11, alin.
(1) din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin Ordinul
ministrului educației nr. 4018/2024, cu modificările și completările ulterioare.

  • Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri: 22 mai 2026
  • Etapa I din cadrul procesului de înscrieri: 25 mai – 18 iunie 2026

25 – 29 mai 2026 (colectare cereri)
2 – 8 iunie 2026 (procesare cereri Faza I – prima opțiune)
9 – 12 iunie 2026 (procesare cereri Faza a IIa – a doua opțiune)
15 – 17 iunie 2026 (procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune)

Copiii sunt înscriși pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul
de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.


În situația în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, comisia de înscriere și distribuire aplică criteriile de departajare generale și specifice,
conform prevederilor Art.11, alin. (1) din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin Ordinul
ministrului educației nr. 4018/2024, cu modificările și completările ulterioare.

  • Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri – 18 iunie
  • Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri – 22 iunie – 9 iulie 2026

22 – 26 iunie 2026 (colectare cereri)
29 iunie – 1 iulie 2026 (procesare cereri Faza I – prima opțiune)
2 – 6 iulie 2026 (procesare cereri Faza a IIa – a doua opțiune)
7 – 8 iulie 2026 (procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune)

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții / reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.


În situația în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, comisia de înscriere și distribuire aplică criteriile de departajare generale și specifice,
conform prevederilor Art.11, alin. (1) din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin Ordinul
ministrului educației nr. 4018/2024, cu modificările și completările ulterioare.

  • Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri: 9 iulie 2026

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri ori din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la
inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

-copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în grupa mică din învățământul preșcolar.

-copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;

-copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;

  • Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări: 28 august 2026

Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2026 – 2027, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau
antepreșcolar, repartizarea pe formațiuni de studiu- 4 septembrie 2026

Înscrierea pe parcursul anului școlar: În situațiile excepționale în care se dau în folosință creșe/grădinițe construite prin proiecte/programe, înscrierea copiilor se poate face și pe
parcursul anului școlar.


În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, se vor aplica criteriile de departajare generale și specifice, conform prevederilor Art.11, alin. (1) din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4018/2024, cu modificările și completările ulterioare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Portofoliul educațional care trebuie completat obligatoriu în acest an școlar de către educatori și învățători, publicat în Monitorul Oficial cu două zile lucrătoare înainte de începerea cursurilor

Portofoliul educațional este obligatoriu în anul școlar 2024-2025 pentru copiii din grupa mijlocie și elevii din clasa pregătitoare. Astfel că, educatorii și învățătorii vor avea de completat datele de identificare…
Vezi articolul

Calendarul de înscriere pentru clasa pregătitoare și cel pentru grădiniță vor fi publicate azi de minister. Cererile vor fi depuse online, evaluarea psihosomatică a fost anulată

Ministrul Educației a anunțat că luni vor fi publicate de către ministerul Educației noile calendare pentru înscrierea la clasa pregătitoare și înscrierea sau reînscrierea la grădiniță. Monica Anisie a spus…
Vezi articolul