Campanie pentru prevenirea cancerului la sân, în context psihologic, lansată în comunitatea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Daniel David: Intervențiile psihosociale sunt cele care pot eficientiza demersul biomedical / Cine poate participa la screening

207 vizualizări
Zilele Educației Sexuale
Foto: UBB – Facebook.com
În premieră în România, o campanie pentru prevenirea cancerului la sân, în context psihologic, a fost lansată în cadrul unei comunități universitare. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Institutul Oncologic din Cluj-Napoca anunță că au inițiat proiectul de prevenție primară-secundară în cancerul de sân, în context psihologic, pentru persoanele eligibile din comunitatea Universității: femei de peste 40 de ani, fără diagnostic oncologic, cu contract de muncă sau studente la Universitatea Babeș-Bolyai, care sunt așteptate să trimită, până în data de 30 iunie 2024, un mesaj la adresa de e-mail cancercontrol[@]ubbcluj.ro, dacă vor să participe la studiu și la screening.

După procesarea datelor, fiecare persoană va primi un răspuns (pe parcursul lunii iulie), cu data programării (programările vor începe din luna septembrie) și cu un link pentru completarea unor chestionare psihologice și medicale, anunță Universitatea.

Campania este atât un studiu științific – investigând mecanisme psihologice relevante prevenției primare-secundare prin mamografie în cancerul de sân -, cât și un serviciu de sănătate care țintește prevenția primară-secundară a cancerului de sân, adresat comunității UBB, anunță universitatea într-un comunicat remis Edupedu.ro. Campania face parte din programul strategic UBBMed și este coordonată de profesorul Patriciu Achimaș și de rectorul Daniel David.

La sosirea la Centrul de Cercetare Avansată și Abordare Comprehensivă a Cancerului, fiecare persoană va parcurge:

  • O ședință de psihoeducație și educație medicală, inclusiv evaluare psihologică de bază (aprox. 15 de minute); aici se va semna și consimțământul informat de participare la proiect;
  • Procedura de mamografie (aprox. 30 minute);
  • O ședință post-mamografie, cu elemente de consiliere psihologică și medicală (aproximativ. 15 de minute), incluzând elemente de continuare, acolo unde este cazul.

Contactat de Edupedu.ro, Daniel David a declarat că proiectul pentru prevenirea cancerului la sân „s-a născut în modat natural, odată ce am înființat cu Institutul Oncologic un centru comun dedicat abordării multidisciplinare a cancerului. Problema de foarte multe ori, în zona oncologiei, este că abordările sunt foarte segmentate, de multe ori se merge doar pe abordarea biomedicală. Intervențiile psihosociale sunt cele care se referă la modul în care reacționează pacientul la un diagnostic oncologic; dacă reacționează cu anxietate, depresie, atunci aderența lui la tratamentele biomedicale va fi scăzută. S-ar putea să refuze anumite tratamente care îi pot salva viața pe linia chimioterapiei sau a radioterapiei sau intervențiilor chirurgicale. Intervențiile psihosociale sunt cele care pot eficientiza întregul demers biomedical și care te asigură că pacienții nu dezvoltă și probleme psihologice suplimentare, adică tulburări psihice“.

În cadrul acestei campanii, ne interesează foarte mult elementul de prevenție primară și secundară, pentru a putea după aceea recomanda intervenții adecvate“, a precizat rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Eu cunosc această abordare complexă biopsihosocială din experiența concretă pe care o am ca profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai unde lucrez chiar la un centru de oncologie și unde cele mai multe proiecte în care am fost implicat sunt cele legate de cancerul la sân într-o astfel de abordare. Și atunci încercăm să aducem cele mai bune practici la nivel internațional și în țară. Și începem cu UBB“, a declarat David.

Acesta a explicat că a început colaborarea cu Center for Behavioral Oncology de la Icahn School of Medicine at Mount Sinai după ce în 2000-2002 a urmat un postdoctorat la această instituție și a primit propunerea de a deveni profesor asociat. „Sunt implicat în diverse proiecte ale Centrului, proiecte de cercetare și în redactarea articolelor. Nu am mers în pandemie la Centrul din New York, dar merg anual. Între 2000 și 2024 foarte puțini ani au fost cei în care nu am mers“.

Proiectul este inițiat de Centrul de Cercetare Avansată și Abordare Comprehensivă a Cancerului, co-fondat de Institutul Oncologic „Prof. univ. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prin programul strategic UBBMed. Este coordonat de profesorii Patriciu Achimaș și Daniel David, rectorul UBB.

Conform literaturii de specialitate, este recomandată participarea la screening pentru femeile care au antecedente familiale și genetice (mai ales mame, surori, fiice), stil de viață precum obezitate, sedentarism, consum de alcool, fumat, dar și pentru femeile care nu au născut niciodată un copil sau au născut primul copil după vârsta de 30 ani, se arată în comunicatul UBB.

Cancerul de sân este o problemă clinică majoră, pentru care există însă mijloace moderne de abordare pe linia prevenției primare, secundare și a tratamentului oncologic biomedical în context psihologic. Într-adevăr, studiile de specialitate arată că abordarea biomedicală a cancerului într-un context psihologic eficientizează întregul demers clinic. Ca model de integrare a abordării biomedicale a cancerului la sân într-un context psihologic ne raportăm la setul de bune practici ale Center for Behavioral Oncology de la Icahn School of Medicine at Mount Sinai (unde unul dintre coordonatori este implicat direct – profesorul Daniel David), incluzând tradiția de excelență a Institutului Oncologic «Prof. univ. dr. Ion Chiricuță» din Cluj-Napoca în abordarea comprehensivă a cancerului“ (unde este afiliat clinic celălalt coordonator al proiectului – profesorul Patriciu Achimaș), se arată în comunicat.

În cadrul programului, fiecare persoană eligibilă (femei de peste 40 de ani, fără diagnostic oncologic, cu contract de muncă sau student la UBB) și interesată din UBB poate trimite, până în data de 30 iunie 2024, un mesaj la adresa de e-mail: cancercontrol@ubbcluj.ro, unde indică numele, vârsta, precum și dorința de a participa la studiu. De asemenea, persoanele interesate trebuie să precizeze dacă se vor deplasa la Centru (Str. Aleea Nemira Nr. 2, comuna Gilău, județul Cluj) prin mijloace proprii sau solicită mijloacele puse la dispoziție de UBB.

Citește aici comunicatul integral al UBB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca participă la ședința Consiliului Rectorilor condus de Sorin Cîmpeanu, după ce acesta a demisionat de la Educație în plin scandal de plagiat și la o zi după ce actualul ministru a respins fără soluții propunerea CNATDCU de a analiza plagiatul lui Bode

Ligia Deca, ministru al Educației de 5 săptămâni și fost consilier al președintelui Klaus Iohannis, participă începând de astăzi la ședința de la Craiova a Consiliului Național al Rectorilor, for…
Vezi articolul
conducătorii de doctorate

Organizația Europeană a Studenților îi cere președintelui României să respingă legea prin care rectorii rămân veșnic la șefia universităților: direcționează educația spre totalitarism

Organizația Europeană a Studenților îi cere președintelui României să respingă legea prin care rectorii rămân veșnic la șefia universităților. Într-o scrisoare deschisă trimisă președintelui Klaus Iohannis, studenții europeni, alături de…
Vezi articolul

Centrul FILIA și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România cer măsuri reale pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale din universități: Un singur cod de etică din 85 analizate menționează pașii necesari pentru o sesizare

Centrul FILIA și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită implementarea unor mecanisme clare de combatere a hărțuirii sexuale și discriminării de gen în codul-cadru de etică și…
Vezi articolul

Universitatea Transilvania din Brașov păstrează cursurile cu prezență fizică, chiar dacă facturile la curent au crescut foarte mult / Rectorul Abrudan: „Este o instituție serioasă, care pune pe primul loc calitatea procesului didactic”

Universitatea Transilvania păstrează formatul cursurilor și seminariilor cu prezență fizică, în ciuda creșterilor facturilor la utilități. Cel puțin așa a precizat rectorul instituției de învățământ superior din Brașov, Ioan-Vasile Abrudan.…
Vezi articolul

RAPORT ANOSR Politizare răspândită, servicii de consiliere „care nu-și îndeplinesc misiunea”. Locuri insuficiente de cazare, burse sociale care nu acoperă cheltuieli de bază – situația studenților din România după ani de fluctuații în eforturile universităților de a le asigura drepturile

Universitățile respectă unele dintre drepturile studenților și le oferă acces la servicii într-o manieră similară cu ultima jumătate a deceniului – de la burse la cazare sau consiliere, după o…
Vezi articolul